Labor and pension litigation: Contestație în anulare rejected as inadmissible for lacking valid procedural grounds under Art. 503 CPC

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 2065 din 21 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1045 din 17 iunie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.1.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare, contestatorul A., înregistrată la data de 21.012021, de altfel o cerere olografă, cu formulări ajuridice, în susţinerea căreia a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Această decizie, nr. 2065/2020, dosar nr. x/2020, reprezintă nu altceva decât o extraordinară umilinţă, la adresa sa, care nu are nimic cu obiectul dosarului, cu realitatea, cu solicitările, cererile, motivările, probele, etc., sale, doar o distragere a atenţiei de la aflarea adevărului.

Toate hotărârile, sentinţa Tribunalului Vrancea, deciziile Curţii de Apel Galaţi şi I.C.C.J. din România, inclusiv, această decizie nr. 2065/2020, dosar nr. x/2020, nu au căutat în niciun fel aflarea adevărului, nu au luat nimic, dar nimic, în calcul, şi motivările sale cu privire la obiectul dosarului.

În aceste 5 dosare civile deschise până în prezent la instanţa de judecată, Tribunalul Vrancea, inclusiv, acest dosar, susţine contestatorul că a fost jignit, umilit, avertizat, ameninţat, fără ca nimeni să ia o măsură de îndreptare a lucrurilor, şi i s-a distrus sănătatea. A arătat mereu că aceste dosare i-au distrus sănătatea, din cauza instituţiilor statului, inclusiv, instanţele de judecată, dar nu a interesat pe nimeni, nu interesează pe nimeni şi nu va interesa pe nimeni.

Mai arată că după o activitate de cca. 54 de ani de muncă, inclusiv, cca 10 ani spor de vechime, s-a manifestat şi se manifestă o lipsă maximă de stimă şi respect şi, de asemenea, a sesizat mereu că sunt suspiciuni rezonabile privind comiterea unor infracţiuni, cum ar fi: fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, neglijenţă, etc., din partea unor funcţionari publici din instituţiile statului implicate (unele), dar, încă o dată, nu interesează pe nimeni să se sesizeze din oficiu, dar sesizarea din oficiu la adresa sa s-ar lua imediat în atenţie, cu declanşarea unor cercetări.

Consideră ca Ministerul Afacerilor Interne să facă bine să motiveze cele solicitate de contestator, şi nu a invoca excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, care nu are nimic cu realitatea.

După cum se procedează în România, se dă o sentinţă, şi apoi se fac încadrări juridice, expuneri de pasaje din legislaţie, care nu au nimic cu realitatea, cum nici prima sentinţă nu are nimic cu realitatea, nu se referă cu nimic la motivarea obiectului dosarului.

Mai arată că a scris în unul din înscrisurile sale ce privesc aceste 5 dosare că, în cursul scrierii, i-au venit scuipaţi de vomă, dar, încă o dată, nu a interesat pe nimeni.

Mereu şi-a cerut drepturile sale de muncă şi pensie cu bună-credinţă.

Contestatorul susţine că I.P.J. Vrancea, M.A.I., C.P.S. M.A.I., Comisia de Contestaţii M.A.I., Ministerul Justiţiei, Guvernul României, Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, instanţele de judecată, Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România au obligaţia legală să apere drepturile cetăţeanului, cetăţenilor, şi nu a ameninţa cetăţeanul; justiţia nu se face cu ameninţări, intimidări, jigniri, umilinţe, şi, dacă se vor dori probe, va pune la dispoziţie 1/2 metri înălţime de hârtie A4 de la domiciliul său.

Mai arată contestatorul că, în intervenţiile sale în acest dosar nu a solicitat încadrări ale căilor de atac, expuneri de pasaje, motivări, etc., care nu au nimic cu realitatea, a solicitat numai şi numai aflarea adevărului în legătură cu cele reclamate, obiectele dosarelor, obiectul dosarului.

Ca urmare, contestă această decizie nr. 2065/2020, dosar nr. x/2020 al I.C.C.J. din România, care nu se referă la aflarea adevărului despre obiectul dosarului. Solicită aflarea adevărului despre obiectul dosarului, şi o decizie judecătorească argumentată cu motivări bazate pe adevăr cu privire la obiectul dosarului, având dreptul de a i se rezolva prezenta contestaţie sub toate formele căilor de atac extraordinare.

