Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 844/2021 AI generated

Bankruptcy company's declaratory action over school construction works held inadmissible; cassation appeal rejected.

Case Number Decizia nr. 844/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appellant-claimant's appeal against the Court of Appeal's decision, which had upheld the trial court's dismissal as inadmissible of an action seeking a declaratory judgment that the claimant company (in bankruptcy) had executed construction works on a school building and owned those works. The court found that the challenged appellate decision adequately reasoned its rejection by explaining that the claim improperly sought to change the object of the original suit and failed to meet the conditions of Article 35 of the Civil Procedure Code (which requires a legitimate interest in a declaratory action when no enforcement action is available). The High Court held that the alleged failure to re-analyze the evidence or to explicitly identify an available enforcement action does not amount to the cassation ground under Article 488(1)(6) CPC (lack of reasons or contradictory/irrelevant grounds), because the appellate court had examined the essential issues and articulated its legal rationale; the claimant's disagreement with that reasoning is not a procedural defect. The prior decisions dismissing the action remain in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 35 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Bankruptcy company's declaratory action over school construction works held inadmissible; cassation appeal rejected: The court found that the challenged appellate decision adequately reasoned its rejection by explaining that the claim improperly sought to change the object of the original suit and failed to meet the conditions of Article 35 of the Civil Procedure Code (which requires a legitimate interest in a declaratory action when no enforcement action is available). The High Court held that the alleged failure to re-analyze the evidence or to explicitly identify an available enforcement action does not amount to the cassation ground under Article 488(1)(6) CPC (lack of reasons or contradictory/irrelevant grounds), because the appellate court had examined the essential issues and articulated its legal rationale; the claimant's disagreement with that reasoning is not a procedural defect. The prior decisions dismissing the action remain in force.

Keywords

AI generated
action for a declaratory judgment bankruptcy claim grounds for cassation construction companies construction defect enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
şi prin administrator special C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea fondului cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată formulate, raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 35 C. proc. civ
Motivarea instanţei nu face o reanalizare a condiţiei prevăzute de art. 35 C. proc. civ., în sensul de a motiva dacă, într-adevăr, aşa cum a reţinut prima instanţă, recurenta- reclamantă ar fi avut la îndemână o acţiune în realizare şi, eventual, să o identifice.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 490 alin. (2) C. proc. civ
Prin rezoluţia din 17 noiembrie 2020, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată, iniţial, pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 28 ianuarie 2021, cu citarea părţilor, în baza art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Criticile formulate de recurenta- reclamantă sunt subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critici ce se găsesc a fi nefondate.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
şi prin administrator special C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea fondului cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată formulate, raportat la art. 488 alin.
art. 497 C. proc. civ
Cited as the legal basis for the ruling on the appeal in the dispositive.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Cited as the legal basis for rejecting the appeal as unfounded in the dispositive.

Art. 497 C. proc. civ.

Cited as the legal basis for the ruling on the appeal in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pe pârâtele Unitatea Administrativ- Teritorială Comuna Gîrcina şi Şcoala cu Clasele I-VIII din Comuna Gîrcina, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul dovezilor propuse, să constate că lucrările de construcţie la obiectivul Şcoala cu Clasele I-VIII din Comuna Gîrcina au fost executate de către S.C. A. S.R.L., iar valoarea acestora este estimată la suma de 1.150.000,00 RON; totodată, a solicitat să se constate că lucrările de construcţie menţionate sunt proprietatea S.C. A. S.R.L.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 873/C din 05.11.2019, Tribunalul Neamţ, secţia a

II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii UAT Comuna Gârcina şi Şcoala cu clasele I - VIII Gârcina, ca inadmisibilă; a respins excepţiile lipsei de interes şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, ca fiind rămase fără obiect.

3. Soluţia instanţei de apel

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 279/2020 din 06 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, apelul civil promovat de apelanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator B.. şi prin administrator special C. împotriva încheierii din 22.10.2019 şi a sentinţei pronunţate de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele Unitatea Administrativ- Teritorială Comuna Gîrcina şi Şcoala Clasele I- VIII Gîrcina.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. şi prin administrator special C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea fondului cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată formulate, raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel ca neîntemeiată, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, recurenta apreciază că instanţa nu a făcut o motivare temeinică a hotărârii.

Astfel, susţine aceasta, în motivarea hotărârii se arată, în privinţa cererii formulate de reclamantă, că apelul ar viza o schimbare a obiectului dedus judecăţii. Motivarea instanţei nu face o reanalizare a condiţiei prevăzute de art. 35 C. proc. civ., în sensul de a motiva dacă, într-adevăr, aşa cum a reţinut prima instanţă, recurenta- reclamantă ar fi avut la îndemână o acţiune în realizare şi, eventual, să o identifice.

