Interlocutory docket-relisting order not appealable; recours inadmissible.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld the procedural exception and dismissed as inadmissible the claimant's appeal (recurs) against the 13 October 2020 interlocutory order of the Court of Appeal Craiova, which had merely placed the case back on the docket and scheduled a hearing to discuss the respondent's passive-locus-standi exception; the dismissal is final and leaves the underlying appeal on the merits pending before the Court of Appeal. The dispute arose from a damages action in which the claimant sought RON 600,000 in moral damages against the electricity supplier for an allegedly abusive six-month interruption of three-phase power to his family workshop, with the first-instance tribunal having partially granted the claim for RON 20,000. The Court ruled that under Articles 235, 457(1), and 466(4) of the Civil Procedure Code and Article 129 of the Constitution, preparatory interlocutory orders are not separately appealable, and under Article 414(2) C. proc. civ. only an order granting suspension or rejecting a request to reinstate the case may be appealed, not an order reinstating the case; thus the extraordinary remedy was procedurally barred.
Legislator headnote
AI generatedart. 400 C. proc. civ, art. 470 alin. (2) C. proc. civ, art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 424 alin. (5) C. proc. civ; Interlocutory docket-relisting order not appealable; recours inadmissible: The dispute arose from a damages action in which the claimant sought RON 600,000 in moral damages against the electricity supplier for an allegedly abusive six-month interruption of three-phase power to his family workshop, with the first-instance tribunal having partially granted the claim for RON 20,000. The Court ruled that under Articles 235, 457(1), and 466(4) of the Civil Procedure Code and Article 129 of the Constitution, preparatory interlocutory orders are not separately appealable, and under Article 414(2) C. proc. civ. only an order granting suspension or rejecting a request to reinstate the case may be appealed, not an order reinstating the case; thus the extraordinary remedy was procedurally barred.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 martie 2021
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la data de 24 iunie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale în cuantum de 600.000 RON, pentru daune aduse demnităţii, onoarei, cinstei, sănătăţii şi reputaţiei sale prin întreruperea abuzivă a energiei electrice trifazice (380 volţi) pentru atelierul electric proprietate a familiei sale în perioada 11 iunie 2016 - 11 decembrie 2016.
Prin sentinţa nr. 56/2020 din 2 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., fiind obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A., solicitând admiterea acestuia, schimbarea soluţiei instanţei de fond în sensul admiterii excepţiilor invocate şi în subsidiar, în cazul respingerii excepţiilor, respingerea în tot a cererii formulate de A. ca netemeinică şi nelegală.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când instanţa a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 13 octombrie 2020 şi având în vedere dispoziţiile art. 400 C. proc. civ. a constatat că se impune repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A..
Prin încheierea de repunere pe rol a cauzei din 13 octombrie 2020, instanţa de apel a dispus citarea părţilor pentru termenul din 17 noiembrie 2020, cu menţiunea punerii în discuţie a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A..
Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate ca fiind nelegală şi netemeinică.
În acest sens, se arată în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat încheierea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 470 alin. (2) C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerinţa timbrării cererii de apel la valoarea contestată, conform dispoziţiilor art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013.
În acest context, recurentul apreciază că, repunerea pe rol a cauzei şi soluţionarea unei cereri de apel, lovită de nulitate prin netimbrare la valoarea contestată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă la 9 decembrie 2020, intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil şi, în subsidiar ca netemeinic şi nelegal.
La termenul din 25 martie 2021, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor:
În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere premergătoare pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care instanţa, în cadrul încheierii de repunere pe rol a cauzei din 13 octombrie 2020 a dispus citarea părţilor pentru termenul din 17 noiembrie 2020, cu menţiunea punerii în discuţie a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A..
Potrivit art. 424 alin. (5) C. proc. civ. "Toate celelalte hotărâri date de instanţă se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel",
Potrivit art. 235 C. proc. civ., Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".
De asemenea, potrivit art. 234 alin. (2) C. proc. civ., În cazul în care încheierile pronunţate de instanţă pe parcursul judecăţii sunt supuse apelului sau după caz recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanţei superioare"
Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea nu dispune altfel".
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Este ştiut că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Încheierea ce formează obiectul prezentei căi de atac nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în mod separat, având un caracter premergător, preparator în cursul soluţionării procesului în faţa instanţei de apel.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., doar încheierea prin care s-a dispus suspendarea sau cea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului pot fi atacate cu recurs. Per a contrario, rezultă de aici că încheierea prin care s-a dispus repunerea cauzei pe rol nu este susceptibilă de a fi recurată.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 13 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2021.