Recusal for anticipated ruling: Distinction between formal commercial register verification and substantive suspension of general assembly resolution effects

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 62 din 22 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis cererile de intervenţie formulate de A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. şi cu intimatul Comerţului Oficiul Registrului de pe lângă Tribunalul Gorj; a respins excepţiile invocate de S.C. F. S.A.; a respins cererea de depunere şi menţionare acte nr. 49462 din 12 decembrie 2017, formulată de G. şi a obligat-o pe pârâta S.C. F. S.A. la plata către intervenienta D. a sumei de 12.595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

Împotriva sentinţei sus-menţionate, S.C. F. S.A. şi G. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub acelaşi număr unic.

La termenul din 31 octombrie 2018, intervenienţii D. şi E., prin avocat au solicitat amânarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2018, care viza suspendarea efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017.

Curtea de apel a respins cererea de amânare, apreciind că soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2018 nu are relevanţă în soluţionarea cauzei, având în vedere obiectele celor două dosare.

D. a formulat o cerere de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului, apreciind că, prin motivarea respingerii cererii de amânare, instanţa de judecată s-a antepronunţat.

Cererea de recuzare a fost respinsă prin încheierea nr. 40, pronunţată la aceeaşi dată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Ulterior, prin decizia nr. 800 din 16 octombrie 2019, definitivă, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a Consiliului de administraţie format din H., I. şi J. şi a directorului general G. şi a anulat apelul formulat de S.C. F. S.A.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a apelantului G.; a admis apelul declarat de G. şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins cererile de intervenţie formulate de A., B., C., D. şi E.; a admis cererea de depunere şi menţionare acte nr. 49462/21.12.2017, a dispus înregistrarea acestora în evidenţele O.R.C. şi a respins cererea de obligare a pârâtei S.C. F. S.A. la plata către intervenienta D. a sumei de 12.595 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii nr. 40 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, D. şi E. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, au prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi au susţinut că instanţa de apel, cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., a reţinut că situaţia prezentată, constând în respingerea unei cereri de amânare întemeiate pe existenţa pe rol a unei cereri de suspendare a executării hotărârii adunării generale a cărei înregistrare se discută în cauză nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., deoarece completul de judecată nu şi-a exprimat părerea cu privire la soluţie şi nu există alte elemente care să atragă în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Potrivit recurenţilor, împrejurările invocate prin cererea de recuzare se încadrează, în realitate, în sfera elementelor care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitate, iar faptul că legiuitorul nu a menţionat expres care sunt cazurile care s-ar încadra la acest din urmă motiv de incompatibilitate relevă tocmai intenţia de a lărgi sfera ipotezelor care ar putea în vreun fel să ştirbească imparţialitatea judecătorilor, dând eficienţă principiilor de bază care cârmuiesc orice proces civil, respectiv imparţialitatea şi independenţa judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei respective.

În acest sens, au arătat, sunt şi art. 6 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa comunitară.

Au subliniat recurenţii că motivul de incompatibilitate care a stat la baza formulării cererii de recuzare a vizat exprimarea în şedinţă publică, cu ocazia motivării respingerii cererii de amânare, a părerii cu privire la soluţia ce urma a se pronunţa prin raportare la obiectul dosarului nr. x/2018

Or, stabilirea existenţei/inexistenţei prezumţiei privind lipsa de imparţialitate, precum şi puterea de a naşte probabilitatea îndoielilor obiective (conform art. 329 C. proc. civ.) trebuie să se raporteze la definiţia dată de C.E.D.O. noţiunii de imparţialitate -"absenţa oricărei prejudecăţi sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluţia unui proces", prin eliminarea oricărui factor care ar putea ştirbi obiectivitatea judecătorului.

În continuare, recurenţii au arătat că doctrina şi jurisprudenţa au statuat că, pe lângă controlul formal care trebuie realizat în ceea ce priveşte cererile de înregistrare/depunere/menţionare acte în registrul comerţului, este absolut necesar să se facă şi un control formal al conţinutului actului supus înregistrării, tocmai faţă de efectele pe care acesta le dobândeşte prin înregistrarea/depunerea/menţionarea acestuia în registrul comerţului.

