Conflict of jurisdiction over joint labor claims: denial of active co-participation bars extended territorial competence under Art. 210 Law 62/2011

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 31 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS.,TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH. şi IIIII. au chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională Antidrog, solicitând instanţei: obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare (incluzând, fără ca enumerarea să fie una limitativă/exhaustivă, formularea de cereri inclusiv în instanţă dacă este necesar, emiterea de acte administrative normative sau individuale, modificare contracte de muncă etc.), în vederea stabilirii pentru reclamanţi a încadrării posturilor în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special; cu cheltuieli de judecată.

Prin completarea la cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat ca instanţa sa constate că are loc o discriminare a reclamanţilor în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, obligarea pârâtei şi la sprijinirea demersului lor care constă în modificarea Hotărârii de Guvern nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, în sensul de a se prevedea că personalul contractual din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog care are şi atribuţii similare poliţiştilor se încadrează în categoriile de condiţii deosebite de muncă şi pentru care a fost înregistrată pe rolul Guvernului României o plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea 554/2004 sub nr. x/14.09.2020 (anexată), precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 30.09.2020 Sindicatul politistilor JJJJJ. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantilor prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, formulată şi completată de către aceştia.

Cauza a fost disjunsă, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii care au locul de muncă în Municipiul Bucureşti, respectiv, GGG., FFF., EEEE., HH., EEEEE., AAAA., MM., XXX., IIII., SSS., CCCCC., PP., GG., OOOO., VVVV., WWWW., NN., II., UUU., DDDDD., OO., NNNN. WWW., XX., P., C., QQ. şi IIIII., fiind, astfel, format prezentul dosar, nr. x/2020

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 1927/2020 din 07 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii GGG., FFF., EEEE., HH., EEEEE., AAAA., MM., XXX., IIII., SSS., CCCCC., PP., GG., OOOO., VVVV., WWWW., NN., II. UUU., DDDDD., OO., NNNN., WWW., XX., P., C., QQ. şi IIIII., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, precum şi a cererii de intervenţie accesorie în favoarea reclamanţilor, formulată de Sindicatul Poliţiştilor JJJJJ., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii permit derogarea de la normele de competenţă teritorială exclusivă în caz de coparticipare procesuală activă, dar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ., iar potrivit art. 59 C. proc. civ., coparticiparea procesuală activă este permisă dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile părţilor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Or, a reţinut instanţa, reclamanţii din prezentul dosar invocă drepturi proprii rezultate din raporturile de muncă derulate în cadrul pârâtei, fără, însă, a se constata existenţa unei legături suficient de strânse cu drepturile proprii ale celorlalţi reclamanţi solicitate în contradictoriu cu acelaşi pârât, pentru a justifica judecarea acestora împreună.

Prorogarea de competenţă este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare.

Prin urmare, faţă de inexistenţa coparticipării procesuale active, s-a apreciat că prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Cluj nu devine incidentă, fiind aplicabile dispoziţiile enunţate anterior cu privire la instanţa competentă să soluţioneze litigiile de muncă.

Faţă de considerentele expuse, prin raportare la locul de muncă al reclamanţilor, astfel cum este indicat în înscrisurile ataşate dosarului, şi având în vedere că reclamanţii nu au nici domiciliul şi nici locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2.2). La data de 19 noiembrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar prin sentinţa civilă nr. 503 din 27 ianuarie 2021, a admis excepţia de necompetenţă teritorială; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii C., GGG., FFF., EEEE., HH., EEEEE., AAAA., MM., XXX., IIII., SSS., CCCCC., PP., GG., OOOO., VVVV., WWWW., NN., II., UUU., DDDDD., OO., NNNN., WWW., XX., P., QQ. şi IIIII., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia Conflicte de Muncă; a constatat conflictul negativ de competenţă născut între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalului Cluj şi, în temeiul art. 135 alin. (1) noul C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Reclamanţii din dosarul nr. x/2020 (disjuns din Dosarul nr. x/2020) au domiciliile pe raza municipiului în Bucureşti, precum şi judeţelor Buzău, Constanţa, Ilfov, Olt, Bacău, fiind salariaţi ai pârâtei Agenţia Naţională Antidrog, cu sediul în Bucureşti.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect pretenţiile reclamanţilor de încadrare a posturilor ocupate în categoria celor în condiţii deosebite, justificate pe o cauză juridică identică, respectiv natura identică a activităţilor pe care le prestează fiecare dintre ei.

