Moral damages award upheld after car crash appeal; contributory negligence and quantum findings sustained

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 11.05.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 500.000 euro, (2.250.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plăţii, reprezentând daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile din Legea nr. 136/1995, Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Prin cererea formulată la data de 20.05.2016, reclamantul a susţinut că despăgubirile sunt solicitate pentru vătămările corporale suferite ca urmare a unui accident rutier produs la 31.05.2014.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. C. S.R.L., solicitând ca, în cazul în care va fi admisă acţiunea, chemata în garanţie să fie obligată la plata despăgubirilor şi cheltuielilor de judecată, proporţional cu gradul sau culpa în producerea evenimentului asigurat.

Prin încheierea din 14.10.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în garanţie.

Prin sentinţa civilă nr. 962/22.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanţie; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral şi a sumei de 1.263 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, reclamantul şi pârâta au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1624/10.10.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 75.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Prin decizia nr. 300/14.02.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut în esenţă că în speţă "curtea de apel nu a analizat motivele de apel privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudenţială, respectiv a identificării şi cuantificării întinderii răspunderii asiguratorului în concurs cu culpa invocată în sarcina victimei, conform situaţiei de fapt deduse judecăţii şi nu a răspuns argumentelor părţilor prin propriul raţionament juridic, apt să demonstreze că soluţia nu este rezultatul unui act arbitrar care să poate fi cenzurat pe calea recursului.

Cu ocazia rejudecării, s-a impus ca instanţa de trimitere să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudenţiale în materie, raportat la circumstanţele particulare ale speţei, stabilite pe baza probelor încuviinţate şi administrate în cauză, sens în care urma să se ţină seama atât de toate consecinţele suportate de reclamant în urma accidentului, cât şi de criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, precum şi de jurisprudenţa în cauze similare".

Prin decizia civilă nr. 1814/22.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 100.000 RON, cu titlu de daune morale, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 49 pct. l lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1391 alin. (1) C. civ., precum şi cele ale art. 1385 alin. (1) şi (2) C. civ.

Astfel, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, instanţa de apel nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2014 asupra persoanei reclamantului.

Recurentul a arătat că a depus la dosar practică judiciară din care reiese fără echivoc că în situaţii similare instanţele au acordat daune morale în cuantum mai mare comparativ cu cele acordate la solicitarea sa.

Sub acest aspect, a arătat că pentru a crea o aparenţă privind respectarea dispoziţiilor Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, instanţa de apel s-a limitat la precizarea conform căreia a avut în vedere practica judiciară depusă de recurent.

În continuare, a mai arătat că suma ce i-a fost acordată cu titlu de daune morale constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului la despăgubire, prin raportare la jurisprudenţă.

Astfel, curtea de apel nu a avut în vedere că despăgubirea acordată nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie aptă pentru a uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat şi pe care trebuie să le mai îndure, ca urmare a consecinţelor accidentului individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosar.

În continuare, recurentul a prezentat pe larg repercusiunile accidentului rutier produs la 31.05.2014 asupra vieţii şi sănătăţii sale, subliniind că, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, posibilităţile sale de viată familială şi socială au fost restrânse semnificativ, aspect ce trebuia cuantificat de instanţa de apel, care trebuia să dea eficienţă principiului reparării integrale a daunei şi să oblige intimata la plata sumei de 500.000 euro, solicitate cu titlu de daune morale.

De altfel, instanţa de apel nu s-a raportat la criteriul echităţii, nici la principiul proporţionalităţii despăgubirii cu dauna acordată, aspecte consacrate pe cale jurisprudenţială.

Totodată, în mod eronat a reţinut instanţa de apel în sarcina recurentului un grad de culpă de 20%, procedând la reducerea cuantumului daunelor morale acordate cu acest procent.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel s-a limitat la a prezuma faptul că nu ar fi purtat centura de siguranţa, analizând poziţia sa în interiorul autoturismului şi vătămările pe care le-a suferit, deşi nu există niciun înscris al organelor de urmărire penală din care să rezulte aceasta.

De asemenea, instanţa de apel a concluzionat că "faţă de probatoriul administrat se putea prezuma ca s-ar fi produs consecinţe mai puţine grave", fără a indica probele la care face referire şi care ar putea conduce la această concluzie, în condiţiile în care medicul specialist (prin certificatul medico-legal pe care îl anexează) a apreciat că nu poate fi stabilit cu certitudine dacă purtarea centurii sau lipsa acesteia ar conduce la leziuni grave sau mai puţin grave.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale şi s-a limitat la a face simple menţiuni cu privire la normele substanţiale şi procedurale incidente, fără însă a le aplica în concret, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri motivate pur formal.

