Wrongful act claims: unauthorized remand to first instance without party request and violation of devolutive jurisdiction limits

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 27 august 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanţii A., B. prin reprezentant legal A., C., D., E., F. şi G. au chemat în judecată pârâta H. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume:

- 50.000 RON cu titlu de daune materiale pentru partea vătămata A., (soţia persoanei decedate I.) 18.744,44 RON dovediţi cu acte, restul cu martori;

- 500.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata A.

- 500.000 curo cu titlu de daune morale pentru partea vătămata B. periodică lunară, începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare, până la finalizarea studiilor, respectiv până cel mai târziu la împlinirea vârstei de 26 ani;

- 300.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata C. (tatăl persoanei decedate I.);

- 300.000 euro cu titlu de daune morale si materiale pentru partea vătămata D. (mama persoanei decedate I.);

- 300.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata E. (fratele persoanei decedate I.);

- 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata F. (bunicul persoanei decedate I.);

- 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru partea vătămata G. (bunica persoanei decedate I.); având în vedere prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a accidentului produs la data de 20 iulie 2017 pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, soldat cu decesul unui membru al familiei I.;

Penalităţi legale de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi de întârziere pentru sumele acordate cu titlu de despăgubire, începând cu data de 10 octombrie 2017 (scadenţa obligaţiei de plată a despăgubirii), sau, cel mai târziu începând cu data de 29 noiembrie 2017, (expirarea termenului de 3 luni de la avizarea daunei) şi până la achitarea integrală a acestora, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 231 din 1 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia lipsei de interes pentru reclamanţii F. şi J. şi a fost respinsă ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată promovată de aceştia.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta H..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii C., D., E. şi reclamanţii A. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului B..

Prin decizia civilă nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamanţii C., D., E. şi reclamanţii A. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului B. împotriva sentinţei civile nr. 231 din 1 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a anulat-o în tot şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii, pârâta H. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, având în vedere că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât a fost dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare, deşi niciuna dintre părţi nu a solicitat rejudecarea cauzei, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

In acest context, se arată că instanţa de apel a justificat soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare de necesitatea asigurării accesului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Cu toate acestea, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel poate trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, doar în situaţia în care părţile au solicitat această măsură prin cererea de apel ori prin întâmpinare, iar nu de către instanţa de apel, ori de câte ori apreciază necesar.

Or, niciuna dintre părţile din prezenta cauză nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în măsura admiterii apelului, aspect ce reiese din cererile de apel şi din întâmpinarea depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în absenţa unei solicitări a apelanţilor, prin cererea de apel sau a pârâtei, prin întâmpinare.

În plus, dispoziţiile art. 480 C. proc. civ., permit instanţei de apel, în cazul în care acesta constată nulitatea hotărârii apelate, să trimită cauza spre rejudecare doar în cazurile menţionate la alin. (3) şi (4).

În cauza dedusă judecăţii, sentinţa primei instanţe nu a fost anulată pentru niciunul dintre aceste motive, ci, ca urmare a unei pretinse nemotivări a acesteia, astfel încât, chiar şi dacă ar fi existat o solicitare de trimitere a cauzei spre rejudecare nu s-ar fi putut dispune în acest sens.

Prin urmare, având în vedere că niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe ca urmare a admiterii apelului, recurenta solicită admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Într-o altă critică, se susţine încălcarea limitelor devoluţiunii determinate de ceea ce s-a apelat - încălcarea dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., întrucât prin cererile de apel formulate de către apelanţii-reclamanţi, aceştia au limitat devoluţiunea cauzei în apel doar la maniera în care prima instanţa a administrat şi apreciat probele, precum şi cu privire la aprecierea instanţei asupra culpei victimei şi a pretinsului autor al faptei ilicite, din care decurg şi alte critici precum: cuantificarea daunelor morale solicitate, acordarea pretinselor penalităţi de întârziere, fără însă a critica sentinţa primei instanţe pe motiv că aceasta ar fi nemotivată.

