Validity of legal set-off between pre-insolvency and post-insolvency claims under mandatory insolvency law

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 18/22.03.2019 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind restituirea sumei de 642.762,91 de RON, reprezentând 50% din garanţia suplimentară reţinută de pârâta A., în executarea Contractului de execuţie de lucrări nr. x din 12.03.2012; de asemenea, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acţiunea arbitrală; ca atare, a fost obligată pârâta A. la restituirea sumei de 1.285.525,82 de RON, cu titlu de garanţei suplimentară reţinută în baza Contractului de executare de lucrări nr. x din 12.03.2012; a fost obligată pârâta la plata sumei de 324.857 de RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată pe perioada 11.11.2015 - 01.02.2019; a fost dată în debit pârâta A. cu suma de 9.277,96 de RON, reprezentând taxa arbitrală pentru suma de 324.857 de RON, pretinsă de reclamanta B., cu titlu de dobândă legală penalizatoare, în vederea verificării intervenirii compensaţiei legale sau, după caz, pentru a se dispune compensaţia judiciară, pe cale de cerere reconvenţională, invocate de pârâta A.; s-a constatat ca fiind stinsă în întregime, prin efectul compensaţiei legale, creanţa reclamantei B. S.R.L. - Societate în insolvenţă, în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanţa pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti, de 4.091.572,51, înscrisă pe tabelul de creanţă al B. S.R.L., până la concurenţa celei mai mici (1.610.382,92 de RON); au fost compensate în totalitate cheltuielile arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanţelor stinse prin efectul compensaţiei legale şi s-a dispus ca fiecare parte să suporte celelalte cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli); a fost compensată în parte suma de 9.277,96 de RON, datorată de pârâta A., cu titlu de taxă arbitrală, cu suma de 16.446,38 de RON, ce trebuie să fie restituită pârâtei A., ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă materială a soluţionării cererii reconvenţionale, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, şi s-a dispus restituirea către pârâta A. a sumei de 7.188,42 de RON, în baza art. 8 alin. (3) din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale.

Împotriva acestei sentinţe arbitrale a formulat acţiune în anulare reclamanta B. S.R.L., solicitând admiterea acesteia, anularea parţială a sentinţei arbitrale în ceea ce priveşte: a) stingerea prin efectul compensaţiei legale a creanţei reclamantei în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanţa pârâtei în sumă de 4.091.572,51 de RON; b) compensarea cheltuielilor arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanţelor stinse prin efectul compensării; c) dispoziţia tribunalului arbitral ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli). Ca atare, reclamanta a solicitat pronunţarea în fond a unei hotărâri, prin care: a) să se menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei arbitrale necriticate de reclamantă; b) să se constate că nu a intervenit compensaţia legală a creanţei reclamantei în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanţa pârâtei în sumă de 4.091.572,51 de RON şi să se respingă cererea formulată de către pârâtă în acest sens; c) să fie obligată pârâta la plata sumei de 64.217,44 de RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale; d) să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei în prezenta fază procesuală.

Prin sentinţa civilă nr. 23/18 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea în anulare, a anulat în parte sentinţa arbitrală în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la constatarea stingerii în întregime, prin efectul compensaţiei legale, a creanţei reclamantei B. S.R.L. în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanţa pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti, de 4.091.572,51 de RON, la compensarea în totalitate a cheltuielilor arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanţelor stinse prin efectul compensaţiei legale şi la suportarea de către reclamantă a celorlalte cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli), a constatat că nu a intervenit compensaţia legală în ceea ce priveşte creanţa reclamantei B. S.R.L., în cuantum de 1.610.382,92 de RON, şi creanţa pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti, în cuantum de 4.091.572,51 de RON şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.217,44 de RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţe arbitrale atacate, a admis cererea de intervenţie voluntară accesorie în interesul reclamantei B. S.R.L., formulată de intervenienta accesorie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, şi a respins cererea reclamantei B. S.R.L. de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. ca urmare a încălcării normei imperative prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 90 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii; compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar; prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi creanţelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenţei. Potrivit alin. (2) al art. 90 din Legea nr. 85/2014, compensaţia creanţelor operează de drept şi pentru creanţele reciproce născute după data deschiderii procedurii, cu condiţia ca ambele creanţe, reciproce, să se fi născut după data deschiderii procedurii.

Având în vedere prevederile clare ale art. 90 din Legea nr. 85/2014, Curtea de apel a apreciat că nu poate opera compensaţia legală pentru o creanţă născută anterior deschiderii procedurii şi o creanţă reciprocă născută în timpul procedurii. Pentru a nu se încălca ordinea de distribuire în cadrul procedurii, compensaţia legală operează numai între creanţe reciproce ambele născute anterior deschiderii procedurii sau între creanţe reciproce ambele născute în cursul procedurii.

