Cassation nullity for failure to articulate statutory grounds of illegality rather than re-litigating facts

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 70.000 euro, aferentă lucrărilor asumate prin contractul nr. x încheiat de părţi la 17 noiembrie 2017, precum şi la plata penalităţilor de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 15 din contractul sus-menţionat, cu cheltuieli de judecată,

Pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2019, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că prejudiciul creat este mult mai mare, respectiv 105.410 euro, cuprinzând şi cheltuielile pentru finalizarea imobilului.

Prin sentinţa civilă nr. 1608 din 19 decembrie 2019, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata penalităţilor în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere pentru perioada cu prinsă între 20 decembrie 2018 şi 27 februarie 2019, conform art. 15 din contractul nr. x din 17 noiembrie 2017, a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3.450 RON, cu titlu de onorariu parţial de avocat şi a sumei de 2.101 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere admis şi a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 409 din 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă; a fost obligată apelanta să plătească intimatei suma de 9.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei din apel, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, a arătat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că se află într-o gravă eroare cu privire la tranşele din preţ care trebuiau achitate în baza contractului, precum şi în legătură cu respectarea termenului contractului.

În continuare, subliniind că, în realitate, curtea de apel s-a aflat în eroare, a prezentat dispoziţiile contractuale în legătură cu termenele de plată a tranşelor din preţ şi a expus pe larg argumentele pentru care apreciază că acestea nu au fost achitate conform contractului.

A susţinut recurenta că, aşa cum a arătat şi prin cererea de apel, imobilul nu a fost predat la termen din cauza neplăţii tranşelor din preţ conform contractului şi nerealizării recepţiei acestuia pe teritoriul României.

Astfel, a apreciat că, în contra celor reţinute de curtea de apel, criticile cu referire la nepredarea la timp a imobilului sunt logice, argumentate şi justificate, nicidecum contradictorii şi nejustificate. Acestea nu au fost susţinute anterior şi ulterior, ci prin cererea de apel. Or, din toate acestea rezultă că hotărârea conţine motive contradictorii.

În legătură cu încheierea contractului, a arătat că acesta nu a fost semnat de reprezentantul său legal, fapt dovedit în faţa instanţelor de fond.

În opinia recurentei, contrar celor reţinute de curtea de apel, nu se poate aprecia că prin plata tranşelor din preţ (care oricum nu au fost achitate conform termenilor contractuali) şi prin furnizarea bunului s-a ratificat cu efect retroactiv mandatul semnatarului contractului sau că avea posibilitatea să restituie avansul primit, în ipoteza în care nu era de acord cu termenii contractului.

În acest context, a susţinut că avansul a fost învestit în materiale pentru construirea imobilului.

Cu privire la penalităţile de întârziere, a susţinut că acestea au fost calculate în mod greşit pentru 70 de zile calendaristice, iar nu pentru 50 de zile lucrătoare, conform contractului.

A mai arătat recurenta că instanţa a omis să se pronunţe asupra criticii conform căreia în primă instanţă reclamanta nu a uzat de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare în termenul legal.

În acest sens, a susţinut că reclamanta a depus ulterior o precizare, împreună cu o serie de documente, care nu ar fi trebuit luate în considerare pentru soluţionarea cauzei, nefiind depuse conform procedurii şi nici în termenul legal.

În final, a susţinut că motivele curţii de apel sunt succinte şi contradictorii.

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursaului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că autoarea căii de atac nu a indicat prin memoriul de recurs motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul, iar susţinerile acesteia nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, analiza motivelor de recurs relevă faptul că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci doar motive de netemeinicie, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevând, în realitate, nemulţumirea recurentei faţă de modul de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.

Astfel, recurenta a arătat că instanţa de apel s-a aflat într-o gravă eroare cu privire la tranşele din preţ care trebuiau achitate în baza contractului, precum şi în legătură cu respectarea termenului contractului şi că imobilul nu a fost predat la termen din cauza neplăţii tranşelor de preţ conform contractului şi nerealizării recepţiei acestuia pe teritoriul României. Toate aceste susţineri reprezintă, însă, trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă prin motivele de recurs hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a reiterat critica din apel conform căreia contractul nu a fost semnat de reprezentantul său legal, ci de un angajat şi a susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de prim control judiciar că prin acceptarea tranşelor din preţ şi furnizarea bunului s-a ratificat retroactiv mandatul semnatarului contractului.

Înalta Curte constată că această critică a fost doar formal invocată, de vreme ce recurenta nu a arătat care sunt argumentele pentru care apreciază că este nelegal raţionamentul juridic al instanţei devolutive.

De asemenea, autoarea căii de atac a susţinut că penalităţile de întârziere au fost calculate în mod greşit pentru 70 de zile calendaristice, iar nu pentru 50 de zile lucrătoare, conform contractului, fără însă a indica clauza contractuală care stabileşte că respectivele penalităţi se calculează pentru zile lucrătoare.

Tot în mod formal apreciază instanţa supremă că au fost formulate şi criticile vizând motivarea contradictorie şi succintă a instanţei de apel, acestea fiind contrazise de chiar considerentele deciziei atacate, prin care curtea de apel a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat.

A mai susţinut autoarea căii de atac că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra criticii conform căreia în primă instanţă reclamanta nu a uzat de dreptul de a depune răspuns la întâmpinare în termenul legal, însă a depus ulterior o precizare, împreună cu o serie de documente, care nu ar fi trebuit luate în considerare pentru soluţionarea cauzei, nefiind depuse conform procedurii şi nici în termen.

Înalta Curte constată că precizările şi documentele depuse de pârâtă în faţa tribunalului vizau capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii lucrărilor neefectuate în conformitate cu contractul nr. x încheiat de părţi la 17 noiembrie 2017.

Or, în condiţiile în care tribunalul a respins acest capăt de cerere, iar curtea de apel a menţinut această soluţie, instanţa supremă apreciază că şi această critică a fost formulată doar formal.

În plus, se constată şi faptul că aspectul privitor la conduita reclamantei în faţa instanţei de fond (lipsa răspunsului la întâmpinare şi omisiunea de depunere a unor înscrisuri) nu a fost invocate în memorial de apel, pentru ca instanţa de control judiciar să fie obligată să dea o dezlegare acestei probleme.

În aceste condiţii, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, ca în cauza de faţă, astfel că se impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ. instanţa supremă va anula recursul şi, cum recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei şi în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimată a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 409 din 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.