Bank credit contract abusive clauses; waiver of judgment triggers annulment of lower court decisions

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 14 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa:

1. Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 2.3 din Contractul de credit nr. x/09.05.2008 şi a clauzei de la art. 4.10 lit. a) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, cu privire la comisionul de acordare în cuantum de 2,00 %, respectiv 1,00%, plătit la prima tragere şi calculat la valoarea creditului, să dispună eliminarea acestor clauze abuzive din contract şi restituirea sumelor de 330 CHF, respectiv 740 CHF, achitate cu acest titlu;

2. Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 4.10 lit. b) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, cu privire la perceperea unui comision de administrare de 0,15 %/lună, aplicabil la sold, să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din Contract şi restituirea sumei achitate cu acest titlu, de la data semnării contractului şi până la ultima plată efectuată reprezentând comisionul de administrare;

3. Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 4.5 din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, cu privire la revizuirea ratei dobânzii, conform căreia "pe parcursul derulării creditului, Banca îşi rezervă dreptul de a modifica dobânzile şi comisioanele bancare", să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din Contract, stabilirea marjei fixe a Băncii prin formula generală de calcul "dobânda iniţială - LIBOR de la data semnării contractului de credit" şi, întrucât se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situaţia în care, în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată în cauza pendinte, va rezulta o diferenţă între dobânda percepută de Bancă potrivit acestei clauze contractuale abuzive şi dobânda aplicată, conform formulei corecte de calcul, restituirea sumei achitată cu acest titlu;

4. Să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 2.2 din Contractul de credit nr. x/09.05.2008, respectiv a art. 4.8 din Contractul de credit nr. x/30.03.2007 cu privire la rata dobânzii majorată, calculată conform condiţiilor prevăzute în Contract şi, întrucât se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situaţia în care, în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată în cauza pendinte, va rezulta o diferenţă între cuantumul comisioanelor stabilit la data încheierii Contractului şi valoarea acestora percepute de Bancă, potrivit acestei clauze contractuale abuzive, restituirea sumei achitată cu acest titlu;

5. Să constate caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar, conform cărora, rambursarea ratelor lunare se va face în moneda în care s-a acordat creditul şi, pe cale de consecinţă, eliminarea acesteia din contractele de credit încheiate cu B. S.A.;

6. Să oblige pârâta la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2.2747 RON la 09.05.2008, respectiv 2.0647 RON la 30.03.2007 pentru cel de-al doilea contract), curs care să fie valabil pe toata perioada derulării contractelor de credit;

7. Obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate de către pârâtă peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar;

8. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plaţii lor şi până la data achitării efective a debitului;

9. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194, art. 196 C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, dispoziţiile Directivei nr. 93/13/CEE, O.U.G. nr. 21/1992, C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 13955 din 24 noiembrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul astfel declinat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la 1 februarie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4061 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, în parte; a constatat caracterul abuziv şi a declarat nulitatea absolută a clauzelor 2.3 din contractul de credit nr. x/09.05.2008, a clauzei 4.10 lit. a) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007 cu privire la comisionul de acordare şi a art. 4.10 lit. b) privind comisionul de administrare din contractul nr. x/30.03.2007.

Totodată, a dispus restituirea sumelor acordate cu acest titlu de la data perceperii până la data restituirii şi a dobânzii legale aferente până la data restituirii; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe, au declarat apel atât reclamantul A., cât şi B. S.A.., al cărei succesor este B. S.A. şi care, la termenul din 09 ianuarie 2019, a depus cerere precizatoare prin care a învederat că a preluat calitatea de apelantă ca urmare a fuziunii prin absorţie.

Apelantul reclamant învederează că, la 28.03.2018, a primit notificarea de cesiune de creanţă, prin care a fost informat că noul creditor este, în prezent, C. S.A., motiv pentru care, a solicitat lărgirea cadrului procesual pasiv şi introducerea în cauză şi a cesionarului actual al creanţei.

La termenul din 4 septembrie 2019, Curtea a procedat la introducerea în cauză a societăţii C. S.A. având în vedere că această entitate a cesionat ambele contracte de credit.

Prin decizia civilă nr. 1546A din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelantul A.; a schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul admiterii capătului privind constatarea ca abuzivă şi nulitatea clauzei de la art. 4.5 din contractul nr. x/30.03.2007 cu privire la revizuirea unilaterală a dobânzii; a admis apelul declarat de apelanta B. şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul respingerii capetelor privind constatarea ca abuzivă şi nulitatea clauzelor de la art. 2.3 din Contractul de credit nr. x/09.05.2008, a art. 4.10 lit. a) din Contractul de credit nr. x/30.03.2007 cu privire la comisionul de acordare şi a art. 4.10 lit. b) privind comisionul de administrare din Contractul de credit nr. x/30.03.2007, precum şi restituirea acestor comisioane, ca neîntemeiate; a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei; a obligat intimata B. S.A. la plata către apelantul A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocaţial redus); a obligat intimatul A. la plata către apelanta B. S.A. a sumei de 1.866 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru).

