Labor law revision appeal perished due to failure to act within six-month statutory deadline

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra constatării perimării recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 551 din 2 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Iaşi a admis, în parte, contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Opera Naţionala Romana Iaşi, a anulat decizia de concediere nr. 86/04.12.2013 emisă de intimată şi a obligat intimata la reintegrarea contestatorului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei contestate; a obligat intimata să achite contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 05.12.2013 şi până la reintegrarea efectivă, drepturi actualizate la data pronunţării prezentei; a obligat intimata să achite contestatorului suma de 2000 RON reprezentând daune morale; a respins cererea contestatorului privind obligarea la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere; a obligat intimata sa achite contestatorului sume de 3000 de RON reprezentând cheltuieli de judecata (onorariu de avocat).

Prin decizia civilă nr. 2323 din 04 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Iaşi a admis cererea de apel formulată de contestatoarea Opera Naţională Română Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 13303/29.11.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea Opera Naţională Română Iaşi în contradictoriu cu intimatul A.; a dispus anularea somaţiei nr. x/20.05.2016 şi a actelor de executare subsecvente săvârşite în dosarul de executare nr. 292/2015 al BEJA B..

A păstrat dispoziţia instanţei de fond relativă la respingerea excepţiei tardivităţii.

A respins cererea contestatoarei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată aferente judecăţii la fond şi în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

A dispus restituirea cauţiunii în suma de 1000 consemnată de către contestatoare cu chitanţa seria x, nr. x din data de 19.09.2016.

Împotriva deciziei civile nr. 2323 din 04 decembrie 2017 a Tribunalului Iaşi, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea dintre această hotărâre şi sentinţa civilă nr. 551 din 2 martie 2015 a aceleiaşi instanţe.

Intimata Opera Naţională Română Iaşi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, în modalitatea cum aceasta a fost formulată, iar pe cale de excepţie, a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2323/04.12.2017 pronunţate de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivelor de casare invocate, după reiterarea istoricului cauzei, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de revizuire, recurentul a susţinut că sub aspectul momentului de la care curge termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., trebuie făcută distincţia după cum autoritatea de lucru judecat a hotărârii iniţiale/anterioare este încălcată prin dispozitivul hotărârii ulterioare sau prin considerentele decizorii ale acesteia.

A mai arătat recurentul că motivele de revizuire au arătat ca autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 551/2015, astfel cum aceasta este înţeleasă prin dispoziţiile art. 430 C. proc. civ., a fost încălcată prin considerentele decizorii ale Deciziei nr. 2323/2017 (paragraf 6 pagina 7 din decizie). Prin urmare nu putea fi formulată o cerere de revizuire pentru aceste motive la data pronunţării deciziei nr. 2323/2017 şi nici în termen de o lună de la această dată, pentru că hotărârea nu era motivată.

În continuare, a arătat recurentul că raportat la dispoziţiile citate rezultă că întinderea autorităţii de lucru judecat se referă atât la dispozitivul cât şi la considerentele hotărârii, ceea ce însemna, pentru identitate de raţiune, că încălcarea autorităţii judecătoreşti printr-o hotărâre ulterioară poate proveni atât din dispozitiv, cât şi din considerentele acesteia.

În această ipoteză, termenul de revizuire nu poate curge de la un moment anterior, ci de la momentul de la care s-a născut interesul formulării căii de atac a revizuirii, doar în această interpretare putând fi garantat dreptul la un proces echitabil, în condiţiile art. 6 din CEDO.

Intimata-pârâtă Opera Naţională Română Iaşi a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea ca nefondată.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au formulat puncte de vedere.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 18 octombrie 2019 Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Opera Naţională Română Iaşi şi a admis în principiu recursul, stabilind termen la 14 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 14 februarie 2020, instanţa a încuviinţat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul-reclamant pentru a da posibilitatea acestuia să formuleze şi să depună la dosar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi i-a pus în vedere să o depună la dosar cu cel puţin cinci zile înaintea termenului de judecată pentru a fi comunicată intimatei, cauza fiind amânată la data de 3 aprilie 2020.

La termenul din 3 aprilie 2020, Înalta Curte a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Prin rezoluţia din 15 mai 2020 s-a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 24 iulie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea din 24 iulie 2020, după repunerea cauzei pe rol, constatând că deşi legal citate, părţile nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei şi că nu au solicitat judecarea dosarului în lipsa lor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii recursului.

La acel termen, după rămânerea în pronunţare asupra suspendării, s-a primit la dosar o cerere de amânare formulată de recurentul-reclamant A., pentru lipsă de apărare, motivată de faptul că avocatul C., care îl reprezintă pe recurent, se află în concediu de odihnă până la data de 3.08.2020.

Prin rezoluţia din 3 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea repunerii pe rol a cauzei şi verificării incidenţei perimării, în raport de dispoziţiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

La data de 7 aprilie 2021, recurentul-reclamant a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a susţinut caracterul neîntemeiat al perimării, deoarece nu i se poate imputa lăsarea în nelucrare a cauzei, având în vedere că a solicitat în data de 23 iulie 2020, amânarea judecării recursului pentru lipsă de apărare, însă instanţa a suspendat judecata cel mai probabil pentru că cererea de amânare nu a ajuns în timp util la dosarul cauzei. Totodată, a solicitat reluarea judecăţii şi judecarea cauzei în lipsă.

Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 416 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Totodată, dispoziţiile art. 411 din C. proc. civ. stipulează că:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: (...) 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 24 iulie 2020, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Încheierea din 24 iulie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 24 ianuarie 2021.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile perimării, respectiv instanţa a fost investită cu o cerere de recurs, care a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar lăsarea în nelucrare a cauzei se datorează unor motive imputabile părţii, respectiv lipsa de la şedinţa de judecată, în condiţiile în care nu solicitase judecarea cauzei în lipsă şi neformularea în termenul de 6 luni de la suspendarea cauzei prin încheierea din data de 24 iulie 2020 a unei cereri de repunere pe rol a cauzei.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului, potrivit cărora el nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii.

Astfel, recurentul-reclamant a transmis prin e-mail o cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare la termenul din 24 iulie 2020, care a fost înregistrată la dosar după rămânerea în pronunţare asupra suspendării judecăţii recursului, însă nu a formulat înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului în condiţiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ.

Totodată, se constată că la 11 septembrie 2020, recurentului i s-a comunicat, la domiciliul procesual ales, încheierea de suspendare din 24 iulie 2020, acesta având cunoştinţă de măsura dispusă de instanţă.

În cauză, nu a fost formulată o cerere de repunere pe rol a cauzei de către recurent, care să arate intenţia de a continua judecata, astfel încât se constată că de la data suspendării judecăţii (24 iulie 2020) şi până la data împlinirii termenului de perimare (24 ianuarie 2021), partea interesată nu a efectuat niciun act procedural în virtutea căruia cursul perimării ar fi putut fi întrerupt, astfel cum impun dispoziţiile imperative ale art. 417 C. proc. civ.

Totodată, în cauză nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării din cele prevăzute de art. 418 din C. proc. civ.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţii, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 282/2018 din 19 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Completul de 5 judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2021.