Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 91/2021 AI generated

Late-filed cassation appeal in foreign-currency mortgage dispute; expiration of 30-day deadline renders remedy inadmissible

Case Number Decizia nr. 91/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal as late-filed, leaving the appellate decision that dismissed the consumer’s claims intact and final. The dispute concerned a consumer’s challenge to abusive clauses in a mortgage credit contract denominated in a foreign currency, alleging failure to convert the loan to the local currency, stabilize the exchange rate, and return excess payments. Although the appellant raised procedural arguments regarding panel composition and substantive arguments regarding the clarity of currency risk clauses under EU Directive 93/13 and national consumer protection laws, the court prioritized the procedural defense. Relying on the mandatory 30-day deadline for appeals under the Civil Procedure Code, the court found that the appeal was filed after the expiration of this period and that no justifiable reasons for the delay were proven, thereby upholding the exception of late filing and denying the substantive review requested by the consumer.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 5 din C. civ, art. 1 din Legea nr. 193/2000, art. 485 C. proc. civ; Late-filed cassation appeal in foreign-currency mortgage dispute; expiration of 30-day deadline renders remedy inadmissible: Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2017, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către CJUE a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, prin care instanţa română a dispus în temeiul art. 276 TFUE sesizarea CJUE cu o serie de întrebări preliminare privind interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

Keywords

AI generated
late filing deadline for payment mortgage loan annulment of contract filing of a claim consumer contract

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2017, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către CJUE a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.
art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta arată că în urma lecturării deciziei atacate, a constatat că, completul de judecată care a pronunţat decizia recurenta a avut aceeaşi compunere ca cel care a pronunţat şi decizia civilă nr.
art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
În acest context, recurenta apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 53 alin.
art. 5 din C. civ
Totodată art. 5 din C. civ., stabileşte că: (.
art. 1 din Legea nr. 193/2000
În ce priveşte clauzele privind suportarea riscului valutar, acestea sunt lipsite de claritate şi necesită cunoştinţe de specialitate pentru a le înţelege, încadrându-se, astfel, în cerinţele art. 1 din Legea nr. 193/2000.
art. 485 C. proc. civ
a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea tardivităţii introducerii prezentului recurs raportat la dispoziţiile exprese ale art. 485 C. proc. civ., văzând că acesta a fost depus la 4 iunie 2018, peste termenul procedural.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 494 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 29 octombrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se tardivitatea recursului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 13 octombrie 2015 sub dosar nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

1. Constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 1 pct. 2 şi art. 8, pct. 1 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x/03.06.2008 sau, în subsidiar, să se reţină incidenţa impreviziunii în executarea aceluiaşi contract şi, pe cale de consecinţă, să se dispună următoarele:

1.a. în principal obligarea pârâtei să convertească în RON împrumutul ce a format obiectul contractului de credit bancar ipotecar nr. x/03.06.2008, precum şi toate accesoriile acestora, la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului respectiv 2,2789 RON/1 CHF (curs vânzare B. S.A. la data de 03.06.2008);

1.b. în subsidiar, să se dispună stabilizarea cursului de schimb valutar RON/CHF pentru calculul fiecărei rate succesive datorate conform contractului de credit bancar ipotecar nr. x/03.06.2008, la cursul de schimb RON/CHF de la data încheierii contractului, respectiv 2,2789 RON (curs vânzare B. S.A. la data de 03.06.2008) începând cu data scadenţei primei rate şi până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părţi;

2. Obligarea pârâtei calcularea ratelor aferente contractului de credit bancar ipotecar nr. x/03.06.2008, în funcţie de valoarea CHF/RON de la momentul semnării contractului, respectiv 2,2789 RON (curs vânzare B. S.A. la data de 03.06.2008) şi emiterea unui nou grafic de rambursare până la sfârşitul perioadei contractate;

3. Obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în plus în temeiul contractului de credit bancar ipotecar nr. x/03.06.2008, rezultate din diferenţele de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit, respectiv 2,2789 RON (curs vânzare B. S.A. la data de 03.06.2008), sume la care să se calculeze şi dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de către pârâtă;

4. Constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute în art. 5 pct. 1 lit. a) din Contractul de credit bancar ipotecar nr. x/03.06.2008 şi, pe cale de consecinţă, să se constate nulitatea absolută a acestei clauze şi să fie obligată pârâta la restituirea comisionului de administrare în cuantum de 1180 CHF reţinut în mod abuziv de către pârâtă, aşa cum este stipulat la art. 2, pct. 1 din contractul de credit menţionat, precum şi la plata dobânzii legale cu privire la această sumă, de la data achitării acesteia (03.06.2008) şi până la restituirea efectivă şi integrală de către pârâtă

5. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi orice alte cheltuieli rezultate cu prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 1349/2016 din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2017, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea de către CJUE a sesizării formulate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, prin care instanţa română a dispus în temeiul art. 276 TFUE sesizarea CJUE cu o serie de întrebări preliminare privind interpretarea unor dispoziţii ale Directivei 93/13.

Prin decizia civilă nr. 1174 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat perimat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1349/2016 din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1130 din 23 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1174 din 22 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 2006 din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1349/2016 din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

Autorul căii de atac a indicat în memoriul de recurs prevederile art. 486 - art. 488, alin. (1), pct. l, 5, 6 şi 8, raportat la art. 197 şi urm din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta arată că în urma lecturării deciziei atacate, a constatat că, completul de judecată care a pronunţat decizia recurenta a avut aceeaşi compunere ca cel care a pronunţat şi decizia civilă nr. 1174 din 22 mai 2018, în acelaşi dosar nr. x/2015, care a constatat perimat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1349/2016 din 3 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În acest context, recurenta apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că "repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat", or în situaţia de faţă, atât instanţa de apel învestită anterior soluţionării recursului, cât şi cea învestită ulterior soluţionării recursului, ca urmare a soluţiei de continuare a judecăţii a avut aceeaşi compunere, completurile fiind formate din aceeaşi judecători.

În ceea ce priveşte excepţia perimării cererii, ridicată în cauza de faţă, recurenta apreciază că în speţă nu există o atare situaţie, sens în care dezvoltă considerente pe acest aspect, solicitând instanţei de recurs să aibă în vedere dispoziţiile art. 416 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenta apreciază că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că: (. . . . . . . . . .) "nu au caracter abuziv clauzele contractuale indicate de reclamantă şi, în consecinţă, nici cererile accesorii de obligare a pârâtei să convertească în RON împrumutul, să dispună stabilizarea cursului de schimb valutar, să calculeze ratele aferente contractului de credit în funcţie de valoarea CHF/RON de la momentul semnării contractului, să emită un nou grafic de rambursare, să restituie sumele achitate în plus în temeiul contractului, nu sunt întemeiate".

În continuare, recurenta redă pasaje din conţinutul considerentelor instanţei de apel, considerate de aceasta că ar fi apreciate în mod greşit de către instanţa de apel, în raport cu criticile formulate.

De asemenea, se susţine că în mod greşit, instanţa de apel apreciază că sentinţele şi practica judiciară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu este aplicabilă, în contradicţie cu dispoziţiile art. 148, alin. (2) din Constituţie reglementează aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar.

Totodată art. 5 din C. civ., stabileşte că: (. . . . . . . . . .) "Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene. Astfel, în materiile reglementate de prezentul Cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor".

Conform jurisprudenţei Curţii (cauza Francovich, cauzele conexate C-6/90 şi C-9/90), o persoană poate să ceară repararea unui prejudiciu suferit unui stat membru care nu respectă dreptul Uniunii.

Pe de altă parte, se arată că, însăşi jurisprudenţa CJUE statuează că obligaţia de informare are nişte limite reprezentate de condiţiile unei bune funcţionări a pieţei. Cantitatea şi conţinutul informaţiilor furnizate de profesionist consumatorului nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru reglarea optimă a mecanismelor pieţei (Hotărârea CJCE din 4 martie 2004, Cauza Cofinoga Merîgnac SA/Sylvain Sachithanathan).

Tot din perspectiva obligaţiei de informare, dar şi a puterii de negociere, instanţa de apel a reţinut că, consumatorul a avut posibilitatea să aleagă între oferte în raport de interesele sale şi de posibilitatea de a-şi asuma obligaţiile contractuale, în raport cu prevederile art. 18 din O.G. nr. 21/1992, potrivit cărora "Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură sa le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate".

