Consequences of annulled unilateral interest rate modification clauses in foreign currency loans: prohibition on judicial substitution and requirement for protective measures to avoid prejudicial contract termination

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate:

- caracterul abuziv al clauzelor aflate la Secţiunea 6 - Rambursare - din contractul de credit nr. x din 16 octombrie 2007, iar ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv a clauzelor arătate urmând a le declara nule absolut, avându-se în vedere încălcarea următoarelor obligaţii:

a. Obligaţiile precontractuale de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor;

b. Obligaţia de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase;

c. Obligaţia de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare;

d. Obligaţia de a nu introduce clauze abuzive în contractul de credit;

- să se dispună denominarea în moneda naţională a plăţilor şi constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare consemnate în art. 1.3 lit. c) din contractul de credit.

- obligarea pârâtei la stabilirea cursului de schimb CHF/LEU pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamanţi la cursul CHF/LEU valabil la data încheierii contractului nr. x din 16 octombrie 2007, începând cu data scadenţei primei rate şi până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părţi;

- obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanţi, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

B. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 726 din 8 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.1 şi art. 5.4 din contractul de credit nr. x din 16 octombrie 2007 încheiat între părţi în ceea ce priveşte menţiunile privind:

"dobânda se poate modifica … conform deciziei băncii" (art. 5.1 teza a IV-a), "Banca poate modifica dobânda în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale" (art. 5.1 teza a V-a) şi "în cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale" (art. 5.4 teza a II-a); a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a compensat în parte cheltuielile de judecată cuvenite fiecărei părţi şi, în consecinţă, a obligat reclamanţii, în solidar, la plata către pârâtă a sumei de 4.982,17 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti au declarat apel reclamanţii solicitând schimbarea în parte în sensul de a se admite toate cererile formulate prin modificarea cererii de chemare în judecată.

De asemenea, împotriva sentinţei a formulat apel şi pârâta solicitând schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată, în integralitate a cererii de chemare în judecată.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 1427 din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi şi de apelanta-pârâtă ca nefondate.

E. Considerentele hotărârii instanţei de apel.

Pentru a pronunţa respectiva decizie, curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:

Prin încheierea din 13 iunie 2017 Curtea a reţinut că efectul devolutiv al apelului reclamanţilor nu priveşte şi clauzele referitoare la riscul valutar; cum nici pârâta nu a atacat soluţia pe acest aspect, ceea ce rămâne de analizat Curţii priveşte restul aspectelor analizate de hotărârea de primă instanţă.

În ce priveşte apelul formulat de pârâta C. S.A. referitor la criticile formulate pe aspectul constatării caracterului abuziv şi nulităţii absolute parţiale a clauzelor 5.1 şi 5.4 s-a constatat că acestea sunt nefondate.

Din modul de redactare a acestei clauze rezultă că acestea nu indică motivul pentru care rata dobânzii va putea fi modificată de către bancă, ci indică doar nişte criterii în funcţie de care s-ar putea modifica rata dobânzii variabile.

Prima instanţă a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia nenegocierii acestor clauze, fiind în prezenţa unui contract preformulat şi nefiind răsturnată de către pârâtă prezumţia instituită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Curtea a reţinut că simpla existenţă a unor proceduri de negociere, fără o probă certă a aducerii lor la cunoştinţa clientului şi a dovedirii faptului că apelanţii-reclamanţi au avut posibilitatea să influenţeze conţinutul clauzelor contestate, nu doar să le accepte aşa cum au fost formulate de bancă sau să refuze încheierea contractului, nu conduce la răsturnarea prezumţiei relative anterior menţionate, ceea ce înseamnă că instanţa de fond în mod corect a reţinut caracterul nenegociat al contractului din care fac parte clauzele în discuţie.

Prin clauzele constatate drept abuzive de prima instanţă, echilibrul juridic contractual este rupt în favoarea băncii şi în defavoarea consumatorilor, prima având la îndemână un instrument de modificare a unui element esenţial al contractului -preţul -, în funcţie de propria voinţă şi propriile necesităţi.

Atâta timp cât clauzele în discuţie nu arată motivele concrete care ar putea da dreptul băncii de a modifica dobânda, iar criteriile în funcţie de care va opera modificarea nu sunt clar şi inteligibil prevăzute, nefiind definite şi nemenţionând nişte indici obiectivi ce ar intra în componenţa respectivelor criterii, nu se poate concluziona în sensul că respectivele clauzele contractuale sunt unele ce respectă cerinţa de transparenţă impusă de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

Simpla alegare a absenţei unei intenţii dolosive nu este de natură a îndeplini cerinţele unei acţiuni caracterizate de bună-credinţă, cât timp elementele obiective indică o modificare intenţionată a echilibrului contractual, făcută în baza capacităţii mai mari de acţiune şi înţelegere a realităţilor economice, de care dispune profesionistul.

În concluzie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzelor cuprinse în art. 5.1 şi 5.4 referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânda conform propriei decizii, precum şi consecinţele modificării dobânzii, conform deciziei băncii art. 5.4 teza a II-a.

