Accident indemnity appeal annulled as inadmissible for lack of specific illegality grounds; 30% disability fails policy’s 50% threshold.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La 24.09.2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin care s-a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 60.000 euro, echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând prima de asigurare, potrivit poliţei de asigurare de accidente C. nr. x privind asigurarea de accidente a personalului M.A.P.N., precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 136/1995 actualizată, art. 969 şi urm. din C. civ. de la 1864, art. 1350 si urm. din C. civ. adoptat prin legea nr. 287/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 1161 din 27 iunie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a Civila a respins acţiunea, precum şi cererea reclamantului de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată (contravaloarea taxei judiciare de timbru), ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ si Fiscal.

Prin decizia civilă nr. 35 din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamatului.

Împotriva acestei decizii, la 9 iunie 2020, a declarat recurs reclamantul, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la decizia instanţei de apel, recurentul-reclamant a invocat faptul că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 76 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 1266, art. 2200 alin. (1) C. civ.

Recurentul susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile indicate, reţinând că, anterior încheierii contractului de achiziţie publică, intimata-pârâtă a solicitat clarificări/precizări beneficiarului asigurării, MAPN-UM 01020, sens în care acesta a emis documentul intitulat clarificări nr. 4, în cuprinsul căruia riscul al IV-lea de la punctul II.3 din caietul de sarcini este definit astfel:

"minim 60.000 euro pentru îmbolnăviri pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă care au ca rezultat orice mutilări sau defecte fizice şi ireversibile ori vătămări corporale/afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv".

Totodată, recurentul susţine că, tot din cauza acestei interpretări greşite a dispoziţiilor legale, s-a reţinut de către instanţa de apel că, în mod corect, instanţa de fond a stabilit voinţa reală a părţilor poliţei de asigurare, concluzia neechivocă fiind că beneficiază de despăgubirea în valoare de minim 60.000 euro, stipulată la punctul 4 al poliţei, doar persoanele care prezintă afecţiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptivă de cel puţin 50%, nu de 30%, cum este cazul reclamantului.

Susţine recurentul că instanţa de apel a reţinut că şi-a întemeiat pretenţiile pe art. 4 pct. 4 din poliţa de asigurare, însă litigiul dintre părţi este generat de interpretarea clauzei înscrise la poziţia III pct. 4 din poliţa de asigurare de viaţă - C. nr. x din 28.07.2016.

Astfel, susţine recurentul că acest eveniment ce a cauzat vătămarea corporală a militarilor români este considerat accident de muncă, întrucât s-a produs în timpul şi din cauza îndeplinirii sarcinilor de serviciu, în contextul unei misiuni ordonate, neputându-se reţine culpa militarilor, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5 lit. g) din Legea nr. 319/2006, conform căruia accidentul de muncă constă în vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă cel puţin trei zile calendaristice, invaliditate şi deces. De asemenea, este considerat accident de muncă şi în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. v) din S.S.M. -1/208 cu privire la instrucţiuni privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de securitate şi sănătate în muncă în armata României.

Mai arată recurentul că, în sensul art. 5 lit. g) din Legea nr. 319/2006, este accident de muncă accidentul suferit de personalul armatei, ca urmare a desfăşurării oricăror acţiuni de luptă, în baza unor acorduri, memorandumuri, înţelegeri încheiate de M.A.P.N., dacă sunt respectate toate reglementările şi procedurile de operare convenite de părţi şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului.

În continuare, recurentul învederează că, în poliţa de asigurare, privitor la riscurile asigurate, se prevede o indemnizaţie de 60.000 euro pentru "îmbolnăvire în timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, care au ca rezultat mutilări sau defecte fizice ireversibile ori vătămări corporale/afecţiuni ce pot fi stabilite în mod obiectiv".

La lit. D) din condiţiile particulare de asigurare se arată (pct. D.4 - pag. 4) că "indemnizaţia pentru îmbolnăvire, răniri pe timpul şi din cauza acţiunilor de luptă, procesul de pregătire pentru luptă şi îndeplinirii sarcinilor pe timpul serviciului care au ca rezultat clauzele de invaliditate I sau II sau invaliditate III".

