Inadmissibility of cassation against definitive appellate decision in insolvency proceedings under Law No. 85/2014
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for cassation as inadmissible, thereby upholding the final and binding decision of the Court of Appeal, which had previously dismissed the company's appeal against the first-instance order opening the insolvency proceedings. The dispute concerned a challenge to the initial insolvency decision, which included the appointment of a specific judicial administrator and the qualification of certain creditor claims as debt declarations, with the appellant arguing procedural violations regarding the appointment and the absence of mandatory pre-trial settlement attempts. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of legal remedies under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Articles 46(1) and 43(1) of Law No. 85/2014, which expressly provide that decisions of the insolvency judge are subject only to appeal to the Court of Appeal, making the appellate court's decision definitive and not subject to further appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 38 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, art. 45 din Legea nr. 85/2014, art. 48 din Legea nr. 55/2020, art. 248 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; Inadmissibility of cassation against definitive appellate decision in insolvency proceedings under Law No. 85/2014: The dispute concerned a challenge to the initial insolvency decision, which included the appointment of a specific judicial administrator and the qualification of certain creditor claims as debt declarations, with the appellant arguing procedural violations regarding the appointment and the absence of mandatory pre-trial settlement attempts. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of legal remedies under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Articles 46(1) and 43(1) of Law No. 85/2014, which expressly provide that decisions of the insolvency judge are subject only to appeal to the Court of Appeal, making the appellate court's decision definitive and not subject to further appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as inadmissible because the decision was not subject to further appeal.
Substantive basis establishing that insolvency judge decisions are subject only to appeal, rendering the appellate decision definitive.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 martie 2021
Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:
Prin încheierea nr. 31 din 3 iunie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-Faliment a admis în parte cererea formulată de debitoarea A. S.R.L.; în temeiul art. 71, raportat la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L.; a conexat la această cauză dosarul nr. x/2020, cererile de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei formulate de creditoarele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi D. S.A. urmând a fi calificate drept declaraţii de creanţă; în temeiul art. 73, raportat la art. 45 din Legea nr. 85/2014 a desemnat administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă E.. şi a dispus luarea celorlalte măsuri prevăzute subsecvent de Legea nr. 85/2014.
Împotriva acestei încheieri, S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator statutar a declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 336 din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator statutar a declarat recurs, solicitând casarea ei.
În motivare, a arătat în esenţă că, deşi a solicitat judecătorului-sindic ca, pe calea procedurii necontencioase, să numească administrator judiciar provizoriu pe Consiliul de Insolvenţă I.P.U.R.L., acesta a numit un alt practician în insolvenţă, respectiv pe E..
A susţinut că cererea formulată de D. S.A., calificată drept declaraţie de creanţă prin încheierea nr. 31 din 3 iunie 2020 este nelegală, întrucât încalcă dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 55/2020, care prevăd obligaţia creditorului de a face dovada unei încerări prealabile şi rezonabile de încheiere a unei convenţii de plată cu debitoarea.
De asemenea, a arătat că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra motivului de apel vizând încălcarea de către tribunal a normelor de drept material.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata E.., în calitate de administrator judiciar al S.C. A. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.
În speţă, recursul are ca obiect decizia nr. 336 din 22 iulie 2020, prin care Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins apelul declarat împotriva încheierii nr. 31 din 3 iunie 2020, prin care judecătorul sindic -Tribunalul Iaşi, secţia II civilă-Faliment a admis în parte cererea formulată de debitoarea A. S.R.L. şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva acesteia.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel", iar potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive."
Prin urmare, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496, alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 336 din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.