Stamp-duty default voids complaint alleging judge bias; high court annuls as unstamped.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled as unstamped the appellant's complaint against the September 22, 2020 order of the Court of Appeal Galați (labor disputes and social insurance section), which had itself annulled the appellant's contestation of procedural delay for non-payment of the stamp duty; the appellant failed to pay the 20 RON fee set for this complaint, despite being notified, even though the complaint alleged judge incompatibility and criminal proceedings against the panel judges as grounds of nullity. Decisive basis: Articles 197 of the Civil Procedure Code and Articles 1, 11(1)(c), 33, and 36(2) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013 on judicial stamp duties, requiring advance payment of stamp duties and mandating annulment for non-payment; no legal exemption applied, and the decision is final (no appeal).
Legislator headnote
AI generatedart. 175 alin. (1) C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, Art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013; Stamp-duty default voids complaint alleging judge bias; high court annuls as unstamped: Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 din aceeaşi Ordonanţă, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021
Asupra plângerii de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, a fost anulată ca netimbrată contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul A..
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 03 octombrie 2020 (data poştei), sub număr de dosar x/2020, petentul A. a formulat plângere împotriva încheierii din 22 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut, în esenţă, incompatibilitatea judecătorilor de la termenul din 22 septembrie 2020, deoarece aceştia s-au mai pronunţat în acelaşi dosar prin încheierile din 19 septembrie 2019 şi 7 iulie 2020.
O altă neregularitate procedurală, apreciază petentul, este dată de "calitatea" completului de judecată din 22 septembrie 2020, în condiţiile în care la acel moment cei trei judecători din complet aveau puse în mişcare acţiuni penale.
Prin coroborare cu cele două neregularităţi semnalate, consideră că încheierea din 22 septembrie 2020 este lovită de nulitate
În condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 din aceeaşi Ordonanţă, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prevede că, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţă reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Totodată, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, contestaţia privind tergiversarea procesului şi plângerea împotriva încheierii de soluţionare a contestaţiei se taxează cu 20 RON.
Se constată că prezenta plângere nu a fost timbrată anticipat, iar petentul, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 RON, stabilită în sarcina sa, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosar.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării.
Este de amintit că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de lege.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a da eficienţă dispoziţiilor menţionate şi să anuleze ca netimbrată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din 22 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată plângerea formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2021.