Recovery of Overpaid Copyright Fees: Failure to Develop Substantive Illegality Grounds Renders Cassation Null

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 26 iunie 2014 sub nr. x/2014, reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Unitatea de Management al Proiectelor privind Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. SĂGETĂTOR S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, pe cale de excepţie (Sic!): să introducă în cauză Curtea de Conturi, conform art. 68 C. proc. civ., emitentă a deciziei nr. 2 din 20 martie 2012, ca urmare a Raportului de control nr. x din 19 februarie 2013 privind acţiunea de verificare "controlul legalităţii utilizării şi rambursării sumelor contractate direct, subîmprumutate sau ale creditelor garantate de stat", efectuată la Ministerul Educaţiei Naţionale, raport în cadrul căruia s-a dispus luarea măsurii de recuperare a prejudiciului produs ca urmare a plăţii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, reprezentând contravaloarea drepturilor de autor plătite de Ministerul Educaţiei Naţionale către S.C. SĂGETĂTOR S.R.L. pentru adaptarea la teren a proiectelor celor 26 grădiniţe cu patru săli de grupă din cadrul contractului x/2010; să stabilească prejudiciul produs ca urmare a plăţii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON, având în vedere faptul că decizia nr. 2 din 20 martie 2012 nu cuprinde măsurile concrete în vederea stabilirii şi recuperării prejudiciului, iar lipsa unor astfel de prevederi pune reclamantul în situaţia de a încălca decizia nr. 2 din 20 martie 2012, deoarece, dacă mijlocul procedural ales pentru recuperarea prejudiciului eşuează, Curtea de Conturi este în măsură să pretindă că demersurile au fost eronate şi că decizia nu a fost dusă la îndeplinire.

În drept au fost invocate prevederile art. 148-150 C. proc. civ., contractul de servicii nr. x/2010, contractul nr. x din 14 februarie 2011, Raportul de control nr. x din 19 februarie 2013 şi Decizia nr. 2 din 20 martie 2012, emisă de Curtea de Conturi Bucureşti, precum şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

La 14 mai 2014, reclamantul a formulat precizări referitoare la cererea de chemare în judecată, prin care a învederat calitatea procesuală pasivă atât a Curţii de Conturi, cât şi a pârâtei S.C. SĂGETĂTOR S.R.L., precum şi obiectul acţiunii: stabilirea prejudiciului produs ca urmare a plăţii nejustificate a sumei de 319.461,74 RON.

Prin încheierea din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere soluţia dispusă prin sentinţa civilă nr. 2026 din 25 iunie 2014, a dispus trimiterea dosarului spre competentă soluţionare în favoarea uneia dintre secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la 29 octombrie 2014 sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1451 din 02 decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, compusă din complete specializate în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 mai 2015 sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 4845/2015 din 16 septembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a anulat ca informă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 551 din 22 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a înregistrat dosarul sub acelaşi număr, respectiv x/2015.

Prin încheierea din 27 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Bucureşti.

Astfel, la 09 noiembrie 2017, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 729 din 20 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1767 din 06 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondată acţiunea, astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2085 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurentul a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce o priveşte pe intimată.

Sub acest aspect, recurentul a redat prevederile art. 1.532 C. civ. şi a solicitat a se observa că prin acţiune a dovedit existenţa unui prejudiciu ce i-a fost cauzat, constând în diminuarea patrimoniului său cu suma de 319.461,74 RON, încasată în mod nejustificat de intimată cu titlu de contravaloare drepturi de autor.

Or, în cauză instanţa de apel nu s-a aplecat suficient asupra condiţiilor descrise şi actelor prezentate în dovedirea existenţei prejudiciului, constatat de altfel de către Curtea de Conturi prin decizia nr. 2 din 20 martie 2012.

În urma verificărilor efectuate, a susţinut recurentul, auditorii din cadrul Curţii de Conturi au constatat că prin contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. 2 din 14 februarie 2011, încheiat între părţile litigante, sunt prevăzute clauze nefavorabile recurentei şi că plata drepturilor de autor pentru proiectul-tip aferent unui număr de 26 grădiniţe este nejustificată, având în vedere că recurentul era proprietarul "Proiectelor tip pentru grădiniţe cu program normal octombrie 2008, cât şi contractul nr. x/2008 prevedeau că toate rapoartele, studiile, alte materiale grafice, software ce rezultă din executarea contractului de către pârâtă sunt şi vor rămâne în proprietatea recurentului, iar pârâta poate păstra o copie a acestor materiale. Mai mult decât atât, în niciunul dintre cele două contracte nu se precizează faptul că pârâta ar avea dreptul de autor în situaţia în care Ministerul decide să utilizeze aceste proiecte pentru realizarea grădiniţelor prin programele stabilite în Direcţii strategice ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi derulate de U.M.P.M.R.S.U.

Astfel, recurentul a conchis că este indubitabil că prin plata unor sume necuvenite către pârâtă i-a fost creat un prejudiciu, iar singura modalitate de a-l recupera este obligarea pârâtei pe cale judecătorească la restituirea sumei de 319.461,74 RON.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece se invocă în mod formal încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici de nelegalitate, iar prin argumentele invocate în cererea de recurs se tinde la o rejudecare pe fond a situaţiei de fapt, aspect inadmisibil în calea de atac a recursului.

Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea căii de atac şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, susţinând că normele de drept material incidente în cauză au fost corect aplicate la situaţia de fapt reţinută, în sensul că pârâta nu a săvârşit în mod culpabil nicio faptă în considerarea căreia să fie obligată să suporte prejudiciul imputat, astfel că analiza celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale nu s-a impus a mai fi efectuată.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Luând în analiză cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurentul a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc, însă, doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.

Astfel, recurentul a arătat că instanţa de apel nu s-a aplecat suficient asupra condiţiilor descrise şi actelor prezentate în dovedirea existenţei prejudiciului, constatat de altfel de către Curtea de Conturi, care a apreciat că prin contractul de cesiune a drepturilor de autor nr. 2 din 14 februarie 2011, încheiat între părţile litigante sunt prevăzute clauze nefavorabile recurentei şi că plata drepturilor de autor pentru proiectul-tip aferent unui număr de 26 grădiniţe este nejustificată, având în vedere că recurentul era proprietarul "Proiectelor tip pentru grădiniţe cu program normal octombrie 2008, iar contractul nr. x/2008 prevedea că toate rapoartele, studiile, alte materiale grafice, software ce rezultă din executarea contractului de către pârâtă sunt şi vor rămâne în proprietatea recurentului, iar pârâta poate păstra o copie a acestor materiale.

În plus, s-a susţinut că în niciunul dintre cele două contracte nu se precizează faptul că pârâta ar avea dreptul de autor în situaţia în care Ministerul decide să utilizeze aceste proiecte pentru realizarea grădiniţelor prin programele stabilite în Direcţii strategice ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi derulate de U.M.P.M.R.S.U.

Instanţa supremă apreciază că toate aceste susţineri reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reţinându-se că în speţă modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestită cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Constată instanţa supremă şi că, deşi a reclamat încălcarea art. 1.532 C. civ., recurentul a prezentat doar consideraţii teoretice cu privire la prejudiciu şi a făcut trimitere la probe şi la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

În contextul dat, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, aşa cum este cazul în speţă, fundamentează concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi că motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Educaţiei Naţionale - Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare împotriva deciziei civile nr. 2085 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.