Negative jurisdictional conflict: Ex officio invocation of relative territorial incompetence in insurance disputes barred under Article 115(1) CPC

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 8 mai 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C. a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2735,83 RON şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, în conformitate cu art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 începând cu data de 29.04.2020; cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe art. 2210 din C. civ. şi art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017.

La termenul din 6 august 2020, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea, iar, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ. a amânat pronunţarea la data de 14 august 2020.

Prin sentinţa civilă nr. 1559/2020 din 14 august 2020, Judecătoria Oradea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu de instanţă şi a declinat în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cerere cu valoare redusă privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C..

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oradea a reţinut că, potrivit art. 107 din C. proc. civ., instanţa de drept comun din punct de vedere teritorial este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtei, ea fiind sesizată ori de câte ori prin lege nu se prevede competenţa une alte instanţe.

Arătând că, în cazul de faţă, niciuna din părţi nu are sediul în raza de activitate a Judecătoriei Oradea şi nici nu au stabilit printr-o înţelegere că, în caz de litigii între ele, competenţa ar reveni Judecătoriei Oradea, instanţa a reţinut că, în speţă, sediul pârâtei se află în Comuna Voluntari, localitate care se află în circumscripţia Judecătoriei Buftea.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 129 şi art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cererii de valoare redusă, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la 17 septembrie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 9860/2020 din 27 noiembrie 2020, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., în favoarea Judecătoriei Oradea.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buftea a statuat că, din punct de vedere teritorial, regula în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

De asemenea, a arătat că, potrivit art. 115 alin. (1) C. proc. civ., în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat.

În speţă, sediul pârâtei este în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, iar locul unde s-a produs riscul asigurat (evenimentul rutier) este în localitatea Oradea, judeţul Bihor (în zona Episcopiei Bihor) - conform constatării amiabile de accident.

Evocând prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 126 din acelaşi Cod, instanţa de conflict reţine că, în cauzele privitoare la bunuri, altele decât cele prevăzute de art. 117, art. 118, art. 119, art. 120, at. 121 C. proc. civ., necompetenţa teritorială este una de ordine privată care, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii.

Faţă de aceste dispoziţii legale care prevăd neechivoc şi expres faptul că necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată doar de către pârât, instanţa de conflict a apreciat că, date fiind dispoziţiile legale care lasă la latitudinea părţilor alegerea instanţei competente teritorial să le soluţioneze litigiul, Judecătoria Buftea devine necompetentă teritorial să judece cauza, având în vedere că pârâta nu a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea, aceasta neputând fi invocată din oficiu de către instanţă.

De asemenea, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, una dintre acestea fiind cea în circumscripţia căreia se află locul asigurat (Judecătoria Oradea) şi care a fost deja sesizată de către reclamantă.

Având în vedere faptul că reclamanta a înţeles să sesizeze Judecătoria Oradea, în circumscripţia căreia s-a produs riscul asigurat, iar pe de altă parte pârâta nu s-a opus într-o formă sau alta stabilirii competenţei teritoriale în favoarea acestei instanţe, instanţa de conflict a apreciat că Judecătoria Buftea nu este - în raport de atitudinea reclamantei şi a pârâtei - competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă.

În aceste condiţii, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Existând conflict de competenţă, potrivit art. 133 şi următoarele din C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 5 februarie 2021, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, Judecătoria Oradea şi Judecătoria Buftea, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că litigiul de faţă are ca obiect o cerere de valoare redusă, iar, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispoziţiile de drept comun.

Regula generală în materie de competenţă teritorială este reglementată de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia, "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtaei B. S.A. la plata de despăgubiri, în temeiul unui contract de asigurare RCA, astfel că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "În materie de asigurare, cererea provitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat."

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Normele de competenţă reglementate de art. 115 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine privată, astfel încât, potrivit art. 130 alin. (3) din acelaşi Cod, necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Or, în condiţiile în care această excepţie relativă nu este invocată de către pârât, instanţa nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluţioneze pricina.

În cauză, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea, ci instanţa a invocat această excepţie din oficiu, la termenul de judecată din 6 august 2020.

Prin urmare, faţă de prevederile legale mai sus-menţionate, Judecătoria Oradea, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze, în această manieră, de soluţionarea pricinii.

În considerarea celor ce preced, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul forţat C., în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.