Judges' pay claims assigned to Dâmbovița Tribunal; its competence affirmed over Galați declination.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pârâţii Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Constanţa, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună stabilirea drepturilor salariale ce se cuvin reclamanţilor, începând cu 1 august 2016 şi în continuare, raportat la cel mai înalt nivel în plată în cadrul ordonatorului principal de credite, prin folosirea valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, corespunzător perioadei lucrate în cadrul fiecărei instanţe; plata diferenţelor dintre drepturile salariale încasate în perioada relevantă şi cele cuvenite potrivit noului mod de calcul, corespunzător perioadei lucrate în cadrul fiecărei instanţe; actualizarea cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale penalizatoare pentru diferenţele de drepturi salariale rezultate de la data la care erau datorate până la data la care se vor achita şi plata în continuare a drepturilor salariale raportat la cel mai înalt nivel în plată în cadrul ordonatorului principal de credite, prin folosirea valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data pronunţării hotărârii.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 raportat la O.U.G. nr. 27/2006 Anexa I lit. A) din O.U.G. nr. 20/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1553 din 3 noiembrie 2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Galaţi.

În esenţă, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii peste care nu se poate trece prin actul de voinţă al reclamantului, această normă de competenţă fiind de ordine publică. A mai reţinut instanţa că Tribunalul Dâmboviţa nu îndeplineşte criteriul de instanţă de acelaşi grad din circumscripţia curţii de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Galaţi.

La termenul de la 8 ianuarie 2021, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 201 din 5 februarie 2021, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a reţinut că reclamanţii sunt judecători în cadrul Curţii de Apel Constanţa, iar în perioada 1 august 2016 - 28 februarie 2019, reclamanta A. a fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti, drepturile salariale fiind solicitate şi în contradictoriu cu această din urmă instanţă. A mai reţinut instanţa că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. raportat la alin. (1) al aceluiaşi articol, în raport de care competenţa teritorială în cauză este alternativă, respectiv în favoarea Tribunalul Dâmboviţa din raza Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, sau în favoarea Tribunalului Galaţi din raza Curţii de Apel Galaţi, învecinată Curţii de Apel Constanţa. În temeiul art. 116 C. proc. civ. care lasă la latitudinea reclamantului alegerea instanţei competente, s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă şi Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanţii, care deţin funcţia de judecători la Curtea de Apel Constanţa, au solicitat drepturi salariale, începând cu 1 august 2016. Mai reţine că în perioada 1 august 2016 - 28 februarie 2019 una din reclamante a fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti, acţiunea fiind formulată în contradictoriu cu Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa şi cu Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a stabili instanţa competentă din punct de vedere teritorial, va fi avută în vedere calitatea părţilor din dosar, respectiv aceea a reclamanţilor de judecători ai Curţii de Apel Constanţa, aceasta fiind instanţa unde îşi desfăşoară activitatea, şi aceea a pârâtelor, care sunt instanţe de judecată.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, rezultă că reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.

Faţă de faptul că pârâte în cauză sunt Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Constanţa şi având în vedere că obiectul prezentului dosar este un litigiu de muncă, reclamanţii pot opta între a sesiza Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti, şi Tribunalul Galaţi ori alte instanţe învecinate Curţii de Apel Constanţa. Reclamanţii au ales sa sesizeze Tribunalul Dâmboviţa.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2021.