Civil debt collection: Nullity of extraordinary appeal for substantively lacking development of cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă la data de 12.01.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 188.000 euro, reprezentând contravaloarea parţială a facturii fiscale nr. x/30.06.2017 şi în totalitate a facturii fiscale nr. x/27.02.2015, obligarea la plata dobânzii legale actualizată la data formulării acţiunii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE nr. 593/2008, O.G. nr. 13/2011, art. 1.350 alin. (1) şi art. 1.516 alin. (2) C. civ.

Prin sentinţa nr. 22/21.02.2019, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 188.000 euro, reprezentând contravaloarea parţială a facturii fiscale nr. x/30.06.2014 şi contravaloarea integrală a facturii fiscale nr. x/27.02.2015, precum şi la plata dobânzii legale actualizată la data formulării acţiunii, 11.01.2018; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.686,406 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 941/10.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia insuficientei timbrări a apelului şi respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a susţinut, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel este eronată, deoarece a fost ignorat probatoriul existent la dosar din care rezultă că transformatorul achiziţionat de la reclamantă a fost neconform încă de la început, că reclamanta a produs grave prejudicii clientului final, respectiv C., că nu a fost făcută dovada livrării acestuia şi că recurentei i-a fost livrat un alt transformator, aspectele reţinute fiind contradictorii şi străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 2.537 C. civ. având în vedere că extrasul de cont şi email-ul din 01.04.2015 nu reprezintă o recunoaştere a debitului sau o confirmare a efectuării unei plăţi parţiale care să conducă la întreruperea cursului prescripţiei, cum greşit s-a reţinut în cauză.

O altă critică vizează aplicarea eronată a prevederilor referitoare la răspunderea civilă contractuală, respectiv art. 1.350 alin. (1) şi art. 1.516 alin. (2) C. civ.

Sub acest aspect, cu privire la factura fiscală nr. x/30.06.2014, recurenta a susţinut că situaţia de fapt reţinută de tribunal şi menţinută de instanţa de apel nu este cea reală, deoarece reclamanta nu a depus suficiente dovezi cu privire la îndeplinirea întocmai a obligaţiilor sale contractuale.

Referitor la factura fiscală nr. x/27.02.2015, în cuantum de 1.500 euro, reprezentând contravaloarea termometrului, recurenta a susţinut că între părţi nu a existat o comandă şi că instanţa de apel în mod greşit a apreciat asupra existenţei unei relaţii comerciale bazată pe uzanţe.

De altfel, este inacceptabil ca intimata-reclamantă să solicite obligarea recurentei la plata unui produs pentru care avea obligaţia contractuală de a-l transmite, în contextul în care avarierea termometrelor a fost cauzată de lipsa de profesionalism a reclamantei prin livrarea unor produse defectuoase, iar nu din culpa clientului final C..

A mai susţinut că facturile au fost emise ulterior, în baza unor comenzi preexistente/inexistente/considerate unilateral în acest sens de către reclamantă şi că din partea recurentei nu există o acceptare a preţului aferent acestor facturi, având în vedere că nu le-a semnat şi nici nu şi le-a însuşit.

În ceea ce priveşte obligaţia reclamantei asumată la 04.07.2014, recurenta a susţinut că aceasta nu a fost îndeplinită deoarece nu a livrat un produs conform specificaţiilor tehnice până la 31.04.2014, transmiţând iniţial un transformator ce a necesitat reparaţii majore, astfel că instanţa de apel a aplicat greşit art. 1.556 C. civ.

În continuare, a arătat că instanţa de apel a făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 1.714 C. civ., reţinând că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de garanţie în momentul în care a livrat un transformator lipsit de vicii şi un nou termometru.

Sub acest aspect, recurenta a relevat că nu se poate reţine că transformatorul a fost predat în perioada agreată de părţi, având în vedere că nu era funcţional corpul principal al transformatorului, iar obligaţia reclamantei era aceea de a garanta produsul pentru o perioadă de 12 luni de la punerea sa sub tensiune şi nu de la momentul livrării. Mai mult, nu a fost făcută nici dovada predării iniţiale a bunului.

Ultima critică vizează aplicarea greşită a art. 1.523 şi art. 1.535 C. civ., având în vedere inexistenţa dovezii privind comunicarea notificării de punere în întârziere a recurentei, în condiţiile în care a luat cunoştinţă de aşa-zisele notificări din 10.12.2015 şi 02.09.2016 cu ocazia declanşării prezentului litigiu. Mai mult, notificarea din 10.12.2015 vizează o altă factură ce a fost achitată de către recurentă.