Astfel, conform art. 5 din Legea nr. 26/1990, "înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României (...)". Caracterul de opozabilitate faţă de terţi a menţiunilor în registrul comerţului impune ca actele şi faptele care se solicită a fi înregistrate în registrul comerţului să ofere o aparenţă de legalitate, pentru a oferi terţului căruia îi este adresată înregistrarea informaţii reale, în acord cu legea.

Recurenţii au subliniat în acest context că, aşa cum au arătat în faţa judecătorilor recuzaţi şi prin cererea de recuzare, un argument esenţial invocat în susţinerea respingerii cererii de intervenţie viza nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017, constatată la acel moment prin sentinţa nr. 60 din 21 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 200 din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova), iar o eventuală suspendare a efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 reprezenta un argument suplimentar de care instanţa trebuia să ţină cont în soluţionarea apelului, pe care să îl respingă ca nefondat.

Or, opinia instanţei în sensul că soluţia asupra suspendării efectelor hotărârii A.G.A. nu ar avea legătură cu cea din prezenta cauză conducea automat la concluzia că nici soluţia asupra anulării hotărârii A.G.A. nu are legătură cu soluţia.

În opinia recurenţilor, faţă de legătura strânsă dintre cauze (dosarul nr. x/2017 viza înregistrarea în registrul comerţului a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017, dosarul nr. x/2018 viza suspendarea efectelor aceleiaşi hotărâri, iar dosarul nr. x/2017 viza constatarea nulităţii absolute a acesteia) şi de aprecierile făcute de judecători în analizarea acestora, este evident că dezlegările date într-un dosar sunt de natură a influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată în alt dosar.

Prin urmare, motivarea respingerii cererii de amânare, văzută în strânsă legătură cu dosarele indicate anterior, cu obiectul acestora, conduce la concluzia că soluţia instanţei de apel era deja prefigurată. Aceasta pentru că, de vreme ce suspendarea efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 nu ar fi avut legătură cu înregistrarea pentru opozabilitate a hotărârii respective, rezultă cu evidenţă că, orice argument ar fi invocat, instanţa ar fi dispus înregistrarea.

Au subliniat recurenţii că toate aceste aspecte au fost confirmate ulterior, atât prin respingerea cererii de suspendare prin decizia civilă nr. 1102 din 31 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, cât şi prin admiterea apelului declarat de G. în dosarul nr. x/2017, în contextul în care au invocat chiar constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017, soluţie care pe parcursul soluţionării apelului a devenit definitivă.

Cum instanţa a dispus înregistrarea unei hotărâri A.G.A. constatată nulă absolut, în mod justificat exprimarea faptului că suspendarea efectelor respectivei hotărâri nu are legătură cu cererea de înregistrare reprezintă un element care a născut întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor.

În cauză s-a întocmit şi comunicat părţilor raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul, acordând termen în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că, deşi recurenţii au invocat in terminis dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate criticile formulate pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de pct. 5 al articolului precitat, întrucât se invocă încălcarea unei norme de procedură, astfel cum se va arăta în cele ce succed.

Autorii căii de atac au susţinut că instanţa de apel, cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., a reţinut în mod nelegal că situaţia prezentată, constând în respingerea unei cereri de amânare întemeiate pe existenţa pe rol a unei cereri de suspendare a executării hotărârii adunării generale a cărei înregistrare se discută în cauză, nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., deoarece completul de judecată nu şi-a exprimat părerea cu privire la soluţie şi nu există alte elemente care să atragă în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Raportat la aceste susţineri, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece sau când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Criticile invocate de recurenţi, astfel cum sunt argumentate atât din perspectiva normelor de drept interne, cât şi din perspectiva C.E.D.O., sunt nefondate, instanţa care a respins cererea de recuzare reţinând în mod corect că nu este incident niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Aceasta întrucât obiectul dosarului în care s-a solicitat amânarea judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 era limitat la soluţionarea cererii de înregistrare a hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 în registrul comerţului.

