Regress action by Road Victims Protection Fund assigned to professional disputes section under binding precedent.

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii şi căile de atac exercitate

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 15 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii a formulat acţiune în regres împotriva pârâtului A., solicitând instanţei obligarea acestuia la rambursarea sumei de 40.387,77 RON, compusă din suma de 10.729,38 RON reprezentând despăgubiri achitate pentru prejudiciile materiale rezultate în urma accidentului de circulaţie (avarii motocicletă), din suma de 255,7 RON reprezentând contravaloarea prestaţiei (constatare avarii) societăţii B. S.R.L. în dosarul F.P.V.S 419/2010, din suma de 170,7 RON reprezentând contravaloarea prestaţiei societăţii C. S.R.L. în dosarul F.P.V.S. 419/2010, din suma de 16.791,55 RON reprezentând despăgubiri acordate pentru vătămările corporale suferite de către D., din care 4.791,55 RON cu titlul de daune materiale şi 12.000 de RON daune morale şi din suma de 12.440,44 RON reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la dăţile la care a efectuat plata despăgubirilor şi până la data introducerii acţiunii; a solicitat de asemenea, cheltuielile de judecată precum şi plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 11968 din data de 14.10.2016, instanţa a admis cererea formulată de reclamantă si a obligat pârâtul la plata sumei de 10.729,38 RON cu titlu de despăgubire, a sumei de 255,7 RON reprezentând contravaloare prestaţie (constatare avarii), a sumei de 170,7 RON reprezentând contravaloare prestaţie, a sumei de 16.791,55 RON reprezentând despăgubiri (daune materiale şi morale), precum şi a sumei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la data plaţii despăgubirilor şi până la data achitării integrale a debitului şi la plata sumei de 1.816,63 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile mai sus menţionate, pârâtul a formulat apel, iar prin decizia civila nr. 2823 A/12.09.2017, Tribunalul Bucureşti, considerând că judecarea în prima instanţa s-a făcut cu citarea greşită a paratului, a admis apelul formulat, a anulat sentinţa instanţei de fond si a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 26.03.2018, sub nr. x/2016*.

Prin întâmpinarea depusă de către pârât la data de 29.05.2018, acesta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2, în raport de domiciliul pârâtului, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, prin raportare la momentul plăţii respectiv 21.09.2010 şi 11.11.2010 si excepţia autorităţii de lucru judecat; pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 9151 din 28.09.2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârât; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, şi a respins cererea având ca obiect pretenţii, privind pe reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prescrisă.

Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 827/A din 14.03.2019, a admis apelul declarat de apelanta reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, împotriva sentinţei civile nr. 9151/28.09.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul- pârât A., cauza având ca obiect pretenţii; a anulat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a menţinut dispoziţia referitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat şi a acordat termen în vederea evocării fondului la data de 16.05.2019, A5, cu citare părţi.

Prin decizia civilă nr. 1503/A din 16.05.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în evocare fond: a admis în parte cererea formulată de reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, în contradictoriu cu pârâtul A., cauza având ca obiect pretenţii - evocare fond, şi a obligat paratul la plata sumei de 10.729,38 RON cu titlu de despăgubire, a sumei de 255,7 RON, reprezentând contravaloarea prestaţii (constatare avarii) a sumei de 170,7 RON, reprezentând contravaloare prestaţie, a sumei de 16.791,55 RON despăgubiri (daune materiale si morale), precum si a sumei reprezentând dobânda legala calculata de la data introducerii prezentei cereri pana la achitarea efectivă; a obligat pârâtul la plata sumei de 1.816,63 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs, pârâtul A., înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 28.11.2019, sub nr. x/2016*.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin decizia nr. 447R/2020 din 01 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurentul- pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1503A/16.05.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul- reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), în favoarea secţiei specializate în cauzele având ca obiect litigii cu profesionişti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, cele decise prin Decizia nr. 18/2016 pronunţată de I.C.C.J. - completul competent să judece recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., în raport de aceste criterii, Curtea considerând că litigiul prezent este de competenţa uneia din secţiile specializate în litigii cu profesionişti a Curţii de Apel Bucureşti.

