Conflict of jurisdiction over civil claim for damages: scope of alternative territorial competence and private-order exception to incompetence

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă la 3 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul A., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 32.798,84 RON, sumă compusă din 32.147,09 RON achitată către autorităţile din Italia cu comisionul bancar aferent (7.068,34 euro plată şi 10 euro comision bancar) şi 651,75 RON pentru traducerea documentelor; la plata dobânzii legale aferente sumei de 32.798,84 RON, de la data formulării acţiunii şi până la data achitării debitului şi la plata sumei de 1.055,07 RON reprezentând TVA datorată bugetului de stat la încasarea sumelor menţionate mai sus.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2305 - 2306 alin. (2) C. civ. şi prevederile legislaţiei europene în materia răspunderii civile delictuale.

Prin rezoluţia din 9 ianuarie 2019 cauza a fost repartizată secţiei a II-a Civile a Judecătoriei Timişoara şi înregistrată sub nr. x/2018*.

Prin încheierea din 26 mai 2020, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă, faţă de lipsa de procedură cu pârâtul, a numit curator pe doamna avocat B., cu sediul profesional în Municipiul Timişoara.

Prin sentinţa civilă nr. 8816 din 15 septembrie 2020, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

În esenţă, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 108 C. proc. civ. întrucât domiciliul, respectiv reşedinţa, pârâtului nu sunt cunoscute şi, în speţă, nu a fost identificată vreo împrejurare care să atragă competenţa teritorială alternativă a Judecătoriei Timişoara. A mai reţinut instanţa că, faţă de prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 şi ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 10736 din 14 decembrie 2020 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că prezentul litigiu are ca obiect obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri, cererea de chemare în judecată fiind una personală mobiliară, şi că sunt incidente dispoziţiile art. 107 şi art. 113 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă teritorială alternativă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul. În acest caz, excepţia de necompetenţă este de ordine privată şi poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 129 şi art. 130 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.. Întrucât în speţă pârâtul, reprezentat de un avocat curator, nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a apreciat că prima instanţă rămâne învestită cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Pentru a determina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, instanţa supremă va avea în vedere dipoziţiile art. 107 C. proc. civ. care statuează regula generală în materie şi anume aceea că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenţii decurgând din obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri. Faţă de obiectul acţiunii, se constată că sunt incidente şi prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. prin care se stabileşte o competenţă teritorială alternativă în soluţionarea acestui tip de litigii, şi anume în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) cu cele ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că în cauză este vorba despre o necompetenţă teritorială de ordine privată, care poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Întrucât pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei iniţial învestite, instanţa supremă apreciază că aceasta este instanţa competentă în soluţionarea prezentului litigiu.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2021.