Cassation appeal null for lacking concrete material law critique of consumer protection ruling on abusive variable interest clauses

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 23.05.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

1. să constate caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor contractuale din cadrul Contractului de credit bancar nr. x/10.05.2007 cuprinse în:

- art. 7 pct. 1, lit. a), referitor la modalitatea de calcul a dobânzii, implicit şi în art. 7 pct. 2-6, 9, 11 şi art. 3 pct. 3;

- art. 6 pct. 1, lit. b), în ceea ce priveşte comisionul de administrare a creditului de 1.00 % flat calculat asupra sumei creditului contractat;

- art. 6 pct. 1, lit. e), referitor la comisionul de rambursare în procent de 4.00% flat calculat asupra sumei rambursate în avans, implicit şi în art. 5, pct. 1 şi 3.

- art. 6 pct. 1, lit. f), referitor la comisionul de notificare în cuantum de 1.00 EUR/notificare, variabil;

- art. 8 pct. 2 teza finală, în ceea ce priveşte dobânda penalizatoare;

- art. 10.1.3, coroborat cu art. 10.1.6, art. 10.1.7 şi art. 10.1.9 din contract, referitor la obligaţia reclamantului de reînnoire a contractului de ipotecă în intervalul de timp cuprins între scadenţa nr. 168-170, respectiv înscrierea în cartea funciară a ipotecii;

- art. 11, pct. 1, 2, 3 şi 7 din contract, în ceea ce priveşte posibilitatea Băncii de a încheia, modifica şi reînnoi, în numele şi pe seama reclamantului, oricând va considera necesar, cu o societate de asigurări agreată de către Bancă, poliţa de asigurare pentru imobilul care face obiectul garanţiei;

- art. 13 pct. 1, lit. c) şi d), art. 4 pct. 4 şi consecinţele nerespectării acestora instituite la art. 14 pct. 1, implicit şi în art. 14, pct. 2,3, 5-7, referitoare la obligaţiile reclamantului şi dreptul Băncii de a declara scadenţa anticipată pentru alte motive decât cele privind neplata ratelor;

- art. 15 pct. 1, teza finală, clauză instituită în interesul exclusiv al Băncii, potrivit căreia reclamantul trebuie să plătească în plus faţă de obligaţiile deja asumate şi orice cost suplimentar pe care pârâta nu a putut să-1 anticipeze la momentul încheierii contractului, cu toate că acesta este obligat la plata întregului credit şi la plata costurilor legale ale acestuia, pârâta neasumându-şi niciun risc;

- art. 16 pct. 2, teza finală, referitor la clauza atributivă de competenţă în raport de sediul pârâtei;

2. să oblige pârâta să interpreteze dobânda de referinţă variabilă ca dobândă fixă de 6,9%.

3. să dispună, în principal, compensarea până la concurenţa celei mai mici, a sumelor percepute în mod abuziv de pârâtă cu titlu de dobândă şi comisioane, cu ratele viitoare ale creditului bancar şi a dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data achitării acestora şi până la compensarea efectivă, iar în subsidiar, să oblige pârâta la rambursarea acestor sume împreună cu dobânda legală aferentă, de la data achitării acestora şi până la executarea efectivă;

4. să oblige pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, în urma constatării nulităţii clauzelor contractuale privitoare la formula de calcul a dobânzii bancare, precum şi a celor privitoare la perceperea comisionului aplicat.

5. să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată;

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 şi art. 14 din Legea nr. 193/2000; alin. (1), lit. a), b), c), e), g), i), p), r), s) din Anexa la Legea nr. 193/2000; art. 3 lit. b); art. 91; art. 93 lit. c), e), g) pct. 1 şi 3, h), j), k), 1), m); art. 10. lit. a), b), c), f), h); art. 18, art. 19; art. 20 alin. (4); art. 23; art. 25 din O.G. nr. 21/1992.

La data de 22.08.2017, reclamantul A. a formulat cerere adiţională, solicitând constatarea nulităţii absolute a actului adiţional fără număr şi dată depus de pârâtă la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea.

La data de 12.10.2017, C., în calitate de codebitor, în cadrul contractului de credit bancar nr. x/10.05.2007, a depus cerere de intervenţie voluntară principală, prin care a formulat aceleaşi pretenţii ca şi în cererea de chemare în judecată şi motive de fapt şi de drept similare.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 61 şi urm. din C. proc. civ., art. 4 şi art. 14 din Legea nr. 193/2000, alin. (1), lit. a), b), c), e), g), i), p), r), s) din Anexa la Legea nr. 193/2000, art. 3 lit. b); art. 9 lit. c), e), g) pct. l şi 3, h), j), k), 1), m), art. 10 lit. a), b), c), f), h), art. 18, art. 19, art. 20 alin. (4), art. 23 şi art. 25 din O.G. nr. 21/1992.