În acest sens, s-a observat că litigiile în materie de asigurări sunt considerate distinct de C. proc. civ., făcându-se referire la acestea iniţial în art. 115 C. proc. civ., articol cu denumirea "Cererile în materie de asigurări". De asemenea, s-a constatat că materia raporturilor juridice de asigurare este una specială, reglementată prin legi speciale (Legea nr. 237/2015, Legea nr. 32/2000, 136/1995, Legea nr. 132/2017, O.U.G. nr. 54/2016, Norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară, etc.). Aceste raporturi juridice sunt guvernate de dispoziţii speciale, care ţin seama de specificul activităţii de asigurare, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun reglementat de C. civ.. Aşadar, litigiile în materia asigurărilor implică aplicabilitatea unor norme speciale, menite să gestioneze piaţa de asigurări şi protecţia consumatorilor în relaţia cu aceasta, având o anumită specificitate în raport de cele guvernate de C. civ., care decurge din natura raporturilor juridice puse în discuţie.

În mod similar, s-a reţinut că raporturile juridice constituite în contextul Ordinului nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii şi, ulterior, în contextul O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie (act normativ care a prevăzut preluarea atribuţiilor Fondului de către Biroul Asiguratorilor de autovehicule din România - BAAR) sunt grefate pe aceste dispoziţii legale care vizează protecţia victimelor accidentelor de circulaţie.

De aceea, Curtea a apreciat că litigiile de natura celui prezent au elemente comune cu cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii enumerate exemplificate în art. 226 din Legea nr. 71/2011, şi s-a avut în vedere şi că dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au un caracter exemplificativ, şi nu limitativ, atunci când fac vorbire despre anumite categorii de litigii care cad în specializarea secţiilor pentru litigii cu profesionişti.

De altfel, s-au mai reţinut şi cele statuate prin Decizia nr. 13/2020 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

2.2). La data de 28 decembrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a V-a civile a Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2020, iar prin încheierea nr. 10 din 16 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei funcţionale; a declinat competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1503A/16.05.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), Bucureşti, în favoarea secţiei a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între secţia a V-a Civilă şi secţia a IV-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti; în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecarea prezentei cauze şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Reţinând că principiul specializării secţiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanţe trebuie respectat, având în vedere că, cel puţin în ultimul ciclu procesual (rejudecarea apelului după casare), în fond litigiul a fost soluţionat de secţia a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti care nu este o secţie specializată în litigii cu profesionişti, instanţa de recurs (Secţie civilă specializată în litigii cu profesionişti) a apreciat că nu este competentă să soluţioneze recursul promovat împotriva unei decizii pronunţate de o secţie a Tribunalului nespecializată în litigii cu profesionişti.

În sprijinul acestei concluzii, chiar dacă prezentul litigiu nu este identic cu cel în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat decizia civilă nr. 40/2020, s-a apreciat că raţionamentul expus în considerentele acestei decizii este pe deplin aplicabil şi în prezenta cauză, dat fiind că Înalta Curte a statuat asupra efectului pe care îl are principiul specializării secţiei/completurilor de judecată asupra completului competent să soluţioneze calea de atac a recursului, iar acesta este un aspect general valabil, fiind reţinute, în acest sens, paragrafele 128, 129, 130, 132 şi 133 din Decizie.

Referitor la argumentele secţiei a IV-a Civilă potrivit cărora, prin raportare la Decizia nr. 18/2016 pronunţată de I.C.C.J. - completul competent să judece recursul în interesul legii, secţiei specializate în litigii cu profesionişti îi aparţine competenţa de soluţionare a recursului, instanţa de recurs a arătat că nu contestă raţionamentul pe care l-a expus prima instanţă de recurs pentru a aprecia că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţii legale referitoare la profesionişti, dat fiind că s-a oprit cu analiza doar la competenţa de soluţionare a căii de atac prin prisma faptului că până la prezentul recurs litigiul a fost soluţionat de instanţe nespecializate.