În ce priveşte clauzele privind suportarea riscului valutar, acestea sunt lipsite de claritate şi necesită cunoştinţe de specialitate pentru a le înţelege, încadrându-se, astfel, în cerinţele art. 1 din Legea nr. 193/2000.

Mai susţine recurenta că, creditoarea şi-a asumat o poziţie favorabilă, deoarece a continuat să încaseze, integral, dobânzile şi comisioanele, iar riscul fluctuaţiilor de curs valutar, care este considerabil în cazul CHF, a fost suportat doar de către recurenţii-reclamanţi.

În acest sens, recurenta arată că a mai susţinut că o astfel de variaţie de curs valutar nu era, în mod rezonabil, previzibilă la momentul contractului şi nici nu am avut posibilitatea negocierii vreunei clauze contractuale, contractul fiind unul de adeziune.

Deşi banca nu i-a informat cu privire la riscul fluctuaţiilor de curs valutar, pretinde de la reclamanţi plata unor sume disproporţional de mari comparativ cu suma acordată în 2008, asigurându-şi un profit nejustificat, fondat pe un dezechilibru contractual.

De asemenea, se arată că, instanţa de apel a concluzionat, în mod greşit, că este clară şi inteligibilă acea clauză contractuală pentru a cărei înţelegere nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, în domeniul protecţiei consumatorilor lucrurile stând altfel.

În acest context, trebuie analizat ce înseamnă sintagma "redactarea clauzelor într-un limbaj clar şi inteligibil", dar această analiză trebuie făcută nu din perspectiva dreptului comun, ci din perspectiva legislaţiei speciale, privind protecţia consumatorului.

În ce priveşte limbajul inteligibil, recurenta consideră că înseamnă mai mult, respectiv, posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i priveşte.

În acest context, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE în cauza C-26/13 (Arpad Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt), expuse în paragrafele 67, 72, 73, 74 şi mai ales 75.

Or, instanţa de apel nu a procedat în acest fel, nefăcând o analiză asupra caracterului clar şi inteligibil al clauzei de la art. 2.4 în ceea ce priveşte consecinţele economice ale acesteia, din punctul de vedere al producerii unui dezechilibru, vădit şi semnificativ, între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor, situaţie ce pune în discuţie buna-credinţă a băncii la încheierea acestui contract, în ce priveşte clauza respectivă.

În acest context, recurenta consideră că instanţa de apel nu a lămurit, pe deplin situaţia de fapt, astfel că se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, aceasta urmând să ţină seama, în stabilirea situaţiei de fapt, de cele arătate mai sus.

Prin întâmpinarea depusă, la 16 iulie 2020, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea tardivităţii introducerii prezentului recurs raportat la dispoziţiile exprese ale art. 485 C. proc. civ., văzând că acesta a fost depus la 4 iunie 2018, peste termenul procedural. Totodată solicită constatarea tardivităţii cererii de casare a deciziei nr. 1174 din 22 mai 2018 a aceleiaşi instanţe, motivat de formularea acesteia mult în afara termenul legal de 5 zile de la pronunţare, respectiv 27 mai 2018, sens în care solicită să se constate intervenită, în speţă autoritatea de lucru judecat având în vedere că decizia atacată a fost casată în tot, astfel că cererea de casare din prezentul recurs urmează să fie respinsă. Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca fiind vădit netemeinic şi nelegal pentru considerente menţionate în cuprinsul întâmpinării.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 29 octombrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se tardivitatea recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 9 noiembrie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 21 ianuarie 2021, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca tardiv formulată, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2006 din 26 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziţii legale, legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părţii în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedeşte existenţa unei "unor motive temeinic justificate" şi care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligaţiei legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speţă, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că cererea de recurs a fost transmisă prin e-mail la data de 24 martie 2020, ora 16:46, dosar recurs, decizia atacată fiind comunicată la data de 21 februarie 2020, dosar apel, astfel că ultima zi de recurs se împlinea la data de 23 martie 2020,

Aşadar, conform dispoziţiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de recurenta-reclamantă A. nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile legale, că partea nu a dovedit existenţa unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate, să admită excepţia tardivităţii declarării recursului şi să dispună anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2006 din 26 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii.

Anulează ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2006 din 26 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.