Territorial competence for judges suing their own court: application of Art. 127(2) CPC

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 28.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., judecători şi foşti judecători în cadrul Judecătoriei Găeşti, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au formulat cerere de chemare în judecată şi au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâţilor la stabilirea şi respectiv plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015 şi în continuare; obligarea pârâţilor la stabilirea şi respectiv plata indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT, începând cu 09.04.2015, şi în continuare; obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 270/23.07.2020, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal Complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că reclamanţii sunt judecători şi foşti judecători în cadrul Judecătoriei Găeşti, prezentul litigiu având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie.

Conform art. 127 din C. proc. civ.: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa care ar fi fost competenta, potrivit legii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplica în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

În consecinţă, s-a apreciat că dispoziţiile art. 127, se aplică doar atunci când partea reclamantă îşi desfăşoară activitatea la o instanţă ce ar fi competentă în soluţionarea cererii sale.

În prezenta speţă, având în vedere că reclamanţii, deţin funcţia de judecători şi foşti judecători la data sesizării instanţei, în cadrul Judecătoriei Găeşti, dispoziţiile legale anterior expuse nu sunt incidente având în vedere că potrivit alin. (1) şi (3) art. 127 din C. proc. civ. norma se aplică judecătorilor, procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Nu se poate reţine competenţa Tribunalului Teleorman nici în considerarea interpretării date prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7 din 16 mai 2016 (Complet RIL) având în vedere că prin aceasta s-a reţinut că prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. au în vedere parchetele de pe lângă acele instanţe judecătoreşti, indicate de textele de lege menţionate, la care lucrează efectiv părţile reclamante.

Cum în cauză locul de muncă al părţilor reclamante nu se află în circumscripţia Tribunalului Teleorman, ci în la Judecătoria Găeşti, ce se află în circumscripţia Tribunalului Dâmboviţa, şi cum în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, Tribunalul va admite excepţia de necompetenţă teritorială şi va dispune declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 07.12.2020 sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman; a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în cauză, reclamanţii aveau un drept de opţiune între două instanţe, tribunalul în a cărui circumscripţie îşi aveau domiciliul şi cel în care era situat locul lor de muncă.

Însă, potrivit dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Ori, pârât în cauză este Tribunalul Dâmboviţa, care este şi instanţa competentă potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Ca urmare, reclamanţii aveau un drept de opţiune conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., putând sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, aşadar, în mod legal aceştia au ales să sesizeze Tribunalul Teleorman.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte apreciază cu titlu preliminar că în cauză există conflict negativ de competenţă în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe din circumscripţiile a două curţi de apel diferite s-au declarat necompetente în soluţionarea aceleaşi pricini şi şi-au declinat reciproc competenţa.

Asupra conflictului de competenţă, instanţa supremă reţine următoarele:

Reclamanţii au învestit Tribunalul Teleorman cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Dâmboviţa şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi grefierilor.

În speţă, reclamanţii sunt judecători şi foşti judecători la Judecătoria Găeşti, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la o instanţă inferioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Cum Tribunalul Dâmboviţa are calitatea de pârât, este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Reclamanţii au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Teleorman, aflat în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceştia şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2021.