Cassation Appeal Nullified for Failure to Frame Moral Damage Quantum as Illegality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the principal appeal of the defendant insurer and rejected the incidental appeal of the plaintiff as without effect, thereby leaving the appellate decision of 12 June 2019 in force, which obligated the insurer to pay 300,000 RON in moral damages and approximately 7,862 RON in material damages for a personal injury resulting from a 2015 traffic accident. The dispute centered on the quantification of moral damages, with the insurer arguing that the appellate court incorrectly relied on national jurisprudence and ignored specific regulatory norms and the lack of new medical evidence, while the plaintiff contended that using jurisprudence as a strict benchmark violated civil law provisions on damage reparation. The Supreme Court held that the principal appeal was null because the arguments, despite citing grounds for illegality under Articles 488(1)(6) and 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, were in substance objections to the factual assessment and quantum of damages rather than valid legal critiques of illegality, thus failing to meet the requirements for cassation review.
Legislator headnote
AI generatedart. 27 alin. (2) C. proc. pen, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 13 C. proc. civ, art. 175 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Cassation Appeal Nullified for Failure to Frame Moral Damage Quantum as Illegality: The dispute centered on the quantification of moral damages, with the insurer arguing that the appellate court incorrectly relied on national jurisprudence and ignored specific regulatory norms and the lack of new medical evidence, while the plaintiff contended that using jurisprudence as a strict benchmark violated civil law provisions on damage reparation. The Supreme Court held that the principal appeal was null because the arguments, despite citing grounds for illegality under Articles 488(1)(6) and 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, were in substance objections to the factual assessment and quantum of damages rather than valid legal critiques of illegality, thus failing to meet the requirements for cassation review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe main procedural ground cited in the dispositive for annulling the principal appeal due to the lack of valid grounds for illegality.
The procedural basis applied to reject the incidental appeal as having no effect following the annulment of the principal appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 martie 2021
Asupra recursurilor de faţă, constată şi reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 706.773,46 RON, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului auto din ziua de 8 iunie 2015, după cum urmează: pentru prejudiciul material - despăgubiri în cuantum de 6.773,46 RON; daune morale în cuantum de 700.000 RON; prestaţie periodică în sumă de 800 RON/lună.
În drept au fost invocate prevederile art. 27 alin. (2) C. proc. pen., art. 1.381, art. 1.382, art. 1.385, art. 1.387, art. 1.391 şi art. 1.392 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1981 din 20 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale. A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri ambele părţi.
Prin decizia civilă nr. 1077 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1981 din 20 iunie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 7.862,29 RON, reprezentând despăgubiri materiale şi a sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale.
A menţinut restul dispoziţiilor.
A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei, în baza motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a dezvoltat următoarele critici:
Decizia instanţei de apel nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 6 paragraf 1 C.E.D.O., dar şi cu alte principii fundamentale ale procesului civil.
Sub acest aspect, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a stabilit corect situaţia de fapt la care să aplice corespunzător legea, s-a întemeiat pe motive vădit contradictorii, iar o astfel de hotărâre face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Totodată, a susţinut că hotărârea este nemotivată în ceea ce priveşte apelul său sub aspectul daunelor morale, iar instanţa de apel nu a făcut nicio referire la motivele de apel pe care le-a invocat şi a ignorat jurisprudenţa naţională, iar aceasta denotă o încălcare a dreptului la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituţia României, art. 6 paragraf 1 şi 3 C.E.D.O., a principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil.
În cauză, a arătat că reclamantul nu a înţeles să solicite o nouă expertiză medico-legală, astfel încât trebuie avută în vedere prima expertiză efectuată, care arată că reclamantului i-au fost necesare 120 de zile de îngrijiri medicale pentru refacerea sănătăţii în urma accidentului din 8 iunie 2015. Or, în lipsa administrării unor asemenea probe, soluţia instanţei de apel nu a avut în vedere decât prezumţiile legale.
Aşadar, a apreciat că instanţa de apel a realizat o motivare exhaustivă (Sic!) a hotărârii faţă de faptul că reclamantul nu a produs probe noi, în afara depoziţiei unui martor care să dovedească dacă starea sa de sănătate s-a înrăutăţit sau nu.
A mai arătat recurenta că nesocotirea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ar atrage, potrivit practicii judiciare recente, nulitatea hotărârii în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., dar legiuitorul a instituit un caz de casare distinct în acest caz, pentru a nu mai fi necesar ca partea să dovedească existenţa unei vătămări.
Pe de altă parte, în condiţiile în care pentru daunele morale nu există dispoziţii legale stricte privind cuantificarea, nici criterii obiective sau bareme prestabilite, precum în unele ţări din U.E., care să poată ajuta judecătorul la aprecierea unei astfel de suferinţe, singurele criterii sunt cele legate de practica judiciară pronunţată în cauze similare.
Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a nesocotit criteriile legale care au stat la baza stabilirii despăgubirilor, încălcând astfel dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011 şi art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
De asemenea, a apreciat că s-a nesocotit şi jurisprudenţa C.E.D.O. şi nu s-a observat faptul că despăgubirea morală acordată echivalează în speţa dedusă judecăţii cu o îmbogăţire fără justă cauză faţă de împrejurarea că, anterior accidentului, reclamantul nu avea practic niciun venit cert, lucrând ocazional în grădină şi în construcţii, această despăgubire fiind nerezonabilă şi artificial amplificată pe considerentul că este suportată de asigurator, aspect care este de natură a încălca principiul nediscriminării.
În opinia recurentei, instanţa de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudenţiale invocate în apărare.
Prin memoriul de recurs incident, reclamantul A. a solicitat casarea deciziei atacate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a folosit ca şi criteriu la acordarea daunelor morale criteriul jurisprudenţei naţionale, ceea ce a condus la o soluţie nelegală, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cum în cauză a pretins repararea prejudiciului material şi moral prin prisma prevederilor art. 1.357 şi următoarele C. civ., în opinia acestui recurent dispoziţia de acordare a unei despăgubiri întemeiate pe art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 este dată cu încălcarea prevederilor legii civile, care stabilesc alte condiţii în ceea ce priveşte reparaţia prejudiciului material şi moral.
Pentru o corectă apreciere a cuantumului just al daunelor morale ce se cuvin acordate, a apreciat că trebuie avut în vedere specificul fiecărei situaţii în parte, determinat de o multitudine de factori, similaritatea cazurilor în care s-au acordat despăgubiri morale în jurisprudenţa naţională neputând constitui un criteriu, aşa cum au apreciat instanţa de apel şi pârâta.
În final, recurentul a susţinut că instanţa de apel a cenzurat în mod greşit cuantumul despăgubirilor morale solicitate prin acţiune, limitându-l la suma de 300.000 RON prin raportare la jurisprudenţa naţională.
Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului incident şi a admis în principiu recursurile, acordând termen pentru soluţionarea acestora în şedinţă publică.
În şedinţa publică de la 24 martie 2021, instanţa supremă a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului principal, asupra căreia, deliberând cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca acestea să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.
Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Autoarea căii de atac a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care vizează nemotivarea hotărârii şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei nu se încadrează în criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, deşi a indicat motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea părţii exclusiv faţă de cuantumul daunelor acordate reclamantului.
Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.
Astfel, recurenta a arătat că reclamantul nu a înţeles să solicite o nouă expertiză medico-legală, motiv pentru care trebuie avută în vedere prima expertiză efectuată, care arată că reclamantului i-au fost necesare 120 de zile de îngrijiri medicale pentru refacerea sănătăţii în urma accidentului din 8 iunie 2015.
Tot astfel, recurenta a susţinut că reclamantul nu a produs probe noi, în afara depoziţiei unui martor, care să dovedească dacă starea sa de sănătate s-a înrăutăţit sau nu, precum şi faptul că, la acordarea despăgubirilor, s-a nesocotit şi jurisprudenţa C.E.D.O. şi nu s-a observat faptul că despăgubirea morală acordată echivalează în speţa dedusă judecăţii cu o îmbogăţire fără justă cauză, faţă de împrejurarea că, anterior accidentului, reclamantul nu avea practic niciun venit cert, lucrând ocazional în grădină şi în construcţii, această despăgubire fiind nerezonabilă şi artificial amplificată pe considerentul că este suportată de asigurator, aspect care este de natură a încălca principiul nediscriminării.
Toate aceste susţineri, reţine instanţa supremă, reprezintă însă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.
Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.
Pe de altă parte, deşi a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac nu a indicat criticile sau apărările părţilor care nu ar fi fost luate în analiză şi nici eventualele motive contradictorii sau exclusiv străine de natura cauzei.
De asemenea, recurenta a invocat art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma Ordinului nr. 14/2011 şi art. 50 alin. (1) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, susţinând că instanţa de apel nu s-a raportat deloc la jurisprudenţa relevantă în materie.
Analiza deciziei atacate relevă însă faptul că instanţa de apel a avut în vedere jurisprudenţa depusă de ambele părţi, apreciind că aceasta nu poate fi absolutizată, în fiecare situaţie fiind avut în vedere nu doar criteriul formal al numărului de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci şi toate consecinţele accidentului asupra sănătăţii şi vieţii sociale a victimei, cu luarea în considerare a vârstei, nivelului de trai al acesteia şi al altor împrejurări considerate relevante în fiecare caz în parte, acesta fiind şi motivul pentru care limitele în care instanţele au acordat daune morale sunt foarte largi, deşi urmările accidentelor rutiere ar fi aparent similare.
Aşa fiind, instanţa supremă constată că această critică a fost doar formal invocată, recurenta fiind, în realitate, nemulţumită de modul în care, statuând asupra faptelor şi probelor, instanţa a stabilit cuantumul daunelor.
Prin urmare, nu sunt întrunite nici exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
De aceea, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, ca în speţă, impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.
De aceea, recursul declarat recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. urmează să fie anulat, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 491, raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident rămâne fără efect în măsura în care recursul principal este anulat.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 491, raportat la art. 472 C. proc. civ., va anula recursul principal şi va respinge ca rămas fără efect recursul incident.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1077 din 12 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.