Cassation annulled for failure to formulate valid grounds of illegality in personal injury compensation appeal

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă la data de 7 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., personal şi prin reprezentant legal-tutorele B. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. Bucureşti a solicitat obligarea acesteia la plata daunelor morale în sumă de 300.000 Eur şi 100.000 Eur pentru decesul mamei, respectiv cumnatei şi, daune materiale în sumă de 50.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomeni ulterioare şi prestaţie periodică pentru reclamantul A. de 2.000 RON lunar de la data producerii accidentului - 6 decembrie 2015 şi până la 26 ani.

Prin sentinţa nr. 49/2019 din 18 septembrie 2019, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. prin reprezentant legal B. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi a obligat pârâta la despăgubiri morale către reclamanţi în sumă de 400.000 RON pentru reclamantul A. şi de 100.000 RON pentru reclamanta B., a fost obligată pârâta la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi, fiind respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind daunele materiale şi prestaţia periodică.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A., care a precizat că apelul vizează acordarea daunelor morale nejustificat de mari în raport cu circumstanţele cauzei şi jurisprudenţa relevantă în astfel de cauze.

Prin decizia nr. 13/A din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 49/2020 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi B. şi A..

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În detalierea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia atacată nu este motivată în acord cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât motivarea instanţei este superficială şi confuză, fără să rezulte dacă normele legale au fost aplicate sau nu corect.

De asemenea, recurenta apreciază incidentă şi teza a II-a a art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care vizează existenţa argumentelor contradictorii.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel ca fiind dată cu aplicarea şi încălcarea greşită a normelor de drept material, apreciind că soluţia instanţei de apel este greşită ca urmare a unei interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală şi norma specială.

In acest sens, arată că instanţa de apel a nesocotit criteriile legale care stau la baza stabilirii acestor despăgubiri, încălcând astfel dispoziţiile art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma CSA nr. 23/2014, care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unei persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

De asemenea, se susţine că s-a nesocotit şi jurisprudenţa CEDO şi nu s-a observat că despăgubirea morală acordată echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză. Daunele morale trebuie să fie rezonabile, cuantificarea acestora fiind justă şi echitabilă, fără a se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.

Se mai susţine cu privire la limitele de despăgubire că Înalta Curte a considerat că acestea sunt rezonabile în măsura în care nu exced într-o manieră nejustificată limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară.

Recurenta apreciază că instanţa de apel avea obligaţia în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenţei curţilor de apel, pentru ca părţile să fie în mod just despăgubite, dar pe de altă parte această despăgubire să nu constituie o îmbogăţire fără just temei. Or, în cauza dedusă judecăţii instanţele de fond nu s-au raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.

Recurenta citează dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 136/1995, pentru a demonstra că instanţa de apel nu a avut în vedere practica judiciară şi nu a oferit suficiente criterii de natură a justifica valoarea mare a daunelor morale acordate şi nici nu a oferit elemente concrete care să înlăture orice dubiu cu privire la faptul că acest cuantum al daunelor morale acordate nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

În continuare, recurenta-pârâtă citează considerentele deciziei nr. 907/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a demonstra că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. prin raportare la lipsa motivării de drept a hotărârii, precum şi prin încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel.

Prin întâmpinarea depusă la 29 iulie 2020, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la 11 august 2020, recurenta-pârâtă a solicitat înlăturarea apărărilor intimaţilor-reclamanţi apreciind că pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. criticile formulate.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 29 octombrie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu şi s-a menţionat posibilitatea acestora de a depune în scris un punct de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat intimaţilor-reclamanţi la 5 noiembrie 2020, iar recurentei-pârâte la 9 noiembrie 2020.

Prin punctul de vedere depus la dosarul cauzei la 16 noiembrie 2020, intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia tardivităţii recursului.

Prin încheierea de la 4 februarie 2021, cauza a fost amânată pentru a da posibilitate recurentei-pârâte să prezinte argumentele sale cu privire la excepţia tardivităţii recursului invocată de către intimaţii-reclamanţi B. şi A., prin punctul de vedere la raport.

La termenul din 25 martie 2021, completul de filtru, a respins excepţia tardivităţii recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. a fost depusă la data de 6 martie 2020, iar comunicarea aflată în dosarul de apel la fila x - menţionată în raport - reprezintă comunicarea încheierii prin care s-a soluţionat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de apelantă în calea de atac a apelului, iar nu comunicarea deciziei atacate în apel, cum din eroare s-a apreciat, având în vedere că în dosarul de apel nu există comunicarea deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2020 către apelanta-pârâtă S.C. C. S.A..

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În acest context, se constată că susţinerile ce vizează pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. sunt invocate doar în mod formal, având în vedere că nu s-au dezvoltat critici care să susţină faptul că hotărârea atacată este motivată "sumar şi confuz" ceea ce ar echivala cu nemotivarea hotărârii şi ar trebui desfiinţată sau că ar cuprinde motive contradictorii, având în vedere că recurenta menţionează argumente generale cu privire la motivarea "ilogică şi contradictorie a instanţei, etc", aspecte care nu sunt de natură a determina admiterea cererii de recurs din perspectiva dispoziţiilor evocate.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta vizează de fapt modul de calcul al daunelor morale în aplicarea criteriilor de evaluare a prejudiciului, susţinându-se că instanţa de apel nu ar fi ţinut cont de legislaţia şi jurisprudenţa din România, deşi, pentru casarea sau modificarea unei hotărâri, recurenta nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală fiind cea a dezvoltării motivelor de recurs cu susţinerea greşelilor săvârşite de instanţa de apel cu privire la decizia atacată şi arătarea modului în care decizia instanţei de apel nu este conformă legii.

În acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au încălcat sau cum au aplicat greşit instanţele inferioare normele de drept material, pentru ca soluţia instanţei de apel să fie greşită, având în vedere că recurenta susţine critici privind interpretări eronate a mai multor norme legale, inclusiv a neobservării regulilor privind concursul dintre norma generală şi norma specială, fiind nesocotite criterii legale care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.

De asemenea, arată că instanţa de apel, nu s-a raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.

Aşadar, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă s-a rezumat strict la a-şi exprima critici cu privire la admiterea în parte a acţiunii, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, fără însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Astfel, se constată că principala critică a recurentei-pârâte vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de fond, care nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susţine critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenta-pârâtă, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate al instanţei de recurs, astfel că, aceste aspecte nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deşi dezvoltarea motivului de casare evocat, reprezintă o cerinţă imperativă, recurenta se rezumă în exclusivitate la reluarea situaţiei de fapt, astfel cum a fost prezentată inclusiv în faţa instanţei de apel, urmărind să obţină o nouă interpretare a faptelor prezentate şi a probatoriului administrat în cauză.

Aşadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea aceloraşi susţineri din faţa instanţei de apel cu privire la cuantificarea daunelor morale, fără ca acestea să se raporteze în mod real la hotărârea dată în apel şi fără a fi indicate în mod concret motive de nelegalitate ale acesteia sub aspectul încălcării unor dispoziţii de drept material sau a greşitei aplicări a acestora.

Totodată, prin argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenta face referire la elementele de fapt reţinute de instanţa de apel şi la modul de apreciere al probelor, ceea ce contravine specificului acestei căi de atac.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţa de apel în raport cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 13/A din 22 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2021.