Prin sentinţa civilă nr. 424/16.02.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea principală şi cererea de intervenţie voluntară principală, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate în art. 7 pct. 1 lit. a) partea finală, potrivit căreia dobânda variabilă este "revizuibilă în funcţie de politica de dobânzi a băncii" şi art. 7 pct. 6 partea finală potrivit căreia variaţia dobânzii după expirarea perioadei de dobândă fixă de 1 an de la acordarea creditului "este determinată de nivelul dobânzii variabile practicate de Bancă în acel moment"; a obligat pârâta să restituie reclamantului diferenţa dintre dobânda percepută în temeiul clauzelor constatate ca fiind nule absolut şi dobânda contractuală de 6,9%, calculată până la intrarea în vigoare a Actului Adiţional emis conform O.U.G. nr. 50/2010; a respins celelalte capete de cerere formulate prin acţiunea principală şi cererea de intervenţie voluntară şi a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 750 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1749A/29.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile reglementate de Legea nr. 193/2000, apreciind că au caracter abuziv clauzele cuprinse la art. 7.1 lit. a) partea finală şi art. 7.6 partea finală, în ceea ce priveşte dobânda variabilă percepută ulterior primului an contractual şi obligarea sa la restituirea sumelor de bani percepute cu acest titlu.

A mai arătat că modificarea nivelului procentual al dobânzii variabile curente contractuale prin raportare la indicii de referinţă nu atrage caracterul abuziv al acesteia, având în vedere şi faptul că în componenţa dobânzii de referinţă intră elemente a căror evoluţie este independentă de voinţa Băncii, iar acest tip de dobândă se aplică întregului portofoliu de credite de acelaşi tip. În acest sens a statuat şi instanţa supremă prin deciziile nr. 812/2012 şi nr. 485/2017.

Totodată, a relevat că dobânda se poate stabili în bani ori în alte prestaţii sub orice titlu sau denumire la care împrumutatul se obligă ca echivalent al folosinţei capitalului. De altfel, o nouă definiţie a noţiunii de credit este oferită de art. 7 pct. 2 şi 4 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificată şi aprobată prin Legea nr. 134/2013, iar din perspectiva practicii şi a jurisprudenţei contractul de credit este unul consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, însoţit sau nu de garanţii, care constituie titlu executoriu, cu executare succesivă şi nu în ultimul rând comutativ.

În final, recurenta a mai precizat că în ceea ce priveşte clauza referitoare la dobânda de la încheierea contractului de credit şi până la încheierea actului adiţional emis în baza O.U.G. nr. 50/2010, aceasta, contrar celor reţinute de către instanţă, este variabilă şi nu fixă, astfel că nu se putea dispune restituirea diferenţei de dobândă.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 coroborat cu art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor motive de recurs dintre cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., condiţia legală fiind aceea că dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate, cu referire la motivele expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Mai precis, în măsura în care recursul se fundamentează pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acest control se poate realiza numai în măsura indicării normelor drept material încălcate, individualizate de recurentă, în operaţiunea de interpretare şi aplicare a legii.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza motivelor de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece susţinerile puse în discuţie relevă doar aspecte cu caracter general cu privire la necesitatea instituţiei bancare de a încasa o dobândă variabilă prin raportare la indicii de referinţă şi că acest tip de dobândă se aplică întregului portofoliu de credite de acelaşi tip.

Recurenta s-a limitat la critici referitoare la modul în care instanţa de apel a aplicat Legea nr. 193/2000, fără o dezvoltare punctuală a modului în care s-a ignorat ori aplicat greşit o dispoziţie normativă cuprinsă în această lege.

În plus, sub aparenţa greşitei aprecieri a întrunirii cerinţelor referitoare la caracterul abuziv din perspectiva Legii nr. 193/2000 în ceea ce priveşte clauzele de la art. 7 pct. 1 lit. a) şi art. 7 pct. 6 din contractul de credit, recurenta a reiterat susţinerile expuse în faţa instanţelor de fond şi care au făcut obiectul analizei, sub aspectul aplicării mecanismului contractual de determinare a dobânzii variabile.

De altfel, se poate observa că cererea de recurs reproduce consistent criticile formulate în cererea de apel, recurenta reluând astfel susţinerile din apel, cu ignorarea considerentelor din decizia recurată şi fără a arăta greşelile imputate instanţei de apel cu privire la dispoziţia de respingere a apelului pentru a se putea exercita controlul judiciar, astfel că intervine sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1749A/29.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021.