Annulment bid rejected; prior appellate ruling stands, costs of 5,000 RON awarded.

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1922 din 13.10.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017 a fost admis recursul declarat de pârâţii A., B., C. S.R.L. şi D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 133 din 13 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

A fost casată în parte decizia atacată şi a fost trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a apelului principal declarat de pârâţii C. S.R.L., D. S.R.L., A. şi B. şi a apelului incident declarat de reclamanta S.C. E. S.R.L..

A fost menţinută în rest decizia atacată.

La data de 25.02.2021, împotriva acestei decizii S.C. E. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare.

Contestatoarea a argumentat în drept cererea formulată prin raportare la dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În argumentarea în fapt a cererii, contestatoarea a susţinut, în esenţă, că, instanţa de recurs a săvârşit erori procedurale, care se asimilează noţiunii de eroare materială în accepţiunea dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi anume: instanţa de recurs nu s-a limitat la analizarea motivelor de nelegalitate invocate de recurentă, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., ci a extins analiza motivelor de legalitate la pct. 5 şi 6 şi a admis recursul în baza acestor motive de casare, fără ca acestea să fi fost invocate din oficiu, în procedura de filtrare sau în şedinţa publică.

Contestatoarea apreciază că suntem în prezenţa unei erori procedurale grave, întrucât în conformitate cu prevederile art. 499 C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, or prin decizia de recurs instanţa a analizat şi motive de casare neinvocate.

În esenţă, instanţa de recurs a încălcat principiul disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil şi pe care instanţa de recurs l-a încălcat prin analizarea şi găsirea ca fiind întemeiate a unor motive de nelegalitate neinvocate în recurs.

Instanţa de recurs a apreciat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., fiind în prezenţa unor greşeli de ordin procedural în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs.

Sub un alt aspect, contestatoarea susţine că decizia atacată este rezultatul unei erori procedurale grave, instanţa de recurs neluând în seamă un titlu executoriu în detrimentul unei facturi proforme, fiind confundate şi omise date materiale importante ale cauzei.

Eroarea de fapt constă în aceea că instanţa de recurs a analizat caracterul cert al creanţei strict prin raportare la factura proformă nu şi la contractul de consultanţă în baza căruia a fost aceasta emisă şi care este depus la dosarul cauzei şi mai mult prin omisiunea hotărârii judecătoreşti 392/09.03.2015 a Judecătoriei Reşiţa.

Eroarea de fapt este cu atât mai gravă cu cât se omit date materiale importante ale cauzei, caracterul cert al creanţei nu se analizează prin raportare la factura proformă, ci prin raportare la o hotărâre judecătorească depusă la dosarul cauzei ca anexă la acţiunea revocatorie şi pe care instanţa de recurs dintr-o eroare gravă, a omis să o aibă în vedere.

Se arată că instanţa de recurs a confundat date materiale importante ale cauzei, respectiv faptul că în speţă caracterul cert al creanţei rezultă dintr-o hotărâre judecătorească pronunţată în baza unei facturi proforme şi a contractului de consultanţă, nu din factura proformă în sine.

De asemenea, se mai arată că instanţa de recurs a omis informaţiile materiale extrem de importante care rezultă din răspunsurile la interogatorii, informaţii ORC şi Ministerul Finanţelor şi din raportul de expertiză.

Instanţa de recurs a mai săvârşit o gravă eroare de procedură întrucât a nesocotit prevederile art. 250 C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, contestatoarea apreciază că decizia instanţei de recurs este rezultatul unei grave erori procedurale, erori de fapt, omisiuni şi confuziuni privind datele materiale extrem de importante în cauză, sens în care solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei pronunţate în recurs şi rejudecând recursul, respingerea lui pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosarul de recurs.

La 04.05.2021, intimatul A. a formulat întâmpinare în combaterea contestaţiei în anulare, prin care a solicitat respingerea acesteia şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează să respingă contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin eroare materială, în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara etc.

Acest motiv de contestaţie în anulare corespunde celui reglementat anterior de art. 318 din vechiul C. proc. civ., vizând erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale recursului, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acestei căi de atac. Aşadar, acest motiv vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

O altă condiţie pentru admiterea contestaţiei în anulare întemeiată pe acest text de lege este aceea că eroarea trebuie să fie esenţială, adică o eroare care a determinat pronunţarea unei soluţii greşite faţă de actele existente la dosar, fără a se confunda acest motiv cu erorile materiale la care se referă art. 442 din noul C. proc. civ.

În speţă, se constată că erorile materiale invocate de contestatoare ca fiind săvârşite de instanţa de recurs, constau în faptul că instanţa de recurs a extins analiza motivelor de legalitate la pct. 5 şi 6 ale art. 488 C. proc. civ., fără ca acestea să fi fost invocate din oficiu, în procedura de filtrare sau în şedinţa publică.

Analizând decizia contestată din perspectiva art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1922 din 13.10.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de pârâţi, fiind casată în parte decizia atacată, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată a apelului principal şi a celui incident.

Înalta Curte a reţinut incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., care au atras casarea hotărârii recurate, recursul fiind judecat în limitele criticilor invocate de către recurenţi.

Or, în înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor presupuse greşeli de judecată cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., astfel cum invocă, de fapt, contestatoarea.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale indirectă, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

Raportat la aceste argumente, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, contestatoarea a suţinut că instanţa de recurs a săvârşit erori materiale prin confundarea sau omiterea unor date importante ale cauzei.

În speţă, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârşită de instanţa de recurs de asemenea nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., admiterea recursului ca reţinere a incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., nefiind rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile legale privitoare la încălcarea normelor de drept material referitoare la condiţiile pentru formularea acţiunii pauliene şi la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor apelanţilor.

Aşa fiind, în cauză, nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât soluţia a vizat analiza motivelor de recurs în limitele criticilor invocate de recurenţi.

De altfel, din analiza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanţa respinge sau admite în parte pe fond recursul, omiţând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia, însă reanalizarea şi rejudecarea recursului excede contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Aşa fiind, contrar susţinerilor contestatoarei, nu se poate reţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale ori al unei omisiuni, întrucât soluţia a vizat analiza motivelor de recurs invocate de recurenţi şi reţinerea ca incidente a celor menţionate, potrivit considerentelor deciziei.

Aşa fiind, argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1922 din 13 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga contestatoarea S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 5.000 RON, către intimatul A., reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. E. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii A., B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1922 din 13 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea S.C. E. S.R.L. la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2021.