De altfel, prevederile art. 1.523 lit. d) C. civ. şi art. 8 din Legea nr. 71/2011, în baza cărora instanţa de apel a concluzionat că recurenta este de drept în întârziere de la data scadenţei facturilor, nu sunt aplicabile speţei.

În concluzie, nu poate fi reţinută răspunderea civilă contractuală, deoarece nu a fost dovedită existenţa vreunui contract, iar discuţiile purtate în 13.11.2013 nu priveau comanda transformatorului aferent facturii aflate în discuţie, neexistând vreo altă comandă pentru termometrul a cărui contravaloare a fost solicitată.

Intimata a formulat întâmpinare, în argumentarea căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, deoarece criticile expuse reprezintă o reiterare a argumentelor prezentate în faţa instanţelor de fond, ce vizează aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi probatoriul administrat.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală, susţinând că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la pretinsa reţinere a unor aspecte contradictorii şi străine de natura cauzei în ceea ce priveşte seria bunului comandat.

Referitor la criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata a susţinut că acestea nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci doar aspecte ce vizează modul în care instanţa de apel ar fi interpretat plata parţială şi corespondenţa purtată între părţi cu privire la obligaţiile de plată, nefiind arătat ce articol referitor la prescripţie ar fi fost încălcat de instanţa de apel. De altfel, raţionamentul recurentei este contradictoriu şi dificil de urmărit.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor; recurenta a depus la dosar un punct de vedere asupra raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului, recalificând ca atare excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, simpla relatare a situaţiei de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părţi nu este suficientă pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situaţia de fapt şi nu are caracter devolutiv, astfel că recurenta trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel, care să poată fi circumscrise celor două motive de recurs invocate, recurenta urmărind să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii extraordinare de atac exercitate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat ipotezele referitoare la motivarea contradictorie a hotărârii şi reţinerea unor motive străine de natura pricinii. Or, sub aparenţa incidenţei acestui motiv de recurs şi invocare sa în mod formal se pun în discuţie chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel în raport cu probele administrate.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta invocă reţinerea eronată de către instanţa de apel a situaţiei de fapt, ca urmare a ignorării probatoriului existent la dosar cu privire la starea şi seria transformatorului comandat de la intimată şi livrarea altuia, apreciind că aspectele reţinute sub acest aspect sunt contradictorii şi străine de natura cauzei.

Toate aceste afirmaţii subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt critici de netemeinicie, prin prisma cărora recurenta repune în discuţie analizarea probatoriilor administrate în stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţele de fond.

Totodată, Înalta Curte constată că şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece recurenta deşi face trimiteri la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greşit, criticile sale vizează modul în care au fost interpretate probele, fiind criticată greşita evaluare a înscrisurilor, cu referire la extrasul de cont şi emailul din 01.04.2015, la facturile nr. x/30.06.2014 şi nr. y/27.02.2015, la lipsa dovezii privind comunicarea notificărilor, la inexistenţa acceptării preţului de către recurentă conform facturilor emise de intimată, la calitatea produsului ce i-a fost livrat, pentru ca în final să arate că nu poate fi reţinută răspunderea sa civilă contractuală.

Nu a fost relevată concret o critică referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 2.375 C. civ., referitoare la prescripţia extinctivă, câtă vreme nu este arătat în memoriul de recurs în ce mod s-a reflectat interpretarea ori aplicarea greşită a legii, nemulţumirea părţii fiind legată de valenţele date de instanţa de fond probatoriului.

Tot astfel, a fost formal invocată încălcarea dispoziţiilor art. 1.350 alin. (1), art. 1.516 alin. (2), art. 1.523, art. 1.535 şi art. 1.714 C. civ. atâta vreme cât toate aspectele relevate ţin de modul în care instanţa de apel a apreciat probele referitoare la încheierea şi executarea contractului dintre părţi. Nici aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 71/2011 nu poate fi verificată de instanţa de casare, câtă vreme recurenta invocă exclusiv aplicarea greşită a legii, fără a sublinia în ce a constat greşeala instanţei devolutive.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, prin care se critică conduita intimatei în cursul executării obligaţiilor contractuale, argumentele expuse vizând cu precădere neîndeplinirea îndatoririlor ce îi reveneau intimatei nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Prin urmare, aceste aspecte de netemeinicie nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate şi de interpretare a probatorului administrat, sub aspectul înlăturării răspunderii sale contractuale, deşi recursul nu are caracter devolutiv, cele două motive de recurs evocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind invocate în mod formal.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 941/10.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021.