Prematurity of appeal against interlocutory recusal order pending final merits judgment

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea pronunţată de instanţa de fond

Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă publică din 10 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 200 RON, formulată de apelantul A., deţinut în Penitenciarul Brăila, şi a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de apelant privind pe judecătorii B. şi C..

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs contestatorul A., la data de 17 noiembrie 2020.

II. Derularea procedurii judiciare şi considerentele instanţei de recurs

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.. excepţia de prematuritate a recursului declarat de recurentul- contestator A., pentru formularea acestuia cu nerespectarea cerinţelor prevăzute de lege înscrise în art. 53 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită şi să respingă, ca prematur formulat, recursul, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice. Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

În speţă, prin recursul declarat de contestatorul A., se atacă o încheiere pronunţată la data de 10 noiembrie 2020, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor B. şi C. formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Galaţi.

În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

De asemenea, potrivit art. 53 alin. (3) teza II C. proc. civ., "când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă".

Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care această din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluţionat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau (...) la prima instanţă", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 C. proc. civ.

Astfel, se constată că legiuitorul, pentru exercitarea căii de atac împotriva încheierii de recuzare, a impus îndeplinirea cumulativă a două condiţii exprese, respectiv, ca recursul să fie exercitat numai de către părţi, iar cea de-a doua condiţie să fie declarat odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.

Din verificările efectuate, se constată că, în speţă, la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor membri titulari ai completului însărcinat cu judecarea apelului, la Curtea de Apel, respectiv, data de 17 noiembrie 2020, cauza în care s-a pronunţat această încheiere nu fusese soluţionată pe fond.

În acest context, se constată că judecarea apelului de către Curtea de Apel Galaţi nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea apelului, situaţie în care, recursul declarat împotriva unei atare încheieri, de respingere a cererii de recuzare, înainte de soluţionarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza, iar nu în termen de 5 zile de când a fost pronunţată ori comunicată încheierea recurată.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 53 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă publică din 10 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii de şedinţă publică din 10 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.