În ce priveşte apelul reclamanţilor, solicitările acestora sunt fondate pe faptul că prima instanţă nu ar fi dat consecinţele corecte nulităţii, respectiv nu a dispus cele solicitate în sensul restabilirii echilibrului contractual.

Legea nr. 193/2000 nu permite stabilirea unor obligaţii esenţiale contractuale prin modificarea clauzelor privitoare la acesta, în forma cerută de una dintre părţi, ci, conform prevederilor art. 6 şi 7, instanţa are doar posibilitatea de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale şi contractele se vor derula în continuare cu acordul consumatorului, dacă acest lucru mai este posibil, fie consumatorul poate cere rezoluţiunea contractului, ceea ce ar atrage restituirea prestaţiilor fiecărei părţi, eventual cu daune interese dacă le indică şi dovedeşte ca atare.

Solicitarea unei alte modalităţi de calcul a dobânzii decât ceea ce ar reieşi prin constatarea nulităţii clauzelor contractuale apare ca nefondată.

Nu pot fi întemeiate nici capetele de cerere accesorii solicitării de calculare a dobânzii conform unui anumit algoritm.

Deşi constatate drept abuzive anumite clauze, modalitatea de "repunere în situaţia anterioară" solicitată de apelanţii-reclamanţi, teoretic în baza acestora, nu apare ca fiind cea legală, ei având posibilitatea de a solicita ulterior aplicarea consecinţelor acestei nulităţi, în limitele prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 193/2000 şi putând solicita restituirea sumelor încasate în baza clauzelor constatate drept abuzive, dar nu şi modificarea acestora prin raportare la alt indice de referinţă decât cel stabilit în contract - art. 1.2, clauză ce nu a fost constatată drept nulă.

Art. 453 alin. (2) C. proc. civ., indică faptul că în cazul admiterii în parte judecătorii pot aprecia măsura în care părţile pot fi obligate la cheltuieli şi le pot compensa, total sau parţial, or această măsură se raportează atât la cheltuielile propriu zis efectuate, cât şi la criteriul de bază al culpei procesuale indicat de art. 452 C. proc. civ.. Sub ambele aspecte instanţa de fond a făcut o apreciere corespunzătoare a culpei procesuale, iar cheltuielile acordate nu apar în nici un fel ca nerezonabile faţă de durata litigiului şi complexitatea actelor procesuale ce s-au cerut a fi analizate.

Faţă de aceste considerente a fost respins ca nefundat şi apelul declarat de reclamanţi.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâta.

Reclamanţii A. şi B. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Deşi a constatat nulitatea absolută a clauzelor care conferă băncii dreptul de a modifica unilateral dobânda, instanţa de apel nu dat cuvenitele consecinţe nulităţii, respectiv nu a dispus în sensul celor solicitate pentru a se restabili echilibrul contractual, pentru a se înlătura consecinţele negative, vătămătoare, ale clauzelor nule.

Instanţa a intervenit deja în acordul de voinţă al părţilor când a constatat nulitatea absolută a unor clauze. Solicitările reclamanţilor au avut în vedere nu substituirea acordului părţilor de către instanţă ci dimpotrivă, obligarea pârâtei să execute contractul în modul în care a supravieţuit prin anularea clauzelor abuzive.

Cererile privind recalcularea dobânzii conform marjei avute în vedere de bancă la data încheierii contractului de credit de bancă la data încheierii contractului de credit şi imputarea asupra creditului nerestituit a diferenţei încasată în plus prin creşterea abuzivă a cuantumului marjei au fost considerate în mod nelegal neîntemeiate.

Respectivele cereri vizează menţinerea contractului cu eliminarea posibilităţii de modificare a marjei băncii în mod abuziv, precum şi restituirea în forma propusă de către reclamanţi a sumelor încasate în plus în temeiul clauzelor declarate ca fiind abuzive.

Calculul dobânzii şi emiterea unui nou grafic de rambursare conform clauzelor rămase în vigoare nu constituie decât o operaţiune materială de executare a contractului, în forma în care a supravieţuit prin anularea clauzelor abuzive.

Pârâta C. S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa de apel a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente.

În mod eronat, instanţa nu a avut în vedere art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, ce împiedica analiza caracterului abuziv al clauzelor în discuţie - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele deciziei recurate sunt în contradicţie cu prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Niciuna dintre condiţiile necesare pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze nu sunt îndeplinite.

Clauzele contestate au făcut obiectul negocierii dintre intimaţi şi bancă. Reclamanţii au avut nu numai posibilitatea de negociere directă, ci şi pe cea de opţiune, aspect care demonstrează îndeplinirea condiţiei existenţei posibilităţii de negociere.

Cunoscând condiţiile băncii, care s-au dovedit a fi mai avantajoase decât cele practicate de alte instituţii bancare, au acceptat în cunoştinţă de cauză clauzele contractului de credit şi ale actelor adiţionale, având anterior posibilitatea de a negocia clauzele, pe care nu a exercitat-o.

G. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de bancă, nu pot fi reţinute criticile aduse, acestea fiind nefondate.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorii va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Pârâta-recurentă nu a dovedit faptul că reclamanţii consumatori au avut în mod efectiv posibilitatea de a influenţa natura sau chiar prezenţa unor clauze în contract.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta.

Calificarea expresă a dobânzii ca fiind variabilă nu este de natură a permite băncii să modifice rata dobânzii decât prin raportare la un mecanism care să fi fost stabilit prin contract, care să conţină criterii clare şi previzibile şi care să permită împrumutaţilor să determine întinderea obligaţiilor lor.

Din modul de redactare a clauzei se deduce că este vorba despre un drept pe care banca şi-l rezervă, drept care nu a fost rezervat şi consumatorilor. Modul de redactare a clauzei face imposibilă verificarea modalităţii în care banca putea uza de dreptul pe care şi l-a rezervat, pentru simplul motiv că domeniul de aplicabilitate al acestei clauze nu este precis determinat.

Nu este vorba, în această situaţie, de prezenţa unor criterii care ar fi putut fi înţelese de către consumatorul mediu ci, în realitate, de absenţa totală a unor asemenea criterii a căror aplicare să poată fi urmărită de consumator.

Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzelor cuprinse în art. 5.1 şi 5.4 referitoare la dreptul băncii de a modifica în orice moment dobânda conform propriei decizii, precum şi consecinţele modificării dobânzii, conform deciziei băncii art. 5.4 teza a II-a.

Faţă de aceste considerente, criticile aduse deciziei recurate de către bancă sunt nefondate, iar recursul declarat de aceasta urmează a fi respins.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii consumatori, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanţii critică decizia din perspectiva faptului că, deşi a constatat nulitatea absolută a clauzelor care conferă băncii dreptul de a modifica unilateral dobânda, instanţa de apel nu a dat cuvenitele consecinţe nulităţii, respectiv nu a dispus în sensul celor solicitate pentru a se restabili echilibrul contractual, pentru a se înlătura consecinţele negative, vătămătoare, ale clauzelor nule.

Pentru soluţionarea recursului declarat de reclamanţi, Înalta Curte urmează a avea în vedere jurisprudenţa CJUE, respectiv Cauza C269/19, pentru care a fost suspendată soluţionarea prezentului litigiu în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 18 aprilie 2019.

Astfel, prin hotărârea CJUE pronunţată la 25 noiembrie 2020 în Cauza C-269/19 s-au statuat următoarele:

"Articolul 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în urma constatării caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire a ratei dobânzii variabile într-un contract de împrumut precum cel în discuţie în litigiul principal şi atunci când acest contract nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive în cauză, anularea contractului menţionat ar avea consecinţe deosebit de prejudiciabile pentru consumator şi nu există nicio dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv, instanţa naţională trebuie să adopte, ţinând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecinţele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului menţionat le-ar putea provoca. În împrejurări precum cele în discuţie în litigiul principal, nimic nu se opune printre altele ca instanţa naţională să invite părţile să negocieze în vederea stabilirii modalităţilor de calcul al ratei dobânzii, cu condiţia ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective şi ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile şi obligaţiile cocontractanţilor, ţinând seama printre altele de obiectivul protecţiei consumatorului care stă la baza Directivei 93/13".

Atunci când instanţa naţională constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, instanţa nu poate să completeze acest contract modificând conţinutul acestei clauze.

În situaţia în care instanţa naţională nu ar putea să înlocuiască o clauză abuzivă cu o dispoziţie de drept naţional cu caracter supletiv şi ar fi obligată să anuleze contractul în ansamblul său, consumatorul ar putea fi expus unor consecinţe deosebit de prejudiciabile.

Astfel, în ceea ce priveşte un contract de împrumut, o asemenea anulare ar avea, în principiu, drept consecinţă exigibilitatea imediată a sumei împrumutate care rămâne datorată în proporţii ce riscă să depăşească capacităţile financiare ale consumatorului şi, din această cauză, tinde să îl penalizeze mai degrabă pe acesta decât pe împrumutător.

În prezenta speţă, recurenţii-reclamanţi solicită modificarea clauzelor privind dobânda în forma propusă de către reclamanţi, ori aceasta nu înseamnă a da cuvenitele consecinţe nulităţii.

Înalta Curte apreciază că având în vedere jurisprudenţa CJUE, respectiv Cauza C-269/19, recursul declarat de reclamanţi este fondat şi acesta urmează a fi admis.

Decizia recurată va fi casată în parte şi cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în privinţa modalităţii de calcul a dobânzii după constatarea ca fiind abuzive a clauzelor prevăzute de art. 5.1 şi 5.4 din contractul de credit încheiat între părţi.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate şi va fi respins ca nefundat recursul declarat de bancă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1427 din 03 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în privinţa modalităţii de calcul a dobânzii după constatarea ca fiind abuzive a clauzelor prevăzute de art. 5.1 şi 5.4 din contractul de credit încheiat între părţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei civile nr. 1427 din 03 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 1 aprilie 2021.