Apreciază recurentul că gradul de invaliditate, astfel cum este clasificat în H.G. nr. 56/2012, la care face trimitere pârâta prin apărări, se referă doar la riscul asigurat la punctele B.l şi B.2 din poliţă. Totodată, susţine că apărarea pârâtei, însuşită de instanţele anterioare, în sensul că un atare risc asigurat nu există, întrucât vătămarea corporală trebuie să fie rezultatul unei îmbolnăviri, nu poate fi primită, întrucât ea este rezultatul unei interpretări gramaticale greşite, în poliţa de asigurare fiind enumerate drept riscuri îmbolnăvirea ce are ca rezultat mutilarea sau defecte fizice ireversibile, ori vătămarea corporală ce poate fi stabilită în mod obiectiv, conjuncţia disjunctivă "ori" făcând legătura în frază între îmbolnăvire şi vătămare, acestea fiind riscurile alternativ asigurate, iar nu între rezultatele îmbolnăvirii, art. 5.1 din condiţiile de asigurare făcând o mai bună exprimare logico-gramaticală a riscurilor asigurate şi confirmând susţinerea reclamantului:

Conchide recurentul că este dovedit că reclamantul a suferit o vătămare corporală în timpul unei misiuni militare, risc asigurat, iar pentru acoperirea unor astfel de prejudicii a fost încheiată poliţa de asigurare de viaţă de grup, ce are drept beneficiari, în conformitate cu prevederile 2199 C. civ., un număr de 90 de militari.

În opinia recurentului, clarificările legate de riscul asigurat (clarificări nr. 4 - dosar fond), în baza cărora instanţa a respins cererea de chemare în judecată, care fac trimitere la "afecţiuni încadrabile într-un grad de invaliditate ce determină o incapacitate adaptivă de cel puţin 50%" nu pot produce efecte prin raportare la prevederile art. 2200 alin. (1) C. civ.

Din dispoziţiile art. 2200 alin. (1) C. civ. rezultă, susţine recurentul, legat de contractul de asigurare, că acesta are un caracter consensual, însă, pentru a fi dovedit, legiuitorul cere forma scrisă. Înscrisul ce emană de la asigurător, intitulat clarificări, chiar în condiţiile în care a fost înscris în anunţul de demarare a procedurii de achiziţie publică de către M.A.P.N., nu poate fi reţinut faţă de prevederile art. 2200 alin. (1) C. civ., fiind un înscris anterior încheierii poliţei de asigurare, dar care nu a fost inserat în cuprinsul condiţiilor generale sau particulare ale poliţei de asigurare, acestea din urmă fiind înscrisurile ce reglementează relaţia contractuală dintre asigurat şi asigurător.

Pe fond, recurentul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, intimata-pârâtă fiind obligată, potrivit contractului şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 actualizată, la plata primei de asigurare, a despăgubirilor civile şi a beneficiului nerealizat, astfel cum sunt dovedite, pârâta trebuind să îşi respecte obligaţiile contractuale, potrivit art. 969, 970 C. civ. de la 1864.

Totodată, arată că, prin prisma dispoziţiilor art. 1073 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 289/2009, care stabilesc dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei debitorului său, lucru posibil întotdeauna în cazul obligaţiilor de plată a unei sume de bani, condiţiile sunt îndeplinite.

Recurentul-reclamant nu a precizat dacă este de acord ca, în situaţia în care recursul va fi admis în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru, în condiţiile prevăzute de art. 493 din C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte, la 22 iulie 2020 (dosar recurs).

La 24 august 2020, pârâta B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-reclamant şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport, prin care arată că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevede că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Instanţa supremă constată că recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Astfel, departe de a aduce critici relative la raţionamentul instanţei de apel, recurentul reia integral argumentele deja prezentate primei instanţe de control judiciar privind obiectul cererii de chemare în judecată, interpretarea clauzei înscrisă la art. III pct. 4, stabilirea gradului de infirmitate şi valoarea probatorie a înscrisului intitulat "clarificări" şi asupra cărora a primit o soluţie din partea acestei instanţe.

În esenţă, instanţa de apel învestită cu problema de drept constând în interpretarea unei clauze contractuale, a făcut aplicarea art. 1266 C. civ., reţinând că voinţa reală a părţilor rezultă şi din documentele care au stat la baza încheierii acordului-cadru de servicii (propunere tehnică, propunere financiară, caiet de sarcini), câtă vreme contractul în litigiu a fost încheiat în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006. Or, recurentul, prin memoriul de recurs, se limitează la a reitera susţinerea că art. 1266 C. civ. a fost greşit aplicat, fără a arăta, în concret, în ce a constat pretinsa eronată interpretare sau aplicare a normelor legale ce vizează interpretarea convenţiei.

Faţă de cele constatate, se reţine că textele de lege au fost invocate doar formal, în vederea atragerii incidenţei cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant urmărind, în realitate, nu prezentarea unor critici de nelegalitate care să atragă casarea deciziei recurate ci reanalizarea şi reinterpretarea probatoriului, prin devoluţiunea integrală a fondului, în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de cele două instanţe anterioare. Însă legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 35 din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.A. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 35 din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.