Annulment of Arbitral Award Rejected: Re-Evaluation of Limitation Start Date Does Not Constitute Violation of Mandatory Law

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2020, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat cerere în anularea sentinţei arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2019, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., solicitând respingerea cererii reclamantei, ca prescrisă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

2. Anularea sentinţei arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2019, a fost solicitată şi de către petenta ASOCIEREA A.-B.-C., în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, cererile părţilor fiind conexate.

B. Hotărârea primei instanţe.

3. Prin sentinţa civilă nr. 61 din 31 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, au fost respinse, ca nefondate, acţiunile în anulare formulate împotriva sentinţei arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019, cu obligarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. la plata sumei de 5764,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cu privire la cererea principală formulată de ASOCIEREA A.-B.-C. compusă din A., B. ŞI C. S.A. Sibiu, că în cauză nu se invocă încălcarea unor norme imperative, ci a unor norme dispozitive, precum şi că, în realitate, se solicită a se reinterpreta voinţa părţilor din convenţie, în sensul pretins de parte şi înlăturarea concluziilor Tribunalului Arbitral, aspecte ce ţin de fondul litigiului arbitral şi nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea unei acţiuni în anulare.

5. Cererea conexă în anularea sentinţei arbitrale formulată de către C.N.A.I.R. - S.A., care viza greşita aplicare a dispoziţiilor art. 6 şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, a fost respinsă ca nefondată, Curtea de apel apreciind că acestea sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi însă, criticile nu pot fi primite, întrucât în realitate se solicită schimbarea situaţiei de fapt şi reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevantă o încălcare concretă a acestor norme.

6. Reţinând că nu s-au încălcat aceste dispoziţii legale, prima instanţă a arătat că nu se mai impune analiza criticilor referitoare la aplicarea Decretului nr. 167/1958.

7. Referitor la dispoziţiile art. 2523, art. 2577, art. 2532, art. 2537 C. civ., s-a reţinut că acestea nu privesc dispoziţii imperative ale legii, motiv pentru care nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

8. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R. S.A.), solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecarea acţiunii în anulare Curţii de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte cererea conexă înregistrată sub nr. x/2020, iar, în subsidiar, în cazul reţinerii spre rejudecare, casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea acţiunii în anulare formulate de C.N.A.I.R. S.A., aşa cum a fost formulată, iar pe cale de consecinţă, desfiinţarea în parte a sentinţei arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2019, întrucât pretinsele pretenţii solicitate de către reclamantă erau prescrise la data depunerii cererii arbitrale.

9. Recurenta a criticat sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

10. Susţine recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.), întrucât sentinţa civilă nr. 61 din 31 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul că, chiar dacă a reţinut în considerentele sale că nu pot fi reţinute criticile în legătură cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 6 C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, acestea fiind norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi, deoarece, în realitate se solicită schimbarea situaţiei de fapt şi reconsiderarea motivului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevantă o încălcare concretă a acestor norme, instanţa era obligată să analizeze hotărârea arbitrală contestată şi să se pronunţe asupra acestor norme.

11. Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează, în opinia recurentei, contradicţia existentă în considerentele hotărârii atacate, în sensul că instanţa deşi a reţinut că dispoziţiile art. 6 C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi, a reţinut, pe de altă parte, şi că nu pot fi primite criticile aduse în legătură cu greşita aplicare a acestor dispoziţii, în realitate solicitându-se schimbarea situaţiei de fapt şi reconsiderarea momentului de la care se pot pretinde accesoriile, nefiind relevată o încălcare concretă a acestor norme.

12. Cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea atacată, recurenta susţinând că în mod nelegal prima instanţă nu a analizat hotărârea arbitrală din perspectiva dispoziţiilor art. 6 C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi a Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă şi să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului arbitral, în cauză legea aplicabilă fiind Decretul nr. 167/1958, iar nu prevederile Noului C. civ.

13. Recurenta a mai arătat că, în ipoteza în care se va aprecia că prescripţia extinctivă intră sub reglementarea Noului C. civ., solicită să se constate că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2523 - 2532 C. civ., sens în care aprecierile primei instanţe în sensul că art. 2523, art. 2517, art. 2532, art. 2537 C. civ. nu privesc dispoziţiile imperative ale legii şi nu se circumscriu astfel motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât părţile nu au înţeles să deroge, prin contract, de la normele C. civ. în ceea ce priveşte domeniul prescripţiei dreptului material la acţiune.

14. Curtea de apel, a susţinut recurenta, ar fi trebuit să constate că hotărârea arbitrală nr. 83 din 19 decembrie 2019 a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2532 şi art. 2534 C. civ., întrucât instanţa ar fi trebuit să constate că cele reţinute de către Tribunalul arbitral în legătură cu suspendarea cursului prescripţiei până la data de 16 martie 2015, când s-au epuizat procedurile prealabile obligatorii potrivit contractului, sunt nelegale, data naşterii dreptului material la acţiune fiind 30 august 2012 - data la care a fost emisă Determinarea inginerului, dispoziţiile art. 2532 pct. 7 C. civ. neprevăzând expres că prescripţia este suspendată pe tot cursul efectuării procedurii prealabile.

