Abuse of right via delayed procedural motions in social security appeals; denial of tort liability and damages

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la 14 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 390.758 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat societăţii A. S.A. prin tergiversarea punerii în executare a hotărârii AGA din 31 august 2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 22 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta A. S.A..

Prin decizia nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 48 din 22 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecarea apelului împotriva sentinţei civile nr. 48 din 22 aprilie 2019 a Tribunalului Gorj.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 15 şi art. 1357 C. civ.

Astfel, fapta ilicită dedusă judecăţii nu viza exercitarea unor drepturi procesuale prevăzute de lege, aşa cum greşit a reţinut instanţa, ci modul abuziv în care intimatul a înţeles să-şi exercite aceste drepturi, cu deturnarea scopului pentru care acestea au fost recunoscute de lege, obţinând astfel tergiversarea soluţionării dosarului nr. x/2016 şi implicit împiedicarea pe o durată de 2 ani a înregistrării hotărârii AGA din 31 august 2016 în registrul comerţului.

Este adevărat că fiecare acţionar are dreptul să atace hotărârea AGA pe care o consideră nelegală, conform art. 132 din Legea nr. 31/1990, însă fapta ilicită supusa analizei instanţei nu viza simplul fapt al contestării acelei hotărâri, ci însăşi modalitatea abuzivă de exercitare a drepturilor procesuale pe întreg parcursul desfăşurării judecăţii în cele două dosare: dosarul nr. x/2016 (anulare AGA din 31 august 2016) şi dosarul nr. x/2016 (intervenţie la înregistrarea hotărârii AGA din 31 august 2016).

Pentru a aplica corect normele materiale prevăzute de art. 1.357 C. civ., instanţa trebuia să analizeze caracterul abuziv prin prisma întregii conduite procesuale manifestate pe tot parcursul judecăţii celor doua procese şi nu doar izolat, prin analizarea dreptului de a formula acţiune în justiţie sau cerere de intervenţie conform O.U.G. nr. 116/2009.

Problema de nelegalitate nu constă în exercitarea drepturilor prevăzute de lege, ci în modul abuziv în care acestea au fost exercitate, impunându-se verificarea scopului real al formulării celor două cereri şi mai ales cel al cererii de intervenţie a hotărârii AGA din 31 august 2016, în temeiul art. 71 din O.U.G. nr. 116/2009, cerere a cărei soluţionare a fost tergiversată aproape 2 ani.

Modalitatea abuzivă de exercitare a drepturilor procesuale rezultă din simpla lecturare a încheierilor din dosarul nr. x/2016, din care rezultă atitudinea intimatului manifestată pe parcursul derulării procesului - care singur sau prin persoane interpuse a determinat amânarea cauzei şi implicit tergiversarea soluţionării cererii privind înregistrarea hotărârii AGA din 31 august 2016, aspecte prezentate în situaţia de fapt.

Cererea de înregistrare a hotărârii AGA din 31 august 2016 împreună cu intervenţia formulată de B. a fost înaintată Tribunalului Gorj la data de 7 septembrie 2016, judecata cererii în primă instanţă derulându-se pe parcursul a 9 termene de judecată, termene la care au fost formulate cereri succesive de intervenţie principală sau accesorie, tocmai pentru a tergiversa soluţionarea cererii necontencioase, în condiţiile în care procedura prevăzută de O.U.G. nr. 116/2019 se judecă de urgenţă.

Într-o altă critică, recurenta susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 14 C. civ. şi art. 136 din Legea nr. 31/1990

Astfel, raţionamentul instanţei, în sensul că fapta ilicită a pârâtului nu s-ar circumscrie în sfera unui abuz de drept, întrucât acesta ar fi avut credinţa că ar fi acţionat în interesul societar, este nelegal, contravenind grav normelor de drept material prevăzute de art. 14 C. civ., precum şi a normelor de drept material prevăzute de art. 1361 din Legea nr. 31/1990.

Raportat la împrejurările concrete ale speţei şi a modului în care intimatul-pârât şi-a exercitat drepturile procesuale nu poate fi vorba despre "intenţia de a acţiona în interesul societar", aşa cum nelegal a reţinut instanţa de apel.

Aspectul esenţial pe care instanţa de apel ar fi trebuit să îl aibă în vedere este faptul că hotărârea AGA din 31 august 2016 a fost înregistrată la registrul comerţului abia la data de 15 iunie 2018, în contextul în care legalitatea acestei hotărâri a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 19 din 21 februarie 2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 690 din 26 septembrie 2016.

Chiar dacă la momentul înregistrării acţiunii în anulare sau a intervenţiei la registrul comerţului, s-ar fi putut vorbi despre o eventuală prezumţie de bună-credinţă, aceasta a fost evident răsturnată la momentul respingerii acţiunii în constatare a nulităţii absolute a hotărârii AGA din 31 august 2016.

