Appeal annulled for rearguing facts instead of raising illegality grounds; nullity of loan agreement claim upheld below.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 15.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut încheiat la 01.09.2014 între reclamant şi pârât; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1236 C. civ., art. 275-276, art. 194 şi urm. din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 1095 din 24 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2174A din 24 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

La 15 iunie 2020, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a deciziei civile nr. 2174A/24.12.2019, cu următoarele consecinţe: constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut încheiat la 01.09.2014 între recurent şi intimat; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs arată că, deşi instanţa de apel afirmă că nu există un caz de nulitate absolută, lipsa cauzei este un motiv de nulitate a actului juridic, care se analizează pe tărâmul art. 967 C. civ., valabilitatea şi existenţa cauzei fiind prezumate până în momentul în care se dovedeşte că la momentul încheierii actului juridic cauza a lipsit.

Susţine recurentul că, în cauză, nu a existat o remitere efectivă a sumei împrumutate, cu alte cuvinte o predare a lucrului în cazul actului juridic real. Totodată, arată că nici suma de 80.000 euro, aportul intimatului, nu i-a fost predată, această sumă fiind încasată de constructorul C..

Mai precizează recurentul că în cazul contractelor reale, pentru încheierea lor valabilă, este necesară atât realizarea acordului de voinţă cât şi predarea lucrului ce formează obiectul contractului. Susţine că pârâtul s-a folosit în mod abuziv de un contract ce a fost prezentat ca o simplă garanţie, profitând de efectele şi puterile juridice ale unor acte semnate cu scopul de a atesta buna credinţă a recurentului-reclamant şi a-i dovedi intimatului că poate avea încredere în înţelegerea verbală dintre părţi.

În continuare, autorul recursului arată că, la momentul semnării actului adiţional, suma restituită se ridica la nivelul de 55.833 euro, din transferuri bancare, fără a aduna şi sumele restituite cash, pe care intimatul nu le-a recunoscut, deşi acestea erau în cuantum de 5.500 euro. Susţine recurentul că a restituit aceste sume de bani deoarece au fost cheltuite în mod justificat în vederea ridicării construcţiei de către intimat.

Conchide recurentul că atât contractul de împrumut cât şi actul adiţional au fost încheiate în mod fictiv, nu a existat cauza în momentul încheierii acestora, motivul pentru care recurentul a fost dispus să încheie aceste acte fiind reprezentat de prietenia dintre cele două părţi şi buna-credinţă a recurentului.

Consideră recurentul că trebuie să se ţină cont şi de declaraţia intimatului, prin care acesta sugerează că avea nevoie de acest contract semnat, întrucât lucrează într-o companie de stat şi trebuie să completeze declaraţii, iar, din acest punct de vedere, intimatul nu a depus vreo declaraţie de venit din care să rezulte suma de 100.000 euro sau sumele restituite de recurent.

În concluzie, recurentul învederează că neremiterea sumei de bani menţionată în contractul de împrumut din 01.09.2014, echivalează cu lipsa cauzei contractului de împrumut, iar absenţa cauzei, ca element al actului juridic, duce la nulitatea absolută a acestuia.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât la 17 iulie 2020 .

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la 18 august 2020, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 3 septembrie 2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care nu au înţeles să formuleze un punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Analizând recursul formulat, instanţa supremă constată că recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, susţinerile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentului privind greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 967 din C. civ., prezentate de acesta drept motive de recurs, nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în faţa instanţei de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Faţă de cele constatate, se reţine că textul de lege a fost invocat doar formal, în vederea atragerii incidenţei cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant urmărind, în realitate, nu prezentarea unor critici de nelegalitate care să atragă casarea deciziei recurate ci reanalizarea şi interpretarea probatoriului, prin devoluţiunea integrală a fondului, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de cele două instanţe anterioare cu privire la remiterea sau nu a sumei împrumutate, precum şi cu privire la stabilirea voinţei reale a părţilor în desfăşurarea raporturilor juridice. Însă legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, motivele de netemeinicie a hotărârilor anterioare neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2174A din 24 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2174A din 24 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.