Electricity supplier prevails after moral-damages claim held time-barred.

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 68 din 19 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta S.C. Cez Vânzare S.A..

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Cez Vânzare S.A., ca fiind prescrisă .

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel la data de 18.08.2020 reclamanta A., solicitând desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea soluţionării pe fond a cauzei.

Analizand sentinţa, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 234/2020 din 04 noiembrie 2020 a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 68 din 19 iunie 2020 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II a civilă în dosarul nr. x/2019 în contradictoriu cu pârâta Cez Vânzare S.A., având ca obiect pretenţii, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte argumentele cricumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică soluţia instanţei de apel din perspectiva greşitei reţineri a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 2541 alin. (3) C. civ. şi art. 2537 alin. (1) C. civ.

Recurenta apreciază fiind incidente dispoziţiile privind întreruperea termenului de prescripţie, acţiunea fiind introdusă pe rolul instanţei la 06.11.2019, înaintea împlinirii termenului de prescripţie.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine contrarietatea evidentă dintre considerentele deciziei recurate şi dispozitivul acesteia, raportat la dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., art. 61 alin. (2) C. civ., art. 252 C. civ., art. 22, 32, 33 Constituţie.

Se reproşează instanţei de apel că nu s-a aplecat asupra speţei, pronunţând o hotărâre nelegală, fără a lua în considerare aspectul că reclamanta este proprietara cu drepturi depline a locuinţei debranşate.

Recurenta face trimitere la decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prin care s-a statuat asupra existenţei faptelor ilicite săvârşite cu vinovăţie şi rea-credinţă de către pârâtă.

Sub un ultim aspect, recurenta susţine că în motivarea instanţei de fond a fost introdusă o persoană juridică ce nu face obiectul acţiunii, respectiv B. S.A., motiv pentru care cauza trebuia trimisă la fond spre rejudecare.

În combaterea recursului, intimata CEZ Vînzare S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat în principal anularea recursului, ior în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă ca neîntemeiată de către instanţă în sedinţa de judecată din 08.04.2021.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de motivele invocate, constată că recursul este nefondat.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauza de faţă, întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantei şi de menţinere a hotărârii instanţei de fond.

Instanţa de apel, în analiza efectuată, reflectată în considerentele hotărârii, a prezentat motivele pentru care a fost admisă excepţia prescripţiei privind dreptul material la acţiune, evidenţiind faptul că nu sunt incidente cauzele de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport şi cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată de instanţă, astfel că nu se poate susţine cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, sau de o motivare contradictorie, cum susţine recurenta.

De asemenea, ipoteza privind existenţa motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii nu a fost demonstrată, recurenta argumentând această susţinere prin citarea unui paragraf al deciziei şi al dispozitivului, fără a argumenta motivele care susţin această critică, situaţie în care nu se poate proceda la un examen efectiv al criticii.

În concluzie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a procedat la o examinare efectivă şi reală a cauzei din perspectiva criticilor formulate, împrejurare în raport cu care motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, se constată că recurenta nu a prezentat argumentaţia în susţinerea acestuia, sens în care se apreciază că motivul de recurs a fost invocat formal în cauză.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că din analiza memoriului de recurs acesta poat fi analizat din perspectiva dispoziţiilor de drept material încălcate, respectiv art. 2528 C. civ.

Nemulţumirea recurentei vizează faptul că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile reglementate de art. 2537 şi art. 2532 C. civ. privind situaţiile de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie.

Potrivit susţinerilor recurentei, cauza de întrerupere este determinată de reconectarea în mod voluntar a locului de consum la curent de către pârâtă, astfel cum rezultă din bonul de mişcare contor, dată în raport de care termenul de prescripţie se împlinea la 23.11.2019, acţiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripţie, respectiv la 06.11.2019.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune se reţine că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond prin care a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la dispoziţiile art. 2501 C. civ., raportat la art. 2517 C. civ.

Obiectul acţiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale) care are caracter patrimonial şi se supune regulilor de prescripţie extinctivă potrivit art. 2501 C. civ.

Reclamanta prin cererea de chemare în judecată a invocat fapta culpabilă a pârâtei de a folosi ilegal firma de recuperare creanţe S.C. C. S.R.L., care prin notificările trimise i-a produs un prejudiciu în perioada 27.03.2013-23.11.2016. Se mai constată că ultima notificare trimisă reclamantei a fost la 17.06.2014.

Argumentaţia instanţei de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 2518 C. civ., reţinând că dreptul de a formula acţiunea s-a născut cel târziu la data la care a fost expediată ultima dintre notificările care potrivit susţinerilor reclamantei au produs prejudicii de natură morală.

În consecinţă, dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la 17.06.2014 şi s-a împlinit la 17.06.2017, cunoscând la acel moment titularul şi pe cel care răspunde de ea, potrivit dispoziţiilor art. 2523 C. civ.

Recurenta invocă existenţa unor situaţii juridice care afectează cursul prescripţiei sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23.11.2016 care atestă reconectarea locului de consum, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei în accepţiunea art. 2537 şi 2532 C. civ.

De altfel, daunele morale ca urmare a debranşării au fost solicitate în cadrul altor dosare, nefiind îndeplinite condiţiile de întrerupere a termenului de prescripţie potrivit art. 2537 pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica privind nulitatea hotărârii faţă de menţionarea greşită a S.C. B. S.A. în loc de Cez Vânzare S.A., aceasta nu se constituie înr-un motiv de nulitate potrivit dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ., întrucât partea nu a suferit nicio vătămare, prin practicaua şi dispozitivul hotărârii fiind menţionată corect ca parte Cez Vânzare S.A..

În consecinţă, pentru considerentele menţionate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 534/2020 din 04 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CEZ VÂNZARE S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2021.