Pentru contestator, arată acesta, decizia civilă nr. 2065/2020 a I.C.C.J. reprezintă supărări la adresa sa; nu altceva, dacă ar fi în situaţia d-lor judecători ai completului de judecată, nu ar putea emite o asemenea decizie, practic, şi-ar bate joc faţă de cetăţeanul care a reclamant ceva.

Concluzionând, după urări de multă sănătate şi succes în activitate, contestatorul a arătat că aşteaptă o nouă decizie judecătorească civilă din partea I.C.C.J. din România, care să se refere strict la aflarea adevărului despre obiectul dosarului, încadrările instanţei care nu au nimic cu realitatea, practic, nu-l interesează, ele sunt redate în legislaţie.

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. civ.., solicitând respingerea contestaţiei în anulare formulate în prezenta cauză, ca inadmisibilă, şi, totodată aplicarea art. 12 alin. (2) teza II-a C. proc. civ., întrucât contestatorul a introdus cu rea- credinţă o cerere vădit abuzivă.

Faţă de excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu se verifică în cauză acest text, întrucât, decizia atacată în speţă nu este o hotărâre împotriva căreia s-a exercitat contestaţia în anulare, ci este o hotărâre pronunţată într-o altă contestaţie în anulare, şi, astfel, textul de lege invocat nu este incident.

Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă exclusiv doar pentru cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., potrivit cu care:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.".

În raport cu aceste prevederi, contestaţia în anulare exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită.

Alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. face referire la hotărârile instanţei de recurs şi motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestaţie în anulare, ceea ce nu este cazul în speţă, având în vedere că ceea ce se atacă este o hotărâre a instanţei pronunţată într-o contestaţie în anulare, şi nu în recurs, aşa cum prevede textul.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., se constată că acesta invocă aspecte ce nu se subsumează dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ., şi pe care nu le poate valorifica pe calea contestaţiei în anulare generale. Criticile sale privesc, în sinteză, faptul că instanţele au soluţionat greşit cererile ce au format obiect al celor 5 dosare dintre părţi, fiind invocate pretinse greşeli ale instanţelor de judecată şi neaflarea adevărului.

Or, toate aspectele invocate nu se încadrează în neregulile de procedură reglementate strict de art. 503 C. proc. civ., care justifică admisibilitatea unei contestaţii în anulare generale.

În realitate, subsumat motivului de contestaţie reglementat de art. 503 C. proc. civ., contestatorul supune analizei aspecte identice cu cele ce au făcut obiect al judecăţii anterioare ori care ţin de fondul raporturilor juridice dezlegate prin hotărârile pronunţate în cauză, pe parcursul procesual al litigiului, asupra cărora instanţele anterioare s-au pronunţat, şi care nu mai pot fi reevaluate în prezenta cale de atac.

Contestaţia în anulare nu poate fi utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al hotărârii atacate, pentru că s-ar deturna rolul şi scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat exclusiv remedierii acelor erori procedurale menţionate limitativ de legiuitor prin dispoziţiile legale mai sus- redate.

Administrarea şi aprecierea probatoriilor ori a dispoziţiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanţei de judecată astfel învestită şi reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac, concluzie susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, reglementat prin disp. art. 457 C. proc. civ.

Aşa fiind, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de fapt şi de fond, ceea ce nu poate fi analizat.

În consecinţă, aspectele prezentate în motivarea căii de atac nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac nu deschide oportunitatea formulării unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluţionată, în conformitate cu opinia contestatorului.

Conchizând, Înalta Curte reţine şi că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: hotărârile pronunţate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, Stanca Popescu împotriva României/2009).

Pe de altă parte, căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, de strictă interpretare, prioritar analizării motivelor invocate în susţinerea căii de atac fiind aspectul încadrării acestora în textul de lege, iar constatarea neîndeplinirii acestei cerinţe conduce la consecinţa respingerii căii de atac astfel formulate.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, criticile deduse judecăţii nu se circumscriu motivelor de contestaţie în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune respingerea contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2065 din 21 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.