Jurisdictional conflict over labor dispute involving a judge: application of Art. 127 C. proc. civ. to a detained magistrate suing a court

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 6 august 2020 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, reclamantul A., având calitatea de judecător în cadrul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, detaşat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în funcţia de magistrat-asistent, i-a chemat în judecată pe pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Justiţiei, Şcoala Naţională de Grefieri şi Tribunalul Braşov, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să îi oblige pe pârâţi la recalcularea şi plata diferenţelor dintre drepturile salariale achitate şi drepturile cuvenite, stabilite la nivel maxim pentru fiecare funcţie, vechime în funcţie, treaptă sau gradaţie, începând cu 09 aprilie 2015 cu includerea majorărilor de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, precum şi la plata de daune interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit prin întârzierea plăţii drepturilor salariale, constând în actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, pentru acoperirea pierderii efectiv suferite, calculată de la data la care drepturile salariale erau datorate lunar până la data plătii efective, precum şi în dobânda legală penalizatoare, reprezentând beneficiul de care reclamantul a fost lipsit, calculată de la data la care drepturile salariale erau datorate lunar până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 1486 din 27 octombrie 2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, iar dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Cum reclamantul are locul de muncă în Bucureşti, îndeplinind funcţia de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a apreciat că aparţine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

Totodată, a reţinut Tribunalul Dâmboviţa că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamantul nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr unic pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 18 decembrie 2020 .

Prin sentinţa civilă nr. 995 din 11 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamantul a învestit Tribunalul Dâmboviţa, prevalându-se de prevederile art. 127 din C. proc. civ., faţă de împrejurarea că este judecător în cadrul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, iar Tribunalul Braşov este pârât în cauză.

De asemenea, s-a reţinut că este real că, din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că s-a instituit o competenţă alternativă, care dă posibilitate reclamantului să aleagă fie instanţa competentă de la domiciliul său, fie pe cea de la locul de muncă. Tribunalul Dâmboviţa nu a solicitat însă reclamantului să precizeze domiciliul, ci, apreciind că nu sunt incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de la actualul loc de muncă al reclamantului - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (21) C. proc. civ. şi a reţinut că acestea reglementează o competenţă facultativă, determinată de calitatea reclamantului în cazul alin. (1), respectiv de calitatea pârâtului în cazul alin. (2), calitate care trebuie să existe la data sesizării instanţei .

Constatând că reclamantul, care are calitatea de judecător la Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, chiar dacă este detaşat în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe funcţia de magistrat-asistent, în contradictoriu şi cu pârâtul Tribunalul Braşov, a învestit Tribunalul Dâmboviţa cu soluţionarea unei cereri de competenţa Tribunalului Braşov, ca instanţă de la unul din locurile de muncă pentru perioada pentru care pretinde diferenţe, a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (21) C. proc. civ., astfel că Tribunalul Dâmboviţa, fiind una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, instanţă învecinată cu Curtea de Apel Braşov, în a cărei circumscripţie se afla Tribunalul Braşov, nu mai poate să dispună, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei, care nu este de ordine publică.

Înalta Curte constată că în cauză există conflict negativ de competenţă, în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au dezînvestit, declarându-se reciproc necompetente şi va pronunţa regulatorul de competenţă în considerarea următoarelor argumente:

Reclamantul, având calitatea de judecător în cadrul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, detaşat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în funcţia de magistrat-asistent, a învestit Tribunalul Dâmboviţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţi fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Justiţiei, Şcoala Naţională de Grefieri şi Tribunalul Braşov.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul Muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite conform legii", iar potrivit alin. (2), "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere calitatea reclamantului de judecător în cadrul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, detaşat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în funcţia de magistrat-asistent, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa teritorială aparţine fie Tribunalului Braşov, în cadrul căruia este încadrat, fie Tribunalului Bucureşti.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Având în vedere că Tribunalul Braşov are calitatea de pârât în cauză, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (21) C. proc. civ., conform cărora, "(2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz."

Reclamantul a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Dâmboviţa, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Braşov, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Braşov.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamantul şi-a manifestat opţiunea în alegerea instanţei competente în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată, care nu mai poate fi discutată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.