Astfel, instanţa de apel era obligată, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ. să analizeze sentinţa apelată din perspectiva motivelor de apel invocate de către apelanţii-reclamanţi:

"instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

În mod similar, art. 479 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, aplicarea legii şi stabilirea situaţiei de fapt de către prima instanţă.

Or, de vreme ce prin niciuna dintre cererile de apel nu a fost formulată nicio critică cu privire la nemotivarea sentinţei, recurenta apreciază că se impune casarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe.

Mai susţine recurenta, printr-o altă critică, că au fost încălcate principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Astfel, prin sentinţa recurată a fost încălcat şi principiul rolului activ al judecătorului în soluţionarea cauzei astfel cum este reglementat de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. care impune judecătorului să se pronunţe asupra a tot ceea s-a cerut, fără însă a fi depăşite limitele învestirii.

Pentru a respecta principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, instanţa de judecată, dacă aprecia necesare lămuriri cu privire la aceste aspecte cu ocazia deliberării, avea obligaţia de a repune cauza pe rol, după cum arată şi doctrina.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., instanţa trebuie să îşi întemeieze hotărârea numai pe motivele de fapt şi de drept supuse în prealabil dezbaterii contradictorii.

O altă cerinţă a principiului contradictorialităţii o reprezintă punerea în discuţia părţilor a tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept invocate după cum prevede art. 14 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel avea obligaţia de a le pune în discuţia părţilor pretinsa nemotivare a sentinţei apelate în scopul de a-şi putea exprima un punct de vedere.

În acest sens, recurenta apreciază că a fost anulată în mod greşit hotărârea primei instanţe, considerându-se că aceasta ar fi nemotivată.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a dispus în mod nelegal anularea sentinţei primei instanţe, cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. cauzând pârâtei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei recurate.

În concret, instanţa de apel a apreciat că hotărârea primei instanţe ar fi nemotivată, întrucât nu ar fi fost analizate argumentele părţii adverse referitoare la argumentele bazate pe (i) pretinsa culpa a numitului K., (ii) pretinsa inexistenţă a relaţiei de prietenie dintre victima şi şoferul autoturismului şi a (iii) pretinsei necunoaşteri de către victimă a stării de ebrietate a şoferului.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, hotărârile judecătoreşti se consideră motivate dacă din considerente care redau motivarea în drept şi în fapt a soluţiei se desprinde raţionamentul logico-juridic al instanţei.

Astfel, prima instanţă nu avea obligaţia, cu ocazia motivării hotărârii, să răspundă fiecăruia dintre argumentele prezentate de părţi, ci era suficientă o analiză globală a acestor argumente, iar din cuprinsul hotărârii să rezulte implicit răspunsul instanţei cu privire la argumentele neanalizate expres.

Aşadar, prima instanţă a grupat şi a analizat în mod global susţinerile ambelor părţi şi, reţinându-se că singura parte responsabilă pentru producerea prejudiciului reclamat prin cererea de chemare în judecată este victima care a acceptat să călătorească alături de colegul său, aflat în stare de ebrietate.

Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii ce ar rezulta din fundamentarea acesteia pe "supoziţii şi împrejurări circumstanţiale" recurenta solicită instanţei de recurs să observe că sentinţa este legală şi temeinică, fiind dovedit faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia judiciară reţinută de către instanţă în temeiul art. 328 C. proc. civ. (că victima ar fi cunoscut faptul că şoferul se află în stare de ebrietate), respectiv că victima şi şoferul autoutilitarei erau colegi de muncă şi că se aflau, la ora 10:15 minute, în timpul programului de lucru împrejurarea că situaţia de fapt a fost reţinută în baza unei prezumţii judiciare nu echivalează, contrar susţinerilor instanţei de apel cu absenţa oricăror mijloace de probă.

Faţă de considerentele expuse, recurenta solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de apel.

