Exclusive labor jurisdiction and denial of active coparticipation for individually owned employment claims

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS.,TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH. şi IIIII. au chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională Antidrog, solicitând instanţei: obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare (incluzând, fără ca enumerarea să fie una limitativă/exhaustivă, formularea de cereri inclusiv în instanţă dacă este necesar, emiterea de acte administrative normative sau individuale, modificare contracte de muncă etc.), în vederea stabilirii pentru reclamanţi a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special; cu cheltuieli de judecată.

Prin completarea la cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat ca instanţa sa constate că are loc o discriminare a reclamanţilor în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, obligarea pârâtei şi la sprijinirea demersului lor care constă în modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, în sensul de a se prevedea că personalul contractual din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog care are şi atribuţii similare poliţiştilor se încadrează în categoriile de condiţii deosebite de muncă şi pentru care a fost înregistrată pe rolul Guvernului României o plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea 554/2004 sub nr. x/14.09.2020 (anexată), precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30.09.2020 Sindicatul politistilor JJJJJ. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantilor prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, formulată şi completată de către aceştia.

Cauza a fost disjunsă, în ceea ce le priveşte pe reclamantele care au domiciliul pe raza judeţului Timiş, respectiv, O. şi A., fiind, astfel, format prezentul dosar, nr. x/2020

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 1960/2020 din 07 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantele O. şi A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, precum şi a cererii de intervenţie accesorie în favoarea reclamanţilor, formulată de Sindicatul Poliţiştilor JJJJJ., în favoarea Tribunalului Timiş.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competenţă teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ., iar, potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile părţilor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Or, a reţinut instanţa, reclamanţii din prezentul dosar invocă drepturi proprii rezultate din raporturile de muncă derulate în cadrul pârâtei, fără însă a se constata existenţa unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi solicitate în contradictoriu cu acelaşi pârât, pentru a justifica judecarea acestora împreună.

KKKKK. de competenţă este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

Prin urmare, faţă de inexistenţa coparticipării procesuale active, s-a apreciat că KKKKK. de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, fiind aplicabile dispoziţiile enunţate anterior cu privire la instanţa competentă să soluţioneze litigiile de muncă.

Faţă de considerentele expuse, prin raportare la locul de muncă al reclamanţilor, astfel cum este indicat în înscrisurile ataşate dosarului, şi având în vedere că reclamanţii nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

2.2). La data de 09 noiembrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 286/2021 din 25 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş în soluţionarea acţiunii formulata de reclamantele O. şi A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, precum şi a cererii de intervenţie accesorie în favoarea reclamanţilor, formulată de Sindicatul Poliţiştilor JJJJJ., având ca obiect obligaţie de a face; a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj; a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Tribunalul Cluj şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

În materie de competenţă teritorială, Tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv a prevederilor art. 269 din Codul muncii, din coroborarea cărora rezultă că reclamanţii din cauza de faţă puteau sesiza:

- fie Tribunalul Timiş, instanţă în circumscripţia căreia îşi au domiciliul şi locul de muncă;

- fie instanţa competentă teritorial pentru oricare dintre ceilalţi reclamanţi, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă între aceştia.

Reclamanţii din cauza de faţă, a constatat instanţa, au ales să introducă cererea împreună cu ceilalţi reclamanţi pe rolul Tribunalului Cluj, instanţă competentă teritorial în privinţa acelora dintre titularii cererii de chemare în judecată care au domiciliul şi locul de muncă în circumscripţia acestei instanţe.

Tribunalul Timiş a opinat că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ., şi anume, existenţa unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, toţi reclamanţii au calitatea de angajaţi ai pârâtei, pretenţia formulată de fiecare dintre aceştia este identică, iar motivele de fapt şi de drept expuse în justificarea obiectului sunt identice. Apare evident că reclamanţii sunt interesaţi să promoveze o acţiune comună, nu doar prin prisma utilităţii administrării unui probatoriu comun, ci şi din perspectiva pronunţării unei soluţii unice care să rezolve conflictul dedus judecăţii, circumstanţe de natură a plasa reclamanţii în aceeaşi situaţie juridică ulterior finalizării procesului, cu privire la conflictul dedus judecăţii.

Faţă de prevederile art. 269 alin. (3) C muncii, Tribunalul a reţinut că reclamanţii din cauza de faţă erau îndreptăţiţi să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalţi reclamanţi la Tribunalul Cluj dat fiind că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, iar o parte dintre reclamanţi aveau domiciliul şi locul de muncă în circumscripţia acestei instanţe.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, a apreciat că Tribunalul Cluj a devenit instanţă competentă teritorial pentru soluţionarea cererii formulate de reclamanţii din cauza de faţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea mai multor reclamanţi, între care, şi a reclamantelor din cauza de faţă, O. şi A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, de obligare a pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare, pentru încadrarea posturilor acestora în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special.

Se observă că Tribunalul Cluj a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrate iniţial sub nr. x/2020, în ce priveşte reclamanţii care nu au domiciliul pe raza judeţului Cluj, formând dosare noi pentru fiecare dintre aceştia.

În dosarul nr. x/2020, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă supus analizei, Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale de soluţionare a cauzei pentru salariatele O. şi A., domiciliate în jud. Timiş, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii acestor reclamante, în favoarea Tribunalului Timiş.

Problema care a generat desesizarea instanţelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a prevederilor art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a litigiului.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Cod, în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă, în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Într-adevăr, în temeiul dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Însă, în cauză, părţile din dosarul iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2020, a reţinut instanţa că nu se află în situaţia de coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată prin art. 59 C. proc. civ., care stipulează în sensul că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză, ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În acest sens, Tribunalul Cluj a constatat că fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul pârâtei, iar solicitarea dedusă judecăţii de către fiecare reclamant, precum şi modalitatea de cercetare a cauzei, nu sunt comune, chiar dacă se referă la obligarea aceluiaşi angajator să reîncadreze locurile de muncă la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special.

Astfel fiind, învestită fiind cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte nu poate interveni asupra măsurii disjungerii dispuse de instanţa iniţial învestită- Tribunalul Cluj, căci, în caz contrar, s-ar exercita un control judiciar însuşi ori chiar s-ar lipsi de finalitate o dispoziţie a instanţei - de disjungere - pe calea regulatorului de competenţă, ceea ce este inadmisibil.

Ca atare, faţă de faptul că KKKKK. de competenţă la care se referă art. 269 alin. (3) din Codul Muncii a fost înlăturată, în opinia instanţei de disjungere neexistând decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât, a reţinut aceasta, fiecare dintre reclamanţi urmăreşte drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare, şi între cererile lor nu există o strânsă legătură, Înalta Curte va reţine că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă este cea reglementată prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv, Tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, chiar dacă, aparent, cererile lor urmează acelaşi regim juridic şi probator.

În consecinţă, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Timiş, secţia I civilă.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.