15. Pentru aceasta, Curtea de apel ar fi trebuit, în opinia recurentei, să constate că Tribunalul arbitral în mod nepermis nu a reţinut că dacă cel îndreptăţit la acţiune a folosit procedura prealabilă şi aceasta nu a fost finalizată în termen de 3 luni, sau în termenul special prevăzut în contract, cauza suspensivă de prescripţie încetează la împlinirea celor 3 luni sau a termenului special respectiv, iar prescripţia îşi reia cursul.

16. Tot astfel, a arătat recurenta, Curtea de apel ar fi trebuit să analizeze şi să constate că hotărârea arbitrală conţine considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, Tribunalul arbitral a reţinut că termenul general de prescripţie de 3 ani este, cel prevăzut de art. 2517 C. civ., iar, pe de altă parte, Tribunalul arbitral nu a considerat întemeiată susţinerea referitoare la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă cu privire la dobânzile scadente în intervalul de 3 ani anteriori datei de 19 aprilie 2019, deşi s-a reţinut că prescripţia începută la 16 martie 2015 nu a fost întreruptă prin introducerea unei cereri de arbitraj care a format obiectul dosarului nr. x/2015.

D. Apărările intimatei-reclamante.

17. ASOCIEREA A.-B.-C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

E. Considerentele instanţei de recurs.

18. Înalta Curte, analizând recursul, din perspectiva criticilor formulate, constată recursul nefondat pentru considerentele ce succed.

19. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Dispoziţiile acestui text de lege constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, acest motiv de recurs incluzând toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

20. Criticile aduse hotărârii pronunţate de către Curtea de apel prin prisma acestui motiv de nelegalitate vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul în care instanţa nu a făcut o analiză a dispoziţiilor art. 6 C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, deşi a reţinut în considerente că acestea sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi.

21. Consideră recurenta că prima instanţă era obligată să analizeze hotărârea arbitrală contestată din perspectiva dispoziţiilor art. 6 Noul C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum şi a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, sens în care instanţa trebuia să facă o verificare a momentului naşterii pretinsului drept la acţiune (…)", fără această verificare "neputând fi analizate normele imperative referitoare la aplicarea în timp a legii noi, norme prevăzute de art. 6 Noul C. civ. şi de art. 201 din Legea nr. 71/2011".

22. Aşadar, astfel cum a arătat şi prima instanţă, recurenta solicită, în realitate, schimbarea situaţiei de fapt şi reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevată o încălcare concretă a normelor invocate.

Momentul începutului prescripţiei extinctive trebuie determinat numai pe baza unui probatoriu complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data naşterii dreptului la acţiune, ci şi dacă titularul lui avea cunoştinţă ori trebuia să cunoască acest fapt.

Rezultă că recurenta solicită schimbarea unei împrejurări de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, ceea ce excede competenţei instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, neintrând sub incidenţa motivului de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel cum, în mod corect, a apreciat Curtea de apel.

23. Pe cale de consecinţă, curtea de apel nu a săvârşit nicio nelegalitate atunci când nu a procedat la verificarea momentului naşterii dreptului la acţiune, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile acestui text de lege fiind nefondat.

24. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Textul de lege consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii, deoarece formularea unor argumente contradictorii sau străine de cauze reprezintă tot o nemotivare a hotărârii.

25. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate recurenta susţine că instanţa de fond nu a respectat dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., întrucât considerentele sentinţei recurate nu fac corp comun cu dispozitivul acesteia, sentinţa recurată cuprinzând motive contradictorii, instanţa de fond reţinând, pe de o parte, că dispoziţiile art. 6 din Noul C. civ. şi ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi, iar, pe de altă parte, reţinând că nu pot fi primite criticile întrucât, în realitate se solicită de către petentă schimbarea situaţiei de fapt şi reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevată o încălcare concretă a acestor norme.

26. Înalta Curte constată, contrar afirmaţiilor recurentei, că paragrafele menţionate din hotărârea recurată nu cuprind considerente contradictorii, ci, dimpotrivă, reprezintă o motivare a hotărârii instanţei de a înlătura criticile părţii într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, motivele invocate de către instanţă nefiind dubitative, ci de natură a oferi părţilor şi instanţei de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

27. Astfel, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că solicitarea petentei recurente de a se verifica şi reconsidera momentul de la care a început să curgă prescripţia dreptului la acţiune pentru accesoriile pretinse reprezintă, în realitate, o solicitare de schimbare a situaţiei de fapt care ar fi putut conduce la constatarea incidenţei unei alte legi, respectiv a Decretului nr. 167/1958 şi nu a dispoziţiilor Noului C. civ., astfel cum a constatat Tribunalul Arbitral.