În raport de aceste consideraţii, Curtea de Apel a reţinut că sentinţa arbitrală nr. 18/22.03.2019 încalcă dispoziţiile imperative ale art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Astfel, tribunalul arbitral a reţinut, la pct. IX al sentinţei arbitrale, că suma de 4.091.572,51 de RON (creanţa datorată de reclamantă pârâtei) reprezintă o creanţă născută înainte de deschiderea procedurii insolvenţei împotriva reclamantei şi înscrisă în tabelul de creanţe publicat în BPI nr. 312/2016.

De asemenea, tribunalul arbitral a reţinut că suma de 1.610.382,92 de RON (creanţa datorată de pârâtă reclamantei), compusă din debit principal şi accesorii, a devenit certă, lichidă şi exigibilă la data constatării lor de către tribunal, respectiv la data de 22.03.2019. Mai mult, tot tribunalul arbitral a reţinut că suma de 642.762,91 de RON, reprezentând 50% din garanţie, a devenit exigibilă la data de 11.11.2015, şi că suma de 642.762,91 de RON, reprezentând restul de garanţie de 50%, a devenit scadentă la data de 07.04.2017.

Având în vedere că procedura insolvenţei împotriva reclamantei s-a deschis la data de 05.10.2015, Curtea de Apel a constatat că creanţa deţinută de reclamantă împotriva pârâtei nu era scadentă la data deschiderii procedurii, ci a devenit exigibilă după această dată.

Ca atare, având în vedere prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2014, în general, şi prevederile alin. (1) al acestui text legal, în special, Curtea de Apel a reţinut că, în mod greşit, tribunalul arbitral a constatat ca fiind stinsă în întregime, prin efectul compensaţiei legale, creanţa reclamantei, în cuantum de 1.610.382,92 de RON cu creanţa pârâtei, în cuantum de 4.091.572,51 de RON, înscrisă pe tabelul de creanţe asupra averii reclamantei, până la concurenţa celei mai mici (1.610.382,92 de RON), întrucât condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală nu erau îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Urmare a reţinerii caracterului întemeiat al acţiunii în anulare, Curtea de Apel a apreciat că trebuie anulată în parte sentinţa arbitrală, doar în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la constatarea stingerii în întregime, prin efectul compensaţiei legale, a creanţei reclamantei B. S.R.L. în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanţa pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala Bucureşti, de 4.091.572,51 de RON, la compensarea în totalitate a cheltuielilor arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanţelor stinse prin efectul compensaţiei legale şi la suportarea de către reclamantă a celorlalte cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli) şi a constatat că nu a intervenit compensaţia legală.

În acest cadru, Curtea de Apel a apreciat că sentinţa arbitrală contestată nu trebuie anulată în întregime în condiţiile în care reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anulare prin care a criticat numai dispoziţiile tribunalului arbitral referitoare la compensaţia legală, doar în aceste limite urmând a fi analizată acţiunea în anulare, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Deşi dispoziţiile art. 613 alin. (3) C. proc. civ. prevăd anularea sentinţei arbitrale ca urmare a admiterii acţiunii în anulare anularea hotărârii arbitrale, Curtea de Apel a apreciat că sintagma folosită de legiuitor nu poate fi interpretată în sensul anulării, în toate cazurile, în întregime a hotărârii arbitrale atacate cu acţiune în anulare, întrucât, în acest mod, s-ar ignora, în mod nepermis, inter alia, principiul disponibilităţii, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi ar da dovadă de un formalism excesiv, neavut în vedere de legiuitor.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a considerat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, în condiţiile art. 613 alin. (3) lit. b) teza I C. proc. civ., deşi partea a solicitat aceasta, întrucât, dacă ar adopta o asemenea măsură, instanţa ar da dovadă de un formalism excesiv, având în vedere faptul că reclamanta a criticat prin acţiunea sa în anulare numai dispoziţiile tribunalului arbitral referitoare la compensaţia legală. Mai mult, trimiterea cauzei spre rejudecare ar fi şi imposibilă din perspectiva faptului că, în acest mod, tribunalul arbitral ar trebui să analizeze numai o apărare a pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta A. S.A. BARCELONA - Sucursala BUCUREŞTI, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că măsurile dispuse de instanţă nu respectă dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., care impuneau trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral dacă una dintre părţi solicită acest lucru.

Totodată, în argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut caracterul neîntemeiat al acţiunii în anulare ca urmare a cacaterului supletiv al normelor referitoare la compensaţia legală prevăzute de art. 90 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu dispoziţiile art. 1617 C. civ.

În subsidiar, a afirmat că pretenţiile reclamantei reprezentau creanţe născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva sa, instituirea unui termen de plată netransformându-le în creanţe ulterioare, căt timp sunt grefate pe acte şi fapte anterioare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 5 august 20202, intimata - reclamantă B. S.R.L. prin administrator special C. şi administratori judiciari D.. ŞI E. a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului motivat de faptul că nu mai există creanţa în valoare de 4.091.572,51 RON, pe care reclamanta o deţinea împotriva sa, nemaifiind posibilă compensaţia legală, iar, în ceea ce priveşte obligaţia de plată reţinută în sarcina sa nu a formulat acţiune în anulare.

