Jurisdiction over EU funding grant termination: administrative court competence under special law versus civil court

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la 24 februarie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei nr. 2 din 19 august 2019 emisă de pârâtul MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) prin care s-a dispus în mod unilateral încetarea contractului de grant nr. x din 26 noiembrie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 şi 3 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 46/2020 din 22 iunie 2020, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză este vorba despre un litigiu cu caracter patrimonial, faţă de valoarea pretinsă de reclamantă, respectiv 156.7319,52 Euro, valoare mai mare decât pragul prevăzut de art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., aspect ce atrage competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului, ca instanţă de drept comun, iar faptul că sediul pârâtului se află în Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 22 iulie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3929 din 11 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care "litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

S-a mai reţinut că în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., precum şi art. 111 C. proc. civ., care prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii legale care stabilesc o competenţă teritorială alternativă şi văzând că reclamanta şi-a manifestat dreptul de opţiune prin alegerea instanţei de la sediul său din judeţul Vaslui, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vaslui.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 3 noiembrie 2020 sub dosar nr. x/2020 şi repartizată unui complet specializat în jurisdicţie de contencios administrativ.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2020, completul specializat în jurisdicţie de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea unui complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesionişti din cadrul Tribunalului Vaslui.

Prin sentinţa civilă nr. 1180/2020 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Vaslui a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, apreciind că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, normă specială ce conferă competenţă materială instanţelor de contencios administrativ care soluţionează cereri privind acte administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vaslui, secţia Civilă şi Curtea de Apel Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 4 ianuarie 2021, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii înregistrate pe rolul Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte reţine că reclamanta A. a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 2 din 19 august 2019 emisă de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) prin care s-a dispus în mod unilateral încetarea contractului de grant nr. x din 26 noiembrie 2013.

Prin Contractul de grant nr. x din 26 noiembrie 2013, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de Autoritate Comună de Management pentru programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, încheiat prin procedură de licitaţie publică, s-a acordat reclamantei A., în calitate de beneficiar, finanţarea oferită de B. prin COMISIA EUROPEANĂ (conform art. 11.6 din Contract), în cuantum de 1.741.466,13 EUR, pentru proiectul C., în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova.

Conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se prevede că:

"instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

La art. 10 din acelaşi act normativ se regăseşte o reglementare distinctă în privinţa actelor administrative şi celor asimilate lor, conform art. 2 alin. (1) lit. c)1, conform căreia:

"(1) litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Art. 11 prevede că "cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluţionează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluţionează potrivit rangului autorităţii, conform prevederilor alin. (1)."

Aşadar, pe cale de interpretare sistematică a dispoziţiilor legale evocate, rezultă că în privinţa raportului juridic derivat din contractul de grant care, prin esenţă, are ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, legea prevede o competenţă specializată, indiferent de pretenţiile deduse judecăţii, art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 făcând vorbire de "cererile privind actele administrative", nedistingând după cum aceste cereri ar viza anularea sau executarea contractelor respective, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. II din Legea nr. 212/2018 în sensul unei competenţe diferenţiate (instanţe de contencios administrativ/instanţe de drept comun).

Având în vedere existenţa unei norme speciale în privinţa competenţei de soluţionare, Înalta Curte urmează a da eficienţă acestora, conform principiului specialia generalibus derogant şi a reţine că, în prezenta cauză, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor de contencios administrativ, prin raportarea prevederilor alin. (11) la cele ale alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În privinţa criteriului valoric, se reţine că suma de 156.7319,52 Eur se situează peste pragul de 3.000.000 RON, atrăgând astfel competenţa curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, se constată că aceasta aparţine Curţii de Apel Iaşi, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevede că:

"reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.