Aşadar, nu se poate susţine ca intimatul ar fi acţionat în interes societar, de vreme ce acesta a încercat pe orice cale - prin diverse motive de amânare - împiedicarea realizării voinţei sociale exprimată în AGA din 31 august 2016 a cărei legalitate se constatase printr-o hotărâre judecătorească.

Faţă de efectul declarativ al hotărârii judecătoreşti, soluţia de respingere a acţiunii în anulare a hotărârii AGA din 31 august 2016 nu face decât să constatate legalitatea acestei hotărâri AGA, precum şi legitimitatea măsurilor adoptate în cadrul acesteia, având în vedere că dreptul recunoscut printr-o hotărâre AGA preexista acesteia, hotărârea nefăcând decât să confirme acest drept.

În aceste condiţii, se poate constata că intimatul nu urmărea nicidecum protejarea interesului societar, aşa cum nelegal se reţine, ci realizarea unui interes personal, prin zădărnicirea măsurilor adoptate prin hotărârea AGA care vizau strict persoana acestuia sau persoana soţiei sale, C..

Existenţa caracterului abuziv al exercitării drepturilor intimatului trebuia să se raporteze la dispoziţiile speciale prevăzute de art. 1361 din Legea nr. 31/1990 care reglementează principiul bunei-credinţe în privinţa exercitării drepturilor acţionarilor.

Mai susţine recurenta, că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1349 şi 1381 C. civ., care reglementează repararea prejudiciului, de vreme ce se apreciază că sumele plătite cu titlu de indemnizaţie nu ar fi constituit un prejudiciu, întrucât acestea oricum ar fi fost plătite independent de demersurile intimatului privind atacarea înregistrării hotărârii AGA.

Aspectul deosebit de relevant omis de instanţa este faptul că, în ipoteza în care intimatul-pârât nu ar fi tergiversat înregistrarea hotărârii AGA din 31 august 2016, menţiunile privind încetarea mandatelor foştilor membri ai consiliului de administraţie şi înregistrarea noilor administratori ar fi fost efectuate încă de la momentul cererii de înregistrare, adică momentul imediat următor adoptării acestei hotărâri.

Prejudiciul este reprezentat de indemnizaţiile pe care reclamanta a fost obligată să le achite celor trei administratori şi directorului general, care au fost legal aleşi în cadrul AGA din 31 august 2016, în perioada cuprinsă între momentul adoptării hotărârii AGA şi momentul înscrierii acestora în registrul comerţului.

Prejudiciul solicitat este cert întrucât, în vederea preîntâmpinării unor litigii iminente între societate şi administratorii aleşi legal în AGA din 31 august 2016, s-au încheiat tranzacţii prin care au fost recunoscute drepturile patrimoniale ale acestora pe perioada în care aceştia au fost împiedicaţi să-şi exercite mandatele.

Întrucât prin sentinţa civilă nr. 19 din 21 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa a constatat încetarea mandatelor foştilor membri CA, precum şi legalitatea alegerii noilor membri CA prin hotărârea AGA din 31.08.2016, faţă de principiul autorităţii de lucru judecat şi principiul forţei obligatorii a hotărârii judecătoreşti, societatea era ţinută să respecte drepturile rezultate din calitatea de administrator a persoanelor alese în această funcţie în cadrul AGA din 31 august 2016, inclusiv cu privire la indemnizaţiile acestora.

Prin întâmpinarea, depusă la 9 martie 2020, intimatul B. a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul întâmpinarea intimatului, depus la 23 martie 2020, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 7 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 13 mai 2020, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunţată la 24 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi a acordat termen la data de 21 ianuarie 2021.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 15 din C. civ., care reglementează abuzul de drept şi art. 1357 din C. civ., prin care sunt prezentate condiţiile răspunderii civile.

In argumentarea cererii, recurenta arată că fapta ilicită o reprezintă nu exercitarea drepturilor procesuale prevăzute de lege, ci modul abuziv în care pârâtul a înţeles să-şi exercite aceste drepturi, "cu deturnarea scopului pentru care acestea au fost recunoscute de lege" ce ar fi condus la tergiversarea soluţionării dosarului.