Mai arată recurenta- reclamantă că motivarea propriu- zisă a instanţei, regăsită în josul paginii 5 şi în pagina 6, face o trecere în revistă a cadrului legal şi a aspectelor presupus nou- invocate (cu toate că reclamanta, în cererea de apel a înţeles să expliciteze şi situaţia de fapt existentă şi motivul pentru care a recurs la acţiunea în constatare, apreciind că aceasta este calea legală), însă, nu face o analiză devolutivă a fondului potrivit dispoziţiilor din C. proc. civ. privind judecata în apel.

În acest sens, recurenta- reclamantă apreciază hotărârea instanţei de apel ca nemotivată, nefiind reanalizat probatoriul şi situaţia de fapt, în vederea pronunţării hotărârii, în continuare, evocând cele reţinute şi hotărâte de Înalta Curte, în jurisprudenţa sa, legat de motivarea unei hotărâri judecătoreşti.

5. Apărarea formulată în cauză

Intimaţa- pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Gârcina a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 14 octombrie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, inadmisibilitatea vizând, însă, aspecte de fond ale cauzei.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 17 noiembrie 2020, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată, iniţial, pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 28 ianuarie 2021, cu citarea părţilor, în baza art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile formulate de recurenta- reclamantă sunt subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critici ce se găsesc a fi nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă. Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico- juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aşadar, acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.

Aceasta se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă şi necontradictorie, din care să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, se poate înlătura arbitrariul şi se poate efectua controlul judiciar.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea riguroasă a hotărârii judecătoreşti, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele cauzei, s-a realizat în mod corespunzător actul de justiţie.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi arguemnte să fie examinate în mod efectiv, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale fiind singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

În cauză, cât priveşte pretinsa nemotivare a hotărârii recurate din perspectiva argumentelor invocate de recurenta- reclamantă, cu privire la neanalizarea de către instanţa de apel a condiţiei prevăzute de art. 35 C. proc. civ., în sensul de a motiva dacă, într-adevăr, aşa cum a reţinut prima instanţă, reclamanta ar fi avut la îndemână o acţiune în realizare şi, eventual, să o identifice, ori că hotărârea este nemotivată, nefiind reanalizat probatoriul şi situaţia de fapt, se reţine că acest argument nu poate fi reproşat instanţei de apel din perspectiva unor vicii de motivare a soluţiei adoptate.

Instanţa de apel a răspuns punctual şi explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză, pornind de la acţiunea dedusă judecăţii şi obiectul acesteia (pagina 5 din hotărâre) şi a arătat foarte clar şi detaliat, şi întemeiat în drept, de ce susţinerea apelantei tinde la a schimba obiectul dedus judecăţii şi este neacoperită de art. 35 C. proc. civ. (pag. 6 din hotărâre primul paragraf).

În continuare, instanţa de apel a analizat situaţia de fapt în cauză şi probele, considerentele acesteia regăsindu-se la pagina 6 din hotărâre.

Astfel, hotărârea recurată satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Se reţine că decizia recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar şi neechivoc, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar, pe de altă parte, la prevederile legale invocate şi cele aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul cererii de apel a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, şi a înlăturat, argumentat, motivele aduse de către apelanta-reclamantă în susţinerea cererii sale de apel, reţinându-se că motivul de casare analizat nu are în vedere regăsirea literală în conţinutul hotărârii a tuturor susţinerilor prin care apelanta a înţeles să convingă instanţa de judecată.

În aceste condiţii, împrejurarea că instanţa de apel nu a răspuns fiecărei susţineri formulate de apelantă sau a grupat şi a structurat aceste susţineri în funcţie de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Instanţa de recurs nu poate reţine critica recurentei-reclamante potrivit căreia decizia recurată cuprinde motive superficiale în raport cu reanalizarea condiţiei prevăzute de art. 35 C. proc. civ., în sensul de a motiva dacă, într-adevăr, aşa cum a reţinut prima instanţă, recurenta- reclamantă ar fi avut la îndemână o acţiune în realizare şi, eventual, să o identifice, aceste afirmaţii reflectând dezacordul recurentei în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei de respingere a apelului, fără a susţine însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele deciziei au fost expuse, în mod clar şi logic, argumentele care au fundamentat concluziile instanţei de apel în privinţa problemelor de drept în discuţie.

Este de relevat că, din examinarea hotărârii atacate, rezultă că aspectele reţinute au fost analizate în suficientă măsură, dând posibilitatea să fie trase concluzii în raport cu prevederile textelor de lege ce reglementează chestiunea supusă examinării în speţă.

În contextul arătat, faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată de instanţa de apel, nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.- prin lichidator judiciar B.. şi prin administrator special C. împotriva deciziei nr. 279/2020 din 06 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2021.