Reclamanţii din prezenta cauză disjunsă au ales să introducă acţiunea împreună cu ceilalţi reclamanţi pe rolul tribunalului Cluj, instanţa competentă în privinţa acelor reclamanţi care aveau domiciliul pe raza judeţului Cluj.

Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active între reclamanţii care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, fiind incidentă teza finală a art. 59 noul C. proc. civ., respectiv existenţa unei strânse legături între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, s-a reţinut, toţi reclamanţii au calitatea de angajaţi ai pârâtei, pretenţia formulată de fiecare dintre aceştia este identică, motivele de fapt şi de drept expuse sunt identice, singura diferenţă fiind dată de faptul că fiecare reclamant are un contract de muncă distinct încheiat cu pârâta, cerinţă specifică legislaţiei muncii. Reclamanţii sunt interesaţi să promoveze o acţiune unică, nu doar din prisma utilităţii administrării unui probatoriu comun, ci şi din perspectiva pronunţării unei soluţii unice.

Apreciind că, legiuitorul a avut în vedere nu numai situaţia în care obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună sau în care drepturile sau obligaţiile au aceeaşi cauză, ci şi situaţia în care între obiectul cauzei există o strânsă legătură precum cea din speţa pendinte, Tribunalul a apreciat, astfel, că sunt întrunite condiţiile coparticipării procesuale active, admiţând excepţia de necompetenţă teritorială şi declinând competenţa în favoarea Tribunalului Cluj, secţia Conflicte de Muncă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea mai multor reclamanţi, între care, şi a reclamanţilor din cauza de faţă, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Antidrog, de obligare a pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor legale, administrative sau judiciare, pentru încadrarea posturilor acestora în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special.

Se observă că Tribunalul Cluj a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrate iniţial sub nr. x/2020, în ce priveşte reclamanţii care nu au domiciliul pe raza judeţului Cluj, formând dosare noi pentru fiecare dintre aceştia.

În dosarul nr. x/2020, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă supus analizei, Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale de soluţionare a cauzei pentru salariaţii C., GGG., FFF., EEEE., HH., EEEEE., AAAA., MM., XXX., IIII., SSS., CCCCC., PP., GG., OOOO., VVVV., WWWW., NN., II., UUU., DDDDD., OO., NNNN., WWW., XX., P., QQ. şi IIIII., cu locul de muncă în Municipiul Bucureşti, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii acestor reclamanţi, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Problema care a generat desesizarea instanţelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a prevederilor art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, raportat la art. 59 C. proc. civ., din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a litigiului.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, dreptul comun în materie, cererile având ca obiect conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Se constată, totodată, că, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din Cod, în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competenţă alternativă, în favoarea instanţei de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Într-adevăr, în temeiul dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, în caz de coparticipare procesuală cererea de chemare în judecată având ca obiect conflict de muncă poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Însă, în cauză, părţile din dosarul iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2020, a reţinut instanţa că nu se află în situaţia de coparticipare procesuală, astfel cum este reglementată prin art. 59 C. proc. civ., care stipulează în sensul că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză, ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În acest sens, Tribunalul Cluj a constatat că fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă derulate în cadrul pârâtei, iar solicitarea dedusă judecăţii de către fiecare reclamant, precum şi modalitatea de cercetare a cauzei, nu sunt comune, chiar dacă se referă la obligarea aceluiaşi angajator să reîncadreze locurile de muncă la care aceştia îşi desfăşoară activitatea, în categoria celor de muncă în condiţii deosebite, similar personalului instituţiei cu atribuţii similare celor ale reclamanţilor, dar încadrate ca funcţionari publici cu statut special.

Astfel fiind, învestită fiind cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte nu poate interveni asupra măsurii disjungerii dispuse de instanţa iniţial învestită- Tribunalul Cluj, căci, în caz contrar, s-ar exercita un control judiciar însuşi ori chiar s-ar lipsi de finalitate o dispoziţie a instanţei - de disjungere - pe calea regulatorului de competenţă, ceea ce este inadmisibil.

Ca atare, faţă de faptul că prorogarea de competenţă la care se referă art. 269 alin. (3) din Codul Muncii a fost înlăturată, în opinia instanţei de disjungere neexistând decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât, a reţinut aceasta, fiecare dintre reclamanţi urmăreşte drepturi izvorâte din propriul raport de muncă derulat cu unitatea angajatoare, şi între cererile lor nu există o strânsă legătură, Înalta Curte va reţine că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă este cea reglementată prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv, Tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, chiar dacă, aparent, cererile lor urmează acelaşi regim juridic şi probator.

În consecinţă, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.