Jurisdiction for restitution of sums paid on annulled judgment: qualification as labor dispute under Labor Code Art. 256

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 6 februarie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanţei să dispună restituirea sumei de 26.939 RON achitate de reclamantă, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 81 din 14 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Mehedinţi, care a fost desfiinţată în integralitate prin decizia nr. 1632 din 6 iunie 2018 pronunţată în apel de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare, de la data plăţii şi până la data restituirii efective a sumei menţionate.

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin sentinţa civilă nr. 1232 din 14 iulie 2020 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de instanţă din oficiu şi a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., reţinând că raportul dedus judecăţii are natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce atrage competenţa materială a tribunalului.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la data de 6 octombrie 2020, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 6456 din 18 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. şi că, în cauză, debitorul pretins al obligaţiei de restituire are domiciliul în judeţul Mehedinţi, oraşul Drobeta Turnu Severin, litigiul dintre părţi fiind solicitat a fi soluţionat prin raportare la dispoziţiile C. civ. referitoare la plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Drobeta-Turnu Severin şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 11 decembrie 2020, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii înregistrate pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Înalta Curte reţine că instanţa a fost învestită cu o acţiune prin care angajatorul (reclamanta) a solicitat obligarea pârâtului (salariat) la restituirea sumei de 26.939 RON achitate de reclamantă, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 81 din 14 februarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Mehedinţi, care a fost desfiinţată în integralitate prin decizia nr. 1632 din 6 iunie 2018 pronunţată în apel de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare, de la data plăţii şi până la data restituirii efective a acestei sume.

În acest context, se reţine că, deşi reclamanta a introdus acţiunea pe rolul judecătoriei invocând că ar fi efectuat o plată nedatorată, ceea ce ar atrage competenţa materială a judecătoriei, se constată că în fapt şi în drept raportul juridic dedus judecăţii îmbracă natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce atrage competenţa materială a tribunalului, fiind o acţiune promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor pretins a fi achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, de primă instanţă, care ulterior este desfiinţată în calea de atac.

Astfel, prezenta cauză are ca obiect obligarea salariatului de restituire a sumelor pretins a fi primite de către acesta ca despăgubire stabilită prin hotărâre judecătorească desfiinţată de instanţa superioară, acţiune care constituie un conflict de muncă.

Art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii dispune că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, iar conform art. 269 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede că "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii".

Potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin că prezenta cauză are natura juridică a unui conflict de muncă, ceea ce atrage competenţa materială a tribunalului.

În acest context, trebuie avută în vedere decizia nr. 15 din 20 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, a stabilit că: "Acţiunea promovată de angajator în contradictoriu cu salariatul pentru restituirea sumelor achitate de primul celui de-al doilea, de bunăvoie, înainte de începerea executării silite, în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii, de primă instanţă, care ulterior este desfiinţată în calea de atac, îmbracă natura juridică a unui conflict de muncă, a cărui soluţionare se circumscrie prevederilor art. 256 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atrăgând competenţa materială de soluţionare în primă instanţă în favoarea tribunalului, secţia specializată în litigii de muncă şi asigurări sociale, conform art. 208 şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Aşadar, pentru stabilirea tribunalului competent teritorial în soluţionarea cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, în conformitate cu care "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

În prezenta cauză, reclamanta A. S.A., este angajatorul care are sediul în Bucureşti, aspect în raport cu care va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.