Prin încheierea pronunţată la data de 4 februarie în Completul de filtru, s-a respins excepţia lipsei de interes, dându-se prevalenţă analizării aspectelor de ordin procedural invocate în cuprinsul memoriului de recurs şi apreciind-se că argumentele invocate în susţinerea excepţiei privesc elemente de netemeinicie, care depăşesc cadrul procesual de faţă. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta - pârâtă.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată fondat recursul pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs invocat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta învederează aspectul potrivit căruia măsurile dispuse de instanţă în urma admiterii acţiunii în anulare nu respectă dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., care ar fi impus trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral dacă una dintre părţi solicită acest lucru. S-a susţinut în acest cadru că soluţia nu ar putut fi decât de anulare în integralitate a sentinţei arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instituţiei arbitrale faţă de voinţa manifestă a părţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., în cazul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) (motiv invocat şi reţinut în cauză), admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru.

Referitor la conţinutul şi efectele acestui text, deşi instituie, de principiu, soluţia anulării hotărârii arbitrale, fără nicio limitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că acesta nu poate fi aplicat ad literam, ci prin corelaţie cu principiile generale ale procesului civil, dând întâietate principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel, câtă vreme partea a înţeles să atace hotărârea arbitrală în mod expres doar în parte, exclusiv cu privire la constatarea stingerii în întregime a creanţei reclamantei ca urmare a compensaţiei legale, fără a contesta soluţia pe fond asupra acţiunii arbitrale formulate de reclamantă, hotărârea arbitrală comunicată părţilor cu privire la acest aspect este definitivă şi obligatorie potrivit art. 696 C. proc. civ.. Trebuie subliniat şi faptul că dispoziţia instanţei arbitrale referitoare la fondul pretenţiilor reclamantei, necontestată în acţiunea în anulare, nu este în nicio măsură afectată de cea subsecventă a aplicării efectelor compensaţiei legale.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înlătură susţinerile recurentei pârâte privitoare la necesitatea anulării de plano în totalitate de hotărârii arbitrale, câtă vreme acţiunea în anulare a privit doar anumite măsuri din dispozitivul instanţei, ce nu influenţează soluţia asupra celor anterioare.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că măsura subsecventă de trimitere spre rejudecare tribunalului arbitral în cazul admiterii acţiunii în anulare în baza motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este impusă în mod imperativ prin dispoziţiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., atunci când cel puţin una dintre părţi solicită acest lucru, această dispoziţie constituind un element de noutate al actualului C. proc. civ. pentru a acorda prioritate voinţei părţilor exprimată în sensul soluţionării litigiului pe cale amiabilă încă de la momentul inserării clauzei compromisorii.

Chiar dacă în situaţia de speţă, în urma aspectelor de drept tranşate cu prilejul soluţionării acţiunii în anulare, intervenţia tribunalului arbitral ar putea părea "excesiv de formală", dispoziţiile imperative ale art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. nu permit suplinirea acesteia prin evocarea fondului de către curtea de apel în condiţiile voinţei manifeste contrare a unei părţi.

În ceea ce priveşte argumentele invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contra susţinerilor recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, Curtea de Apel a reţinut că dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 85/2014 instituie norme imperative, ce pot fi antamate în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Chiar dacă invocarea în concret a compensaţiei rămâne la latitudinea părţilor, conform dispoziţiilor permisive ale art. 1617 C. civ. (confirmate, de altfel, de art. 90 din Legea nr. 85/2014), odată manifestată opţiunea pentru compensaţie, în cazul unui debitor aflat în procedura insolvenţei, aceasta nu poate avea loc decât în condiţiile art. 90 din Legea nr. 85/2014, rolul acestei norme fiind acela de a asigura respectarea caracterului concursual al procedurii insolvenţei.

Or, aceste dispoziţii legale impun invocarea compensaţiei doar dacă sunt întrunite condiţiile compensării legale la data deschiderii procedurii sau, deopotrivă, pentru creanţele reciproce născute după data deschiderii procedurii. Pentru prima ipoteză este necesar ca ambele creanţe să fie certe, lichide şi exigibile la data deschiderii procedurii, orice termen sau condiţie care ar afecta una dintre creanţe neputând constitui un caz de îndeplinire a cerinţelor legale, după cum s-a reţinut în mod corect şi de prima instanţă. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu sunt relevante în cauză, în discuţie fiind creanţa debitoarei în insolvenţă, şi nu împotriva acesteia, care este în mod evident anterioară deschiderii procedurii, fiind şi înscrisă în tabelul de creanţe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, urmând a trimite cauza spre rejudecare Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional sub aspectul cererii de compensare a creanţelor reciproce.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. BARCELONA - Sucursala BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 23 din 18 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L. prin administrator special C. şi administratori judiciari D.. ŞI E. şi intimata-intervenientă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional sub aspectul cererii de compensare a creanţelor reciproce.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2021.