În acest context, judecătorii recuzaţi au apreciat că nu se impune amânarea judecăţii, iar măsura dispusă este, apreciază instanţa supremă, corectă, întrucât soluţia pronunţată în dosarul având ca obiect suspendarea efectelor hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 nu prezenta o înrâurire hotărâtoare în cauză, raportat la condiţiile diferite a căror îndeplinire trebuie analizată în cadrul celor două dosare, fie doar şi în considerarea faptului că amânarea solicitată nu depindea de soarta acţiunii în nulitate a hotărârii A.G.A. a cărei înregistrare se decidea, ci doar de măsura provizorie, limitată în timp a eventualei suprimări a efectelor acestei hotărâri.

Aşadar, contrar susţinerilor recurenţilor, nu se poate reţine că soluţia instanţei de apel era deja prefigurată, de vreme ce judecătorii recuzaţi nu au făcut deloc aprecieri cu privire la îndeplinirea condiţiilor înregistrării hotărârii A.G.A. din 11 mai 2017 în evidenţele O.R.C.

Or, recuzarea este incidentă ori de câte ori vizează afectarea imparţialităţii prin referire strictă la obiectul concret al pricinii.

Înalta Curte apreciază că, de principiu, respingerea unei cereri de amânare a judecăţii până la soluţionarea unui alt dosar nu implică o evaluare de către judecători a temeiniciei cererii sau a căii de atac pe care o au spre soluţionare, în cauza de faţă analiza fiind limitată în mod firesc la relevanţa pe care o avea asupra căii de atac soluţia ce urma să se pronunţe în dosarul nr. x/2018, în care se solicita în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale suspendarea forţei obligatorii a unei hotărâri A.G.A., procedură în care soluţia instanţei era dată, inter alia, de cerinţa unei aparenţe de drept, nu de statuarea asupra fondului însuşi al dreptului, hotărârea dată în ordonanţa preşedinţială neavând autoritate de lucru judecat, conform art. 1002 alin. (2) C. proc. civ.

Cu referire la specificul acţiunilor indicate de către recurenţi ca având relevanţă din perspectiva temeiurilor amânării, instanţa supremă subliniază şi că procedura de înregistrare de menţiuni în registrul comerţului, care se dispută în dosarul aflat în apel în care s-a formulat cererea de recuzare şi care prezintă caracterele unei proceduri necontencioase, presupune verificarea formală a condiţiilor impuse de lege pentru efectuarea acestei operaţiuni, în timp ce soluţionarea cererilor de suspendare a efectelor şi de constatare a nulităţii unei hotărâri A.G.A. are în vedere analiza respectării condiţiilor de fond şi de formă ale adoptării acesteia.

În acest context, se apreciază că în mod judicios s-a reţinut prin încheierea atacată că respingerea unei cereri de amânare întemeiate pe existenţa pe rol a unei cereri de suspendare a executării hotărârii adunării generale a cărei înregistrare se discută în cauză, în privinţa căreia se verifică existenţa condiţiilor care ar impune suprimarea temporară, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a efectelor acesteia, nu poate fi încadrată în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ., aceasta nereprezentând un caz de antepronunţare cu privire la calea de atac (fiind vorba doar despre o măsură de amânare a judecăţii) şi neavând nici vocaţia de a naşte îndoieli, fie chiar şi la nivelul aparenţei, cu privire la imparţialitatea instanţei de apel.

Având în vedere considerentele expuse, instanţa supremă apreciază că argumentele invocate de recurenţi nu justifică măsura casării încheierii atacate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încheiere dată în respectul, nu cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ. şi nici a art. 6 paragraful 1 C.E.D.O., aşa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Întrucât intimata S.C. F. S.A. nu a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată, conform art. 452 C. proc. civ., cererea acestei părţi privind acordarea cheltuielilor de judecată urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii E. şi D. împotriva încheierii nr. 40 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Respinge cererea formulată de intimata S.C. F. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.