Astfel, prin formularea cererilor de amânare a cauzelor civile pentru lipsă de apărare, prin formularea unor cereri de strămutare şi de suspendare a judecăţii, precum şi formularea de cereri de intervenţie accesorii s-ar fi provocat tergiversarea procesului, iar instanţa avea obligaţia să verifice scopul real al formulării celor două cereri de chemare în judecată şi în special pe cel al cererii de intervenţie împotriva înregistrării menţiunilor privind hotărârea adunării generale a acţionarilor ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2016 al Tribunalului Gorj.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că, cererile de amânare a judecăţii formulate în cadrul dosarelor civile nr. x/2016 şi nr. y/2016 pentru asigurarea apărării nu reprezintă un abuz de drept, acestea fiind întemeiate pe prevederile art. 222 din C. proc. civ. şi au fost admise de către instanţele de judecată, care nu au constatat caracterul abuziv al acestora.

În ceea ce priveşte cererile de strămutare formulate, se constată că acestea au fost întemeiate pe prevederile art. 140 din C. proc. civ., astfel că modalitatea procesuală de exercitare a dreptului nu a reprezentat un abuz. De asemenea, cererea de suspendare a judecăţii dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Gorj, până la soluţionarea cererii de strămutare, a fost constatată întemeiată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 112 din 18 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 a admis cererea de strămutare, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Timişoara.

În acest context, contrar susţinerilor recurentei, nu poate fi reţinută încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 15 din C. civ., ce vizează abuzul de drept şi art. 1357 din C. civ., prin care sunt prezentate condiţiile răspunderii civile delictuale, întrucât aceasta poate fi antrenată doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile referitoare la existenţa faptei ilicite, vinovăţia, prejudiciul produs şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi pagubă.

Într-o altă critică, recurenta susţine că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 14 din C. civ. şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990.

În acest sens, recurenta susţine că reaua-credinţă a intimatului a fost dovedită prin demonstrarea conduitei procesuale, întrucât la fiecare termen de judecată a invocat diferite motive pentru a obţine amânarea cauzei, fiind astfel prelungită durata procesului şi împiedicarea înregistrării efectelor hotărârii AGA din data de 31 august 2016 şi că se urmărea de fapt realizarea unui interes personal al acestuia, iar nu protejarea interesului societăţii.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanţa de apel a stabilit faptul că legea prevede două limite în exerciţiul drepturilor acţionarilor: buna-credinţă şi prevalenţa interesului societăţii în faţa intereselor private şi a constatat că nu a fost răsturnată prezumţia bunei-credinţe a intimatului, reclamanta având obligaţia să dovedească că acţiunea formulată în justiţie a avut un caracter şicanator, aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de intervenţie formulată cu privire la cererea de înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului, în primul ciclu procesual, a fost apreciată ca fiind întemeiată, fiind admisă.

Referitor la susţinerile recurentei, în sensul că reaua-credinţă ar fi demonstrată de cererile formulate în cadrul dosarelor civile nr. x/2016 şi nr. y/2016, în cadrul cărora, intimatul a avut calitatea de intervenient sau reclamant şi care au necesitat amânarea soluţionării cauzelor, se constată că nu au fost formulate abuziv, fiind etape procesuale legale în desfăşurarea unui proces civil.

Mai critică recurenta faptul că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1349 şi art. 1381 din C. civ.

Prin această critică, se susţine că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 din C. civ., întrucât prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, A. S.A. a suferit un prejudiciu corespunzător indemnizaţiilor, pe care a fost obligată să le achite celor trei membri ai consiliului de administraţie aleşi în cadrul adunării generale a acţionarilor din 31 august 2016, precum şi directorului general al societăţii, în perioada cuprinsă între momentul adoptării hotărârii şi momentul înregistrării acesteia în registrul comerţului.

Această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie ales în adunarea generală a acţionarilor din 31 august 2016 şi a directorului general al societăţii pe perioada cuprinsă între momentul adoptării hotărârii adunării generale şi momentul înregistrării acestei hotărâri în registrul comerţului urmau să fie plătite şi în ipoteza în care intimatul nu ar fi atacat măsurile adoptate de adunarea generală ori înregistrarea hotărârii în registrul comerţului.

Totodată, se reţine că recurenta nu a arătat în ce mod atacarea în justiţie ce a produs întârzierea înregistrării în registrul comerţului a hotărârii adunării generale a acţionarilor din 31 august 2016 cu încă un an după ce instanţa a respins în mod definitiv acţiunea în anularea acestei hotărâri au produs prejudiciul pretins, context în care se apreciază că în mod corect intimatul şi-a exercitat dreptul de acces la justiţie prin promovarea acţiunilor care s-au înregistrat în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimatul-pârât B. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 4.810 RON cu titlu de onorariu avocaţial, dovedită prin înscrisurilor existente la paginile 80-82 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil şi în recurs, instanţa supremă, constatând îndeplinite cerinţele art. 452 şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 4.810 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât B..

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi va obliga recurenta să plătească intimatului-pârât B. suma de 4.810 RON constând în onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 4.810 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.