Împotriva deciziei evocate, atât reclamantul A., cât şi intimatele pârâte C. S.A. şi B. S.A. au declarat recurs.

1. Recursul recurentului-reclamant a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, precum şi pe celelalte dispoziţii legale menţionate în cuprinsul memoriului de recurs.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.A. la 24 februarie 2020, respectiv la 25 februarie şi intimatei-pârâte B. S.A. la 24 februarie 2020 .

La 19 martie 2020, cu respectarea termenului legal, intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare (transmisă prin e-mail), prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, menţinerea în parte a deciziei atacate cu privire la admiterea apelului formulat de B. S.A., precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, .

Întâmpinarea intimatei C. S.A. a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 3 aprilie 2020 şi intimatei B. S.A. la 28 aprilie 2020 .

La 31 martie 2020, în termen legal (având în vedere efectele Decretului privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020) intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, formulând totodată şi recurs incident împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosar x/2017 . Cu referire la recursul reclamantului, intimata a solicitat instanţei de recurs să dispună anularea recursului pe motiv că, prin criticile formulate, autorul a vizat temeinicia hotărârii instanţei de fond şi nu legalitatea deciziei instanţei de apel, cererea de recurs nefiind decât o reiterare a motivelor/considerentelor şi apărărilor formulate pe fond.

Întâmpinarea şi recursul incident al B. S.A. la recursul reclamantului a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 29 aprilie 2020, iar intimatei C. S.A. la 27 aprilie 2020 .

Părţile nu au depus răspuns la întâmpinare.

2. Prin memoriul de recurs depus la dosar, pârâta C. S.A. a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte a deciziei civile sus-menţionate în ceea ce priveşte admiterea apelului formulat de către reclamant, cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a învederat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 13 martie 2020 şi intimatei-pârâte B. S.A. la 10 martie 2020 .

La 09 aprilie 2020, cu respectarea termenului legal, intimatul-reclamant A. a depus o întâmpinare comună atât faţă de recursul C. S.A., cât şi faţă de recursul B. S.A., prin care a solicitat admiterea excepţiei netimbrării cererilor de recurs sau a excepţiei insuficientei timbrări a cererilor de recurs (în măsura în care recurentele-intimate depun la dosar dovezile achitării taxelor de timbru în cuantum a câte 100 de RON fiecare) şi, pe cale de consecinţă, anularea ambelor cereri de recurs ca netimbrate sau ca insuficient timbrate, iar, pe fondul cauzei, respingerea ambelor recursuri ca nefondate, cu obligarea recurentelor-intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, sens în care a ataşat şi dovada achitării ultimei tranşe din onorariul avocaţial, în sumă de 1750 RON (total cheltuieli recurs 3500 RON), .

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte C. S.A. la 27 aprilie 2020 şi recurentei-pârâte B. S.A. la 28 aprilie 2020 .

Recurentele-pârâte nu au depus răspuns la întâmpinare.

3. La 14 februarie 2020, B. S.A. a declarat recurs principal împotriva aceleiaşi decizii, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea în integralitate atât a apelului reclamantului, cât şi a acţiunii acestuia. Invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea pronunţată în apel este dată cu încălcarea, interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 4, art. 1 lit. a) alin. (2) din Legea nr. 193/2000, a O.U.G. nr. 50/2010, precum şi a Directivei 13/93/CEE.

Cererea de recurs a fost comunicată recurentului-reclamant A. la 13 martie 2020 şi intimatei-pârâte C. S.A. la 11 martie 2020 .

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 24 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat un punct de vedere la raport, prin care a susţinut că modificarea textelor legale la care se face referire în raport, cu privire la depunerea prin e-mail a căii de atac, urmează a fi aplicată şi în cazul de faţă, recursul fiind depus ulterior acestor modificări.

La 27 ianuarie 2021, recurentul-reclamant A. a transmis la dosar declaraţia autentificată sub nr. x din 19 ianuarie 2021, de Notar Public D., prin care acesta a renunţat la judecata cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 406 C. proc. civ. şi a împuternicit-o pe E., conform art. 2032 alin. (2) C. civ., să depună declaraţia la dosar.

La aceeaşi dată, recurentul-reclamant a depus la