Prin întâmpinarea depusă la data de 9 aprilie 2020, intimaţii A. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului B. solicită respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 9 aprilie 2020, reclamanţii C., D., E. au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Prin notele de şedinţă, depuse de recurentă la 28 mai 2020, s-a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimaţi prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei şi admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 iunie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 1 iulie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunţată la 24 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 21 ianuarie 2021.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Critica recurentei subsumată acestui motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât instanţa de apel a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, deşi niciuna dintre părţi nu a solicitat rejudecarea cauzei, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Această critică este fondată, având în vedere prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa de apel poate trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, doar în situaţia în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Din analiza dosarului din apel, se constată că niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în măsura admiterii apelului, aspect ce reiese din cererile de apel şi din întâmpinarea depuse la dosarul cauzei.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în absenţa unei solicitări a apelanţilor, prin cererea de apel sau a pârâtei, prin întâmpinare.

Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 480 C. proc. civ., permit instanţei de apel, în cazul în care aceasta constată nulitatea hotărârii apelate, să trimită cauza spre rejudecare doar în cazurile menţionate la alin. (3) şi (4), însă în cauza dedusă judecăţii, sentinţa primei instanţe nu a fost anulată pentru niciunul dintre aceste motive ci, ca urmare a nemotivări acesteia.

Prin urmare, având în vedere că niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe ca urmare a admiterii apelului, se impune admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Într-o altă critică, se susţine încălcarea limitelor devoluţiunii determinate de ceea ce s-a apelat - încălcarea dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., întrucât prin cererile de apel formulate de către apelanţii-reclamanţi, aceştia au limitat devoluţiunea cauzei în apel doar cu privire la modul în care prima instanţa a administrat şi apreciat probele, precum şi în ceea ce priveşte culpa victimei şi a pretinsului autor al faptei ilicite, fără însă a critica sentinţa primei instanţe pe motiv că aceasta ar fi nemotivată.

Şi această critică se constată a fi întemeiată, întrucât instanţa de apel era obligată să analizeze sentinţa apelată din perspectiva motivelor de apel invocate de către apelanţii-reclamanţi, conform dispoziţiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Or, din analiza cererilor de apel se constată că prin niciuna dintre acestea nu a fost formulată vreo critică cu privire la nemotivarea sentinţei, iar din această perspectivă se impune casarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe.

Printr-o altă critică, se susţine că au fost încălcate principiile contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al rolului activ al judecătorului în soluţionarea cauzei, astfel cum este reglementat de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. care impune judecătorului să se pronunţe asupra a tot ceea s-a cerut, fără însă a fi depăşite limitele învestirii.

Critica astfel formulată se constată că este fondată, având în vedere că una dintre cerinţele principiului contradictorialităţii o reprezintă punerea în discuţia părţilor a tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept invocate după cum prevede art. 14 alin. (5) C. proc. civ., iar potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., instanţa trebuie să îşi întemeieze hotărârea numai pe motivele de fapt şi de drept supuse în prealabil dezbaterii contradictorii.

În acelaşi context, se reţine că este întemeiată ultima critică prin care recurenta apreciază că a fost anulată în mod greşit hotărârea primei instanţe, considerându-se că aceasta ar fi nemotivată, prin încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivarea, este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele relevante, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de aspectele menţionate, Înalta Curte apreciază, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, reţinând, în esenţă, că singura parte responsabilă pentru producerea prejudiciului reclamat prin cererea de chemare în judecată este victima care a acceptat să călătorească alături de colegul său, aflat în stare de ebrietate şi, răspunzând totodată, susţinerilor părţii adverse cu privire la producerea prejudiciului reclamat prin cererea de chemare în judecată, precum şi în ceea ce priveşte prezumţia judiciară, reţinută de către instanţă în temeiul art. 328 C. proc. civ.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea apelurilor formulate, având în vedere că prin hotărârea atacată au fost încălcate prevederile art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., limitele devoluţiunii potrivit dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al rolului activ al judecătorului în soluţionarea cauzei, aspecte ce nu pot satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează a analiza cererile de apel prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată şi să răspundă criticilor formulate cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, conform art. 501 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. solicitând părţilor să administreze toate probele pe care le consideră necesare şi utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dată fiind soluţia pronunţată de casare cu trimitere spre rejudecare, ideea de culpă procesuală nu poate fi primită şi, prin urmare, cheltuielile de judecată solicitate vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1733 din 28 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi D., C., F., A., E., B. prin reprezentant legal A. şi G..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.