Jurisdictional conflict over plaintiff's option to sue in adjacent appellate district when defendant is the competent court under Art. 127 CPP

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub nr. x/29.07.2020, reclamanţii: A., B., C. şi D., au chemat în judecată intimaţii: Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea intimaţilor la:

1. recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probatiune din Direcţia Naţională de Probatiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlaltor drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

2. obligarea intimaţilor, raportat la perioada în care au avut calitatea de angajatori ai reclamanţilor, la calcularea şi plata de despăgubiri reprezentând diferenţe de drepturi salariale rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, raportată la indemnizaţia de încadrare brută lunară, începând cu 01.08.2016 până la zi şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017;

3. obligarea intimaţilor la actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, începând cu 01.08.2016 şi până la data plăţii efective.

În drept, au mai fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Ordonanţa nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, 1535 din C. civ., art. 166 Codul Muncii, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 36 din 4 iunie 2018 şi nr. 56 din 17 septembrie 2018, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, art. 208, art. 210 şi art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 6 alin. (4), art. 2517, 2526 şi art. 1535 din C. civ., precum şi prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cele statuate prin decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, decizia nr. 23 din 26 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar şi raţionamentul dezvoltat prin decizia nr. 11/2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, cu referire la chestiunea prejudicială a conceptului de "salariu avut", aplicabil mutatis mutandis., art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, art. 1.531, 1535 din C. civ. şi art. 166 Codul muncii.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Tribunalul s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Caraş-Severin, invocată din oficiu, excepţie admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 (r) - Codul muncii, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Reclamanţii A., B., C. şi D., în calitate de specialişti IT - personal auxiliar de specialitate şi conex, în cadrul intimatului Tribunalul Bihor, au domiciliul în Judeţul Bihor şi raportat la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii (r), instanţa a apreciat că Tribunalul Caraş-Severin nu este competent teritorial, în cauza de faţă, Tribunalul Bihor fiind instanţa competentă în soluţionarea cauzei, întrucât toţi reclamanţii domiciliază în circumscripţia sa de activitate, iar dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. privind competenţa facultativă, nu se aplică în cazul reclamanţilor în calitate de specialişti IT.

Faţă de considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, Tribunalul Caraş Severin, secţia I Civilă prin sentinţa civilă nr. 1219 din 24.11.2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Caraş-Severin, invocată din oficiu şi în consecinţă:

A declinat competenta de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bihor.

Pe rolul Tribunalului Bihor cauza a fost înregistrată la data de 23.12.2020 sub nr. x/2020.

Verificând din oficiu conform art. 131 C. proc. civ. competenţa de soluţionare a cauzei cu care a fost învestită instanţa, Tribunalul Bihor a reţinut următoarele:

Conform art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Rep.-Codul Muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 Rep.-Legea dialogului social "Conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal."

Art. 210 din acelaşi act normativ stabileşte că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Potrivit art. 127 C. proc. civ. " (1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2^1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Faţă de prevederile legale menţionate, în raport de domiciliul şi locul de muncă al reclamanţilor, competenţa teritorială ar aparţine Tribunalului Bihor, dar având în vedere că această instanţă are calitatea de pârât în dosar, în cauză devin incidenţe dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ.

Reclamanţii au înţeles să se prevaleze de aceste dispoziţii legale şi s-au adresat Tribunalului Caraş-Severin, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Oradea, iar competenţa teritorială fiind facultativă în acest caz, instanţa învestită de către reclamanţi cu soluţionarea litigiului nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială.

Faţă de considerentele expuse în precedent, Tribunalul Bihor, secţia I Civilă prin sentinţa nr. 179/M/2021 din 04.03.2021 a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bihor invocată din oficiu şi în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Caraş Severin.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă în soluţionarea cererii, şi a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia I Civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probatiune din Direcţia Naţională de Probatiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlaltor drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), la calcularea şi plata de despăgubiri reprezentând diferenţe de drepturi salariale rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON, raportată la indemnizaţia de încadrare brută lunară, începând cu 01.08.2016 până la zi şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, obligarea intimaţilor la actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, începând cu 01.08.2016 şi până la data plăţii efective.

În speţă, reclamanţii au îşi desfăşoară activitatea în calitate de specialişti IT, personal auxiliar de specialitate în cadrul pârâtului Tribunalul Bihor, fiind încadraţi în familia ocupaţională Justiţie, în baza prevederilor cadru de salarizare aplicabile.

În raport de calitatea de pârât a Tribunalului Bihor, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., care reglementează cazul de competenţă facultativă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin art. (1) pct. 13 din Legea nr. 310/2018: (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Cu alte cuvinte, aceste dispoziţii permiteau reclamanţilor să sesizeze fie această instanţă, fie o instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă potrivit legii.

După cum se observă, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, iar nu şi părţii pârâte care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepţiei de necompetenţă opţiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenţei s-ar putea obţine pe calea unui alt mecanism, şi anume, cererea de strămutare).

Odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa care are şi calitatea de pârât în cauză, instanţă care este competentă teritorial conform regulii generale de competenţă, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, partea pârâtă neavând dreptul de a cenzura opţiunea procesuală manifestată de reclamant în această chestiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia.

Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie (pct. 50), iar "art. .127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu".

Calitatea de parte în proces a Tribunalului Bihor, determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă, respectiv art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamanţii s-au adresat Tribunalului Caraş-Severin, aceasta fiind opţiunea cu privire la instanţa de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Oradea, în arondarea căreia se află Tribunalul Caraş-Severin, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea acţiunii.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş Severin, secţia I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în Tribunalului Caraş Severin, secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 aprilie 2021.