Scope of petition for clarification: limits on reviewing reasoning versus operative part under Civil Procedure Code
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for completion and clarification filed by the appellant, upholding the final judgment of the same court that had previously rejected the appeal as inadmissible, thereby leaving the appellate court's decision in full force. The dispute concerned a challenge to a commercial mandate contract misclassified as a labor dispute, where the appellant argued that the Supreme Court had omitted ex officio examination of subject-matter jurisdiction and provided contradictory reasoning. The Court held that under Articles 443 and 444 of the Civil Procedure Code, a request for clarification or completion is strictly limited to resolving ambiguities in the operative part of the judgment or addressing omissions regarding specific claims actually raised; it cannot be used to demand elaboration on the underlying legal reasoning, to challenge the correctness of the legal qualification of the case, or to invoke jurisdictional issues that were not part of the procedural posture before the court.
Legislator headnote
AI generatedart. 443 alin. (1) C. proc. civ, art. 444 alin. (1) C. proc. civ, art. 444 alin. (2) C. proc. civ; Scope of petition for clarification: limits on reviewing reasoning versus operative part under Civil Procedure Code: Potrivit dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri,…".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021
Asupra cererii de completare/lămurire a dispozitivului deciziei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 185/2020 din 13 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
La data de 7 ianuarie 2021, A. a formulat cerere de completare şi lămurire a dispozitivului deciziei nr. 2197/2020 din data de 5 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.
În susţinerea cererii, petenta a arătat, în esenţă, că dispozitivul deciziei cuprinde dispoziţii contradictorii cu privire la conţinutul cererii de recurs în sensul că nu s-a precizat modul de rezolvare a cererilor formulate de recurentă.
Petenta, consideră că decizia nr. 2197 din 5 noiembrie 2020 este nulă absolut deoarece cauza este o condiţie de fond, iar recalificarea apelului în recurs fără o justă cauză şi fără citarea părţilor în condiţiile contradictorialităţii, atrage anularea deciziei.
Petenta consideră că obiectul cauzei care a format apelul declarat la Î.C.C.J. - capătul nr. 2 al cererii de chemare în judecată - contractul de mandat comercial, nu se încadrează cu cel stabilit de instanţă şi anume litigii de muncă.
Petenta susţine că obiectul cererii de chemare în judecată, nefiind calificat corect instanţa nu a analizat motivele invocate care lămureau modul abuziv de revocare a contractului de mandat acordat Directorului Local de Vânzări, pe o perioadă de 10 ani.
După o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a parcursului judiciar al cauzei, a unor opinii privind contractul de mandat, efectele contractului de mandat, a reţinerilor din decizia a cărei completare/lămurire se solicită, petenta consideră că, dacă instanţa superioară a constatat că este motivat să clarifice calificarea greşită a cererii de chemare în judecată, avea obligaţia legală să pună în discuţia părţilor, prin comunicarea şi citarea acestora cu precizarea decăderii din dreptul de a mai formula cereri.
Petenta consideră că excepţia inadmisibilităţii trebuia respinsă, deoarece instanţa a omis să analizeze obiectul acţiunii, motivele, probele depuse la dosar cu privire la faptul că această acţiune viza doar capătul 2 al acţiunii înregistrată la Tribunalul Olt.
Petenta susţine că referitor la completarea dispozitivului deciziei cu privire la motivul de respingere a solicitării ce viza hotărârile emise de Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Craiova, motivat de faptul că aceste instanţe s-au pronunţat neţinând cont de faptul că operau două instituţii de drept diferite şi anume Codul muncii - contractul de muncă şi C. civ. - contractul de mandat comercial, instanţa avea obligaţia din oficiu să stabilească competenţa asupra capătului 2 de cerere.
Înalta Curte analizând cererea de completare/lămurire a dispozitivului, în temeiul art. 444 alin. (1) şi art. 443 alin. (1) C. proc. civ. a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 185/2020 din 13 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri,…".
Din perspectiva menţionatelor dispoziţii, petenta a susţinut că instanţa a omis să se pronunţe, din oficiu, asupra competenţei materiale a capătului 2 al cererii de chemare în judecată.
Este real că dispoziţiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ. reglementează instituţia completării dispozitivului unei hotărâri în situaţia în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, însă pentru a fi incidente aceste dispoziţii este necesar ca o condiţie "sine qua non", să existe omisiunea instanţei în ce priveşte nepronunţarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Ca atare, dispoziţiile legale sus evocate nu pot fi incidente în ipoteza în care părţile nu au invocat sau formulat cereri asupra cărora instanţa trebuia să se pronunţe.
Or, faţă de această situaţie, rezultă fără posibilitate de echivoc că nu suntem în prezenţa unei omisiuni legate de nepronunţarea instanţei asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe, în condiţiile în care instanţa nu a fost investită.
Nemulţumirea petentei legată de neinvocarea de către instanţă, din oficiu, a competenţei materiale a capătului 2 din cererea de chemare în judecată, nu poate forma obiectul unei cereri în completarea dispozitivului hotărârii.
Conform art. 443 alin. (1) C. proc. civ., "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".
Din analiza acestui text de lege rezultă că ori de câte ori dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti este neclar sub aspectul înţelesului, întinderii sau aplicării sale ori cuprinde dispoziţii potrivnice, partea interesată poate sesiza instanţa care a pronunţat hotărârea cu o cerere de lămurire a dispozitivului.
Astfel, partea care apelează la procedura reglementată de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. nu poate obţine lămurirea considerentelor sau modificarea dispozitivului hotărârii, ci doar clarificarea măsurilor dispuse de instanţă sau înlăturarea măsurilor potrivnice din cuprinsul dispozitivului.
Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că, deşi petenta s-a prevalat de mijlocul procedural reglementat de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. pentru lămurirea deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, din examinarea cererii rezultă că lămurirea nu vizează dispozitivul hotărârii, ci considerentele acesteia.
Respectând limitele învestirii stabilite prin cererea de lămurire, instanţa supremă constată că petenta foloseşte calea legală a lămuririi dispozitivului pentru a obţine, în realitate, o explicitare a considerentelor, deturnând în mod nepermis mijlocul procedural ales de la scopul pentru care a fost edictat.
Or, în procedura reglementată de art. 443 alin. (1) C. proc. civ. sunt permise doar lămurirea înţelesului dispozitivului şi înlăturarea dispoziţiilor potrivnice, nu şi lămurirea considerentelor deciziei sau modificarea soluţiei pronunţate de instanţa de recurs.
Aşadar, motivele expuse în cuprinsul cererii de lămurire nu se încadrează în ipotezele reglementate de textul de lege anterior evocat, întrucât nu tind la lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, ori la înlăturarea unor dispoziţii potrivnice.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, cu observarea şi a dispoziţiilor art. 444 alin. (2) C. proc. civ., va respinge cererea formulată de petenta A. privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petenta A. privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr. 2197 din 5 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.