Insolvency subrogation of guarantor enforcement costs barred by finality of appellate decision under special appeal regime

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş la 21 mai 2019 sub nr. x/2013/a25, petenţii A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L., prin lichidatori judiciari D.. şi C.I.I. E., cerere de subrogare legală în drepturile creditorului, prin care au solicitat în principal admiterea cererii privind subrogarea legală în drepturile creditoarei F. S.A. pentru sumele poprite lunar de către B.E.J. G., iar în subsidiar subrogarea legală în drepturile aceleiaşi creditoare pentru popririle viitoare ale reclamanţilor, inclusiv sumele reprezentând cheltuielile de executare în principal sau cel puţin în parte, începând din februarie 2015 până în prezent, pentru suma totală în cuantum de 19.098,22 RON, compusă din 13.629 RON reprezentând popririle pentru A. şi B. şi suma de 5.469,22 RON, constând în cheltuielile de executare silită, sume ce reies din documentele depuse la dosarul cauzei şi din tabelul definitiv consolidat publicat în B.P.I. nr. 15141 din 7 august 2018 şi înscrierea acestora în viitoarele tabelurile definitive consolidate, inclusiv în cele rectificate, fără a mai fi obligaţi la plata unor eventuale taxe de timbru şi promovarea altor acţiuni în instanţă, având în vedere că este vorba despre aceleaşi drepturi.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 1.596 şi art. 2.290 C. civ., ale art. 71 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2006 şi ale art. 670 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 647 din 27 iunie 2019, Tribunalul Specializat Argeş a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a constatat că a fost transmisă legal calitatea procesuală a creditoarei F. S.A. atât către B. pentru suma de 2.994 RON, cât şi către A. pentru suma de 6.482 RON.

A hotărât că creditoarea F. S.A. va rămâne în proces, iar judecata în cauză va continua şi cu creditorii B. şi A.

A respins în rest cererea.

Împotriva acestei sentinţe, A. şi B. au declarat apel.

Prin decizia nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, petenţii au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei curţii de apel pentru o nouă judecată pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, după prezentarea detaliată a situaţiei de fapt, recurenţii au susţinut în esenţă că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 644 alin. (1) pct. 2, art. 645 alin. (1), art. 648 alin. (1) teza a II-a, art. 670 C. proc. civ. şi ale art. 2.290 alin. (2) C. civ., apreciind eronat că nu sunt îndreptăţiţi la restituirea cheltuielilor de executare dată fiind calitatea lor de fidejusori, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dezvoltând această critică, recurenţii au precizat că, din coroborarea art. 648 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi a art. 2.290 alin. (2) C. civ., rezultă fără tăgadă voinţa legiuitorului privind neachitarea de către fidejusor a tuturor cheltuielilor de executare silită, ci doar a celor avansate de creditor şi doar dacă fidejusorul a fost anunţat din timp, că articolul 648 alin. (1) teza a II-a C. civ. prevede în mod explicit excepţia "în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel", iar legea a prevăzut altfel în art. 2.290 alin. (2) C. civ., iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

Au susţinut că, în cazul asimilării calităţii fidejusorului cu cea a debitorului în etapa procedurii de executare silită, cheltuielile sunt plătite de cel puţin două ori de ambele părţi, rezultând astfel o îmbogăţire fără justă cauză a executorului judecătoresc, potrivit art. 1.345 şi următoarele C. civ., cu atât mai mult cu cât aceste sume nu se regăsesc menţionate în niciun document oficial, că prevederile art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevăd că dispoziţiile legii se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale C. proc. civ. şi ale C. civ. şi că atât prevederile C. civ., cât şi cele ale C. proc. civ. referitoare la fidejusor prevăd faptul că acesta este un participant în cadrul executării silite şi nu debitorul ca parte din cadrul executării silite, aceste două calităţi fiind în mod legal delimitate sub aspectul drepturilor, obligaţiilor şi al suportării cheltuielilor de executare silită.

Recurenţii au mai susţinut că, din lecturarea deciziei atacate sub aspectul respectării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., reiese că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel expuse prin cerere, iar prin dispoziţia de respingere a apelului şi-a depăşit competenţa, deoarece instanţa nu are competenţa de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.