În plus, având în vedere că în paragraful 131 din decizia nr. 40/2020 s-a reţinut că "Potrivit celor statuate prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, soluţie consacrată şi legislativ prin modificarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. (prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative), potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat.", instanţa a apreciat că argumentele reţinute de instanţa de recurs nespecializată puteau constitui considerentele pentru care, dacă s-ar fi apreciat că există această posibilitate, s-ar fi putut admite calea de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două Secţii ale Curţii de Apel care s-au declarat deopotrivă necompetente funcţional să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar îl constituie acţiunea în regres formulată de reclamantul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva pârâtului A., prin care solicită obligarea acestuia la rambursarea sumei de 40.387,77 RON, reprezentând prejudiciile materiale rezultate în urma accidentului de circulaţie (avarii motocicletă), contravaloarea prestaţiei constatare avarii, despăgubiri acordate pentru vătămările corporale cu titlul de daune materiale şi daune morale, plus dobânda penalizatoare, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la achitarea integrală a debitului.

Problema care a generat desesizarea instanţelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a naturii juridice a litigiului, respectiv, civilă, de drept comun, sau cu profesionişti, în materie specializată, din perspectiva competenţei funcţionale.

Înalta Curte reţine că, deşi declară că va avea în vedere dispoziţiile art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 în lumina Deciziei nr. 18/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care fac trimitere pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate exclusiv la criteriile obiectului sau naturii litigiului, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1), atunci când apreciază asupra instanţei competente a soluţiona recursul în cauză, se raportează tot la criteriul subiectiv, respectiv, la calitatea de profesionist a reclamantului, ca parte terţ la contractul de asigurare încheiat.

Apreciind că, prin obiectul său, astfel cum a fost conturat prin cererea introductivă de instanţă, "acţiunea de faţă are natura unei acţiuni de genul celor date în competenţa funcţională a completelor/secţiilor specializate în litigii cu profesionişti", în realitate, se dovedeşte că, în decelarea între competenţele material-procesuale ale instanţelor civile/instanţelor (secţiilor) specializate, va fi utilizat nu criteriul obiectiv la care face trimitere norma art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/20113, a naturii sau obiectului cauzei, ci pe acela subiectiv, al calităţii - de profesionist - a celui ce este parte în contract.

Or, în cazul concret dedus judecăţii, soluţionarea sa presupune aplicarea unor reguli speciale care să atragă competenţa material- procesuală a secţiilor/completelor specializate, reguli care, de asemenea, sunt reglementate prin raportare la subiectul cu vocaţie în acest sens, persoană fizică sau juridică, profesionist.

Prin urmare, a apreciat greşit ultima instanţă asupra caracterului întemeiat al excepţiei necompetenţei sale material - funcţionale atunci când, cu trimitere la obiectul cererii deduse judecăţii, a reţinut că acesta nu presupune tranşarea unor raporturi între părţi în calitate de profesionişti, ci a unor raporturi de drept civil, cu atât mai mult cu cât materia raporturilor juridice de asigurare este una specială, reglementată prin legi speciale.

În acest sens, va fi avută în vedere şi Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Soluţionarea Recursului în Interesul Legii, în dosarul nr. x/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1309/30. XII.2020, prin care s-a statuat că, "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, stabileşte că: În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate.".

Relevante din considerentele acestei decizii sunt cele reţinute la paragrafele 85 şi 86:

"85. Ca atare, competenţa specializată a tribunalelor/secţiilor/completelor vizează, în acord cu dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu dezlegările cu valoare de principiu din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, materia asigurărilor. Această competenţă nu este atrasă de verificarea modului în care o societate de asigurare îşi desfăşoară activitatea economică ori de studierea felului în care aceasta s-a poziţionat pe o piaţă concurenţială, în vederea eficientizării activităţii sale, ci este atrasă de însăşi natura şi obiectul litigiilor care intră sub incidenţa respectivei materii a asigurărilor [individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, sau de dispoziţiile art. 115 din C. proc. civ..].

86. Plecând de la analizarea contractului de asigurare RCA şi de la stabilirea răspunderii civile delictuale a asiguratului RCA, instanţele judecătoreşti sunt chemate să aplice unitar dispoziţiile legale din materia asigurărilor, analiză care necesită valorificarea specializării judecătorului după natura şi obiectul cauzelor, întocmai cum se prevede în cazul litigiilor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.".

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.