Acesta întrucât, nu legea aplicabilă prescripţiei extinctive determină momentul de la care începe curgerea prescripţiei în cauza pendinte ci, după cum a arătat Tribunalul arbitral, momentul de la care începe să curgă prescripţia determină legea aplicabilă acesteia.

28. Cele reţinute sunt în concordanţă cu preceptele textelor de lege invocate de către recurentă în care se arată că "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit" (art. 6 alin. (4) Noul C. civ.). Dispoziţii similare referitoare la prescripţie sunt cuprinse şi în art. 201 din Legea nr. 71/2011.

29. Rezultă, după cum am arătat în precedent, la analiza motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că recurenta urmăreşte, în realitate, schimbarea unei împrejurări de fapt care a fost stabilită de către Tribunalul arbitral pe baza administrării şi interpretării probelor, neputând fi supusă cercetării instanţei de judecată, întrucât motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu include criticile cu privire la situaţia de fapt sau cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale dispozitive.

30. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Acest motiv de casare priveşte toate cazurile de încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte aminteşte că misiunea fundamentală a instanţei de recurs rezidă în examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că recurenta nu invocă o încălcare concretă a unor norme de drept material de către instanţa de fond, ci critică neanalizarea de către aceasta a dispoziţiilor art. 6 din Noul C. civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum şi a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958.

31. Încălcarea legii presupune însă fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ceea ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat inclaris), în timp ce interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

Aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond.

32. În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului şi apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului de drept dedus judecăţii.

33. În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu prezintă argumente de nelegalitate a hotărârii recurate, în sensul celor mai sus arătate, ci critică, practic, faptul că instanţa de fond nu a analizat modalitatea prin care Tribunalul arbitral a determinat momentul de la care începe să curgă prescripţia şi în raport de acest moment a stabilit că în cauza pendinte prescripţia este reglementată de prevederile Noului C. civ. şi nu de prevederile Decretului nr. 167/1958, ceea ce vine în contradictoriu cu opiniile recurentei care apreciază că momentul de la care începe să curgă prescripţia este cu totul altul decât cel stabilit de către Tribunalul arbitral.

34. Astfel, recurenta solicită, drept consecinţă a admiterii recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "… să se constate că dreptul material la acţiune al reclamantei s-a născut în cursul anului 2010 şi s-a împlinit în cursul anului 2013, cu mult timp înainte de data introducerii acţiunii arbitrale", respectiv termenul de prescripţie a început să curgă "de la momentul producerii Evenimentului de Risc produs în cursul anului 2010" şi nu de la momentul la care a fost emisă Determinarea Inginerului privind Revendicarea nr. 8, respectiv de la data de 30 august 2012, cum a stabilit instanţa arbitrală.

35. Înalta Curte aminteşte că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale poate fi exercitată exclusiv pentru motivele enumerate limitativ la alin. (1) lit. a)-i) ale art. 608 C. proc. civ., această cale de atac nefiind una devolutivă, instanţa sesizată cu acţiunea în anulare având a verifica exclusiv dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desfiinţată pentru unul dintre motivele arătate la art. 608 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. civ., în speţă pentru motivul arătat la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

36. Acest motiv sancţionează hotărârea arbitrală care încalcă normele care ocrotesc ordinea publică şi bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

După cum am arătat mai sus, nu orice încălcare a legii de către tribunalul arbitral se poate constitui într-un motiv de acţiune în anulare a hotărârii arbitrale, ci numai încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii.

Acest motiv de anulare nu include criticile cu privire la situaţia de fapt sau cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale dispozitive.

De fapt, sub trena acestui invocat motiv de anulare a hotărârii arbitrale, recurenta a abordat chestiuni de fapt ce vizează modalitatea de analizare a probelor de către tribunalul arbitral, respectiv modalitatea de analiză şi interpretare a convenţiei părţilor în stabilirea momentului de începere a curgerii termenului de prescripţie pentru accesoriile solicitate de către reclamantă şi a aplicării dispoziţiilor legale la situaţia de fapt astfel stabilită, şi nicidecum motive care vizează încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii de către Tribunalul arbitral.

37. În aceste condiţii, este legitimă aprecierea instanţei de fond în sensul neprimirii criticilor petentei-recurente care urmăresc, în fapt, schimbarea situaţiei de fapt şi reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile.

38. Cât priveşte critica recurentei formulată din aceeaşi perspectivă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea arbitrală atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2517 şi art. 2537 din Noul C. civ., aspect ce ar fi trebuit analizat şi constatat ca atare de către curtea de apel, şi această critică este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a arătat că dispoziţiile care reglementează prescripţia din Noul C. civ. sunt norme supletive şi nu norme imperative, astfel încât nu poate deveni incident cazul de desfiinţare a sentinţei arbitrale prevăzute de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

39. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu justifică adoptarea unei decizii de casare a hotărârii atacate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în sumă de 5793,63 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 61 din 31 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante ASOCIEREA A.-B.-C. compusă din: A., B. ŞI C. S.A. suma de 5.793,63 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 1 aprilie 2021.