Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 951/2021 AI generated

Loss of current interest in appeal against suspension order after case reinstatement

Case Number Decizia nr. 951/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the consumer against a Court of Appeal session decision, ruling it unfounded for lack of interest, thereby leaving the prior suspension order technically in the record but moot as the underlying case had been reinstated. The dispute arose from a civil action for the restitution of abusive commission fees (granting and administration) under consumer credit contracts, where the Court of Appeal suspended proceedings in September 2020 under Art. 242 of the Civil Procedure Code because the bank failed to specify the amount for judicial stamp tax; the consumer challenged this suspension, arguing the bank should have been sanctioned by annulment of its appeal instead. The decisive legal basis was the requirement under Arts. 32 and 33 of the Civil Procedure Code that interest in a legal challenge must be current and actual; since the Court of Appeal reinstated the case in November 2020 after the bank regularized its tax obligation, the consumer lost the interest in attacking the specific suspension order, rendering the appeal invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 414 alin. (1) C. proc. civ, art. 414 alin. (2) C. proc. civ; Loss of current interest in appeal against suspension order after case reinstatement: Prin încheierea de şedinţă de la 09 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în temeiul art. 242 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei, întrucât recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de instanţa de judecată, de a indica cuantumul comisionului de administrare, în vederea stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru.

Keywords

AI generated
loss of legal interest action for annulment current interest article of civil procedure tax procedure legal fees

Cited Legislation

AI generated
art. 242 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă de la 09 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în temeiul art. 242 C. proc. civ.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., faţă de lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii încheierii atacate ca fiind legală şi temeinică.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părţilor la 28.01.2021.
art. 33 C. proc. civ
32, art. 33 C. proc. civ., reţine următoarele:
art. 414 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară.
art. 414 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 414 alin. (2) C. proc. civ., recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.
art. 32 C. proc. civ
Se mai reţin dispoziţiile art. 32 C. proc. civ., cu privire la condiţia justificării unui interes pentru exercitarea acţiunii civile, precum şi cele ale at.
art. 242 alin. (1) C. proc. civ
Interesul soluţionării căii de atac a recursului declarat împotriva încheierii de suspendare subzistă pe perioada în care pricina este suspendată, până la reluarea judecăţii, care poate fi dispusă la solicitarea părţii, dacă obligaţiile la care se referă art. 242 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 128 din 25 octombrie 2019 Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în limitele trimiterii spre rejudecare, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 11795 din 26.10.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A admis în parte acţiunea civilă, precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

A constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.1.5 lit. b) din Condiţiile Generale, respectiv pct. 10 din Condiţiile Speciale, din Contractele de credit de consum nr. x/23.10.2009 şi nr. y/09.02.2010, referitoare la comisionul de acordare a creditului şi dispune înlăturarea acestora din contracte.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.1.5 lit. c) din Condiţiile Generale, respectiv pct. 11 din Condiţiile Speciale, din Contractele de credit de consum nr. x/23.10.2009 şi nr. y/09.02.2010, referitoare la comisionul de administrare de 0,15% şi dispune înlăturarea acestora din contracte.

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5000 EUR încasată cu titlu de comision de acordare a creditulu, din care 3375 EUR încasată în temeiul contractului nr. x/23.10.2009 şi 1625 EUR încasată în temeiul contractului nr. y/09.02.2010.

A obligat pârâta să restituie reclamantului sumele percepute cu titlu de comision de administrare de 0,15%, în perioada dintre încheierea fiecărui contract şi data de 02.08.2012, în baza clauzelor declarate abuzive din contractele nr. x/23.10.2009 şi nr. y/09.02.2010, precum şi dobânda legală la aceste sume începând cu data de 26 aprilie 2016 (data introducerii acţiunii) şi până la plata efectivă a sumelor.

A respins în rest cererea de restituire a comisionului de administrare.

A obligat intimata să plătească apelantului suma de 6.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Împotriva deciziei sus menţionate a declarat recurs S.C. B. S.A.. înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.

Prin încheierea de şedinţă de la 09 septembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în temeiul art. 242 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei, întrucât recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de instanţa de judecată, de a indica cuantumul comisionului de administrare, în vederea stabilirii cuantumului taxei judiciare de timbru.

Împotriva încheierii de şedinţă de la 09 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a declarat recurs A..

Motivele de casare

Prin memoriul de recurs, recurentul a susţinut că în mod greşit Curtea de Apel Iaşi a dispus suspendarea prezentei cauze, sancţiunea care ar fi trebuit să intervină fiind anularea recursului pentru lipsa complinirii neregularităţilor cererii de recurs.

Astfel, obligaţia de a indica cuantumul comisionului de administrare pentru a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru a fost pusă în vedere recurentei la data de 19.02.2020.

La primul termen de judecată, Curtea de apel a dispus în mod eronat suspendarea cauzei, sancţiunea care trebuia să intervină era anularea recursului formulat de recurentă.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, repunerea cauzei pe rol şi anularea recursului formulat de recurentă.

Prin încheierea din 06 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis cererea formulată de recurenta B. S.A. şi a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând că recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile dispuse de instanţă şi nu mai subzistă motivul suspendării.

Având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află înregistrat recursul formulat de intimatul A. împotriva încheierii de suspendare, instanţa a acordat termen de judecată la 15 ianuarie 2021, în vedere soluţionării acestui recurs.

Prin întâmpinarea depusă, la 13 noiembrie 2020, intimata B. S.A. a solicitat pe cale de excepţie anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., faţă de lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii încheierii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părţilor la 28.01.2021.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes a recursului promovat de către recurentul A., asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 32, art. 33 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul are ca obiect încheierea de şedinţă din 09 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin care instanţa de recurs a suspendat judecarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ.

Potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară.

Potrivit art. 414 alin. (2) C. proc. civ., recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Se mai reţin dispoziţiile art. 32 C. proc. civ., cu privire la condiţia justificării unui interes pentru exercitarea acţiunii civile, precum şi cele ale at. 33 C. proc. civ., cu privire la condiţia pe care trebuie să o îndeplinească interesul de a fi actual.

Raportând aceste dispoziţii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, se reţine că faţă de împrejurarea că prin încheierea de la 06 noiembrie 2020, Curtea de Apel Iaşi a dispus repunerea pe rol a recursului declarat de S.C. B. S.A., constatând că nu mai subzistă cauzele care au dus la suspendarea judecăţii, calea de atac exercitată în cauză de către intimat, împotriva încheierii de suspendare nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., privind justificarea unui interes.

Interesul soluţionării căii de atac a recursului declarat împotriva încheierii de suspendare subzistă pe perioada în care pricina este suspendată, până la reluarea judecăţii, care poate fi dispusă la solicitarea părţii, dacă obligaţiile la care se referă art. 242 alin. (1) C. proc. civ. au fost îndeplinite.

În cauza de faţă, recurenta S.C. B. S.A. a solicitat repunerea cauzei pe rol şi continuarea judecăţii, depunând la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru pusă în vedere de instanţă, situaţie în care, Înalta Curte constată că recursul este rămas lipsit de interes, fiind incidente dispoziţiile privind anularea acestuia.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că interesul promovării prezentului recurs nu îndeplineşte cerinţa de a fi actual, astfel încât recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 09.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, va fi respins ca rămas fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 09 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A. ca rămas fără interes.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2021.