Territorial competence for labor claims filed by prosecutors under the neighboring appellate district rule

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. au chemat în judecată pe pârâţii DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIA ŞI JUSTIŢIE şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând, în esenţă, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea şi plata de drepturi salariale şi creanţe accesorii acestora.

Prin întâmpinarea formulată, DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţe. A invocat incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la L. şi faptul că locurile de muncă ale celorlalţi reclamanţi nu se află în Bucureşti, la data sesizării instanţei desfăşurându-şi activitatea la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, respectiv DIICOT - Biroul Teritorial Buzău şi DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa.

Prin sentinţa civilă nr. 5593 din data de 23.10.2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a sa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un conflict de muncă.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform legii. Potrivit art. 95 C. proc. civ. şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conflictele de muncă se judecă în primă instanţă de tribunale.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, conform art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Conform art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Dintre reclamanţii din dosarul de faţă doar L. are domiciliul în Bucureşti.

Această stare de fapt nu atrage însă competenţa Tribunalului Bucureşti, având în vedere că reclamantul L. este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (3) raportat la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin urmare, competenţa teritorială de a judeca cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L. revine unui tribunal aflat în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Bucureşti, nu Tribunalului Bucureşti.

Dispoziţiile art. 127 nu sunt incidente în raport cu ceilalţi reclamanţi, care nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau în cadrul unui parchet inferior.

Totodată, instanţa a reţinut că locurile de muncă ale celorlalţi reclamanţi nu se află în Bucureşti, la data sesizării instanţei desfăşurându-şi activitatea la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, respectiv DIICOT - Biroul Teritorial Buzău şi DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa.

Nici domiciliile reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. nu se află în Bucureşti, ci în judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa.

Tribunalul Bucureşti nefiind instanţa competentă din punct de vedere teritorial în raport cu vreunul dintre reclamanţi, nu este incidentă dispoziţia prevăzută de art. 269 alin. (3) Codul muncii, invocată de reclamanţi în cererea de chemare în judecată.

Având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Tribunalul Prahova, în a cărui rază teritorială se află şi domiciliul ales al reclamanţilor, este competent să judece cauza în raport cu toate criteriile analizate.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Primind dosarul, Tribunalul Prahova a reţinut, în esenţă, că Tribunalului Bucureşti, secţia VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale este instanţa competentă să soluţioneze cauza, dat fiind funcţia deţinută de reclamanţi şi activitatea desfăşurată de aceştia, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 393 din 9 februarie 2021 pronunţată de Tribunalului Prahova, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "pretenţii" formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. au chemat în judecată pe pârâţii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţia şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând, să se recunoască dreptul la plata diurnei procurorilor detaşaţi de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilit pentru fiecare zi de lucru, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare, drept prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, cu obligarea pârâtei, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism DIICOT, la emiterea de noi ordine salariale în acest sens, obligarea pârâţilor la plata lunară către reclamanţi a diurnei de 2/din indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită pentru fiecare zi de lucru, ca drept de care beneficiază procurorii detaşaţi, dar nu mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 16.10.2018 la zi ţi în continuare, respectiv a diferenţei ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Este de necontestat că acţiunea reclamanţilor are caracterul unui conflict de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, derogatorii de la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, pentru determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, în lumina dispoziţiilor textului de lege anterior menţionat, coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, pentru situaţia în care salariatul are calitatea de reclamant, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.

Pe de altă parte, în considerarea calităţii de procuror deţinută de reclamanţi, Înalta Curte constată că, având în vedere data înregistrării acţiunii (14 iulie 2020), sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., în forma modificată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Textul actual al art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. dispune:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

De asemenea, art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Or, în speţă, reclamanţii aveau la momentul formulării cererii de chemare în judecată calitatea de procurori, desfăşurându-şi activitatea la DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, respectiv DIICOT - Biroul Teritorial Buzău şi DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa.

Totodată, se reţine că reclamantul L. a deţinut funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti până la 31 decembrie 2019, aşa cum se menţionează în cererea de chemare în judecată, respectiv anterior promovării acţiunii (14 iulie 2020).

Prin urmare, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. au sesizat Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu respectarea competenţei facultative reglementate de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării acţiunii, astfel că, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2021.