Appeal abandoned after acquittal to ruling upholding inadmissibility of challenge to board decision of state guaranty fund.

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 15.11.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - I.F.N S.A. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să anuleze decizia nr. 24/31.10.2017 a Consiliului de Administraţie al pârâtei şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 216 C. civ., art. 113 lit. d) din Legea nr. 31/1990, H.G. nr. 376/2017 şi Legea nr. 111/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1112/12.04.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că nu sunt incidente prevederile art. 216 alin. (1) C. civ. şi că acestea nu conturează admisibilitatea cererii reclamantului, în contextul în care alin. (7) al acestui articol dispune că norma în discuţie se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.

Or, actul normativ care reglementează activitatea şi funcţionarea societăţilor comerciale este Legea nr. 31/1990 care are caracterul unei legi speciale faţă de prevederile de drept comun regăsite în noul C. civ., conform art. 2 alin. (2) C. civ., iar Legea nr. 31/1990 nu oferă posibilitatea atacării în justiţie a deciziilor consiliului de administraţie al unei entităţi juridice constituite în baza acesteia, care nu au fost luate în condiţiile unei delegări, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 996/03.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea ei şi a sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, în vederea soluţionării pe fond a litigiului.

Recurentul a prezentat pe scurt situaţia de fapt şi a arătat că, în prealabil, se impune lămurirea chestiunii privind admisibilitatea recursului, în sensul că eronat a reţinut instanţa de apel faptul că hotărârea recurată este definitivă, în condiţiile în care obiectul litigiului îl constituie acţiunea în constatarea nulităţii absolute întemeiată pe art. 216, coroborat cu art. 1254 şi urm. C. civ., iar prin motivele de recurs au fost invocate şi motive de ordine publică.

A mai susţinut că instanţa de apel în mod nelegal a asimilat prezenta acţiune cu o acţiune prin care, în condiţiile normelor speciale ale art. 132 din Legea nr. 31/1990, se atacă în justiţie o hotărâre a adunării generale a acţionarilor unei societăţi comerciale, fiind încălcat principiul legal conform căruia regulile speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei sau cel puţin contradictorii, reţinându-se o motivare greşită în drept, respectiv incidenţa art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanţa era obligată să facă o corectă calificare a temeiurilor de drept, prin prisma motivelor de nulitate absolută invocate, chiar dacă din petitul cererii ar fi putut reieşi altceva.

A mai susţinut că prevederile art. 2 alin. (2) şi (5), art. 216, art. 1.254 şi urm. C. civ., art. 291 din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile în cauză, întrucât nu există o normă specială care să interzică, prin derogare de la art. 216 C. civ., formularea unor acţiuni în anulare împotriva deciziilor consiliului de administraţie, fiind nelegală aprecierea instanţei cu privire la posibilitatea formulării unei acţiunii în acest sens doar în condiţiile de la art. 132 din Legea nr. 31/1990.

În continuare, a mai relevat că i-a fost restrâns principiul liberului acces la justiţie şi că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 216 alin. (6) C. civ., deoarece intimata a încălcat dispoziţiile legale imperative la emiterea deciziei nr. 24/31.10.2017 a Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - I.F.N S.A., a cărei nulitate a solicitat-o.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului.

Ulterior declarării recursului, la 04.02.2020, recurentul a înregistrat la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o cerere de renunţare la judecarea recursului, solicitând să se ia act de aceasta, în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Intimata Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - I.F.N S.A., prin întâmpinarea formulată, a invocat următoarele excepţii:

- excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, în argumentarea căreia a arătat că hotărârea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă în apel.

- excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece criticile recurentului nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de lege, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, deoarece instanţa de apel în mod corect a constatat că acţiunea reclamantului este inadmisibilă.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Luând în examinare cererea de "renunţare la judecata recursului", Înalta Curte reţine următoarele:

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o achiesare la hotărârea instanţei de fond, un act de dispoziţie al recurentului ca expresie a disponibilităţii recunoscute de lege părţii, conform art. 9 C. proc. civ.

Articolul 406 C. proc. civ. reglementează condiţiile în care poate opera renunţarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un act procesual de dispoziţie, iar potrivit alin. (5) din norma legală evocată atunci "când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză".

Actul de dispoziţie în cauză nu urmează regimul art. 406 C. proc. civ., deoarece dispoziţia reglementează renunţarea la cererea de chemare în judecată, ca act începător al procedurii judiciare, iar nu renunţarea la calea de atac pe care partea a promovat-o.

Manifestarea de voinţă a recurentului, în sensul renunţării la judecata recursului, are valenţa unei achiesări la hotărâre, în acord cu prevederile art. 463-464 C. proc. civ.

Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate mai sus, precum şi manifestarea expresă de voinţă a recurentului, care îmbracă formele prevăzute de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acestuia la decizia nr. 996/03.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentului-reclamant A. la decizia nr. 996/03.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021.