În această ordine de idei, au afirmat că, potrivit dispozitivului hotărârii atacate, rezultă în mod evident că instanţa de apel nu a analizat şi nici nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere subsidiar din acţiune şi nici asupra cheltuielilor de judecată reprezentând taxele de timbru, aspecte care, deşi au fost solicitate, instanţa de apel nu le-a reţinut spre analiză.

În continuare, au mai arătat că sumele poprite lunar începând cu luna septembrie 2017 în cadrul dosarelor de executare nr. 524/2013 şi 527/2013 ale B.E.J. G. au fost încasate în parte de la recurenţi şi au fost distribuite creditoarei F. S.A., iar restul reprezintă cheltuieli de executare.

În acest context, au susţinut că cheltuielile de executare trebuie să facă în principal obiectul subrogaţiei în drepturile creditoarei sau cel puţin în parte, având în vedere faptul că sunt mai mulţi debitori pentru sumele încasate încă din februarie 2015 de către executorul judecătoresc în cele două dosare.

Au mai arătat că sumele încasate şi distribuite creditoarei sunt mai mici decât suma poprită lunar recurenţilor, diferenţa fiind reprezentată de cheltuielile de executare silite, în condiţiile în care onorariul executorului, potrivit C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, se achită de către debitor, nu de către fidejusor.

În cadrul recursului, în temeiul art. 144 lit. d) din Constituţie şi art. 1-3, art. 11 lit. a) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, recurenţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 670 alin. (2) C. proc. civ., în motivarea căreia a arătat că textul legal criticat este neconstituţional prin asimilarea calităţilor de fidejusor cu cea de debitor, raportat la plata tuturor cheltuielilor de executare silită, fidejusorul fiind asimilat în drepturile şi obligaţiile debitorului, astfel că este obligat la plata tuturor cheltuielilor de executare prin schimbarea calităţii.

Intimata F. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, deoarece decizia atacată este definitivă, fiind pronunţată în cadrul unui litigiu în materia insolvenţei, astfel că sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în recurs, având în vedere că nu poate fi folosită drept cerere de deschidere a unui proces şi nici invocată la primul termen de judecată.

Intimata a mai arătat că, prin raportare la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) şi, pe cale de consecinţă, se impune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei F. S.A. -prin Serviciul Litigii Judiciare - H., în temeiul art. 32 C. proc. civ., arătând că legitimarea procesuală îi revine F. S.A. cu sediul în Piteşti, bulevardul. I.C. Brătianu, nr. 48-52, judeţul Argeş.

De asemenea, au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarilor întâmpinării, în temeiul art. 84 alin. (1) C. proc. civ., ce are ca sancţiune nulitatea absolută a actului de procedură.

În continuare, recurenţii au solicitat respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi înlăturarea apărărilor din cadrul întâmpinării, fiind reluate pe larg argumentele dezvoltate şi în cererea de recurs.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Cu titlu preliminar, trebuie menţionat că, în vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 670 alin. (2) C. proc. civ., s-a format dosarul asociat nr. x/2013, pentru care s-a stabilit termen de judecată la 24 martie 2021, în completul de filtru.

Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Recursul de faţă are ca obiect decizia nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă într-un litigiu derulat în procedura insolvenţei, în cadrul căruia recurenţii au solicitat judecătorului-sindic constatarea intervenirii subrogaţiei legale, temeiul de drept fiind reprezentat de art. 71 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (procedura insolvenţei de faţă fiind deschisă în anul 2013) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. In procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel, iar potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale sus-evocate, decizia nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menţionat şi în dispozitivul acesteia.

Apărările recurenţilor, formulate prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit cărora în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., întrucât au fost abrogate prin Legea nr. 310/2018, nu pot fi primite.

Aceasta, întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea lor în vigoare.

Or, în speţă, procesul în cadrul căruia a fost formulată cererea ce face obiectul prezentului dosar a început în anul 2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege mai sus evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 651/A-COM din 26 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.