A mai susţinut că nici motivarea sumară nu corespunde exigenţelor art. 425 C. proc. civ., pentru că instanţa de control judiciar, într-o asemenea situaţie, este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv asupra hotărârii atacate.

În opinia recurentului, instanţa de apel nu a stabilit în mod clar situaţia de fapt, nu s-a raportat la totalitatea consecinţelor evenimentului rutier, nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale şi nu a analizat argumentele de natură să-i susţină solicitarea de majorare a cuantumului daunelor morale sau a făcut-o în mod superficial.

A conchis recurentul că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport cu criteriile statuate pe cale jurisprudenţială, de circumstanţele particulare ale speţei şi nu a făcut aplicarea dispoziţiilor din C. civ. incidente, ceea ce a condus la o soluţie nemotivată şi la încălcarea dreptului său la un proces echitabil.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 11.05.2020 intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că din conţinutul cererii de recurs se pot desprinde critici ce pot fi circumscrise în prevederile de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

În prealabil, se reţine că recurentul şi-a întemeiat în drept calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a analizat probele administrate în cauză, iar situaţia de fapt nu a fost corect stabilită întrucât instanţa nu s-a raportat la totalitatea consecinţelor evenimentului rutier, precum şi că hotărârea este nemotivată deoarece nu ar fi fost analizate motivele de apel referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, Înalta Curte constată că sub aparenţa incidenţei acestui motiv de recurs se pun în discuţie chestiuni ce ţin de evaluarea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, nefiind arătate care au fost probele ignorate şi concludenţa lor în plan probator şi nici motivele de apel neanalizate, recurentul făcând simple afirmaţii.

Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nemotivarea, invocată de recurent, trebuie să aibă caracter substanţial şi să se refere la aspecte esenţiale, tranşate prin dispozitiv sau de natură a-l influenţa, iar nu la analiza tuturor aspectelor care, fiind invocate, nu puteau influenţa decisiv hotărârea.

Aşa cum s-a subliniat, aspectele care ţin de stabilirea stării de fapt, integrate motivării, nu pot fi repuse în discuţie în recurs, iar nemulţumirile părţii legate de expunerea situaţiei de factuale nu pot fi integrate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi nici reîncadrate, de vreme ce partea care a declarat recursul nu a arătat care sunt probele ignorate şi care era concludenţa în plan probator.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul A.S.F. nr. 14/2011, art. 1391 alin. (1), art. 1.385 alin. (1) şi (2) C. civ., sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor ce i-au fost acordate recurentului, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Recurentul critică hotărârea curţii de apel, susţinând că instanţa de apel a creat o aparenţă privitoare la respectarea dispoziţiilor Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier şi că în mod greşit s-a reţinut în sarcina lui o culpă concurentă de 20%.

În prealabil, se reţine că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de casare, decizia nr. 300/14.02.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în considerentele căreia s-a impus instanţei de apel ca în rejudecare să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării criteriilor jurisprudenţiale în materie, în raport cu circumstanţele particulare ale speţei, urmând a se ţine cont de consecinţele suportate de reclamant în urma evenimentului rutier.

În argumentarea soluţiei pronunţate cu privire la stabilirea daunelor morale se constată că instanţa de apel s-a raportat la prevederile art. 1.371 alin. (1) şi art. 1.385 C. civ., precum şi cele ale Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, făcând o aplicare şi o interpretare corectă a dispoziţiilor legale evocate.

La stabilirea cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere prejudiciul moral efectiv suferit de reclamant, prin raportare la efectele sociale şi psihologice pe care acesta le-a suportat, fiind evaluat probatoriul administrat în cauză, precum şi jurisprudenţa relevantă în cauză.

Astfel, instanţa de apel a analizat probele de la dosar, a arătat care sunt criteriile în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale, aprecierea întinderii lor presupunând o aproximare rezonabilă a instanţei de apel şi al cărui cuantum a fost stabilit la suma de 100.000 RON. De altfel, a fost analizată şi practica judiciară depusă la dosar de către părţi, statuându-se că acestea înţeleg să se prevaleze de hotărârile care servesc cel mai bine intereselor lor.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului referitoare la cuantumul daunelor morale ce i-au fost acordate şi gradul culpei concurente reţinute în sarcina lui de 20%, precum şi cele de referitoare la aprecierea probelor de la dosar, Înalta Curte arată că nu le poate analiza, întrucât o nouă evaluare a situaţiei de fapt care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate reprezintă aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de către instanţa de apel la stabilirea sumei acordate cu acest titlu; asupra lor instanţa de apel a avut o marjă de apreciere care nu poate fi în mod absolut stabilită, ci se evaluează cazual, aspecte care nu vor fi reevaluate în recurs.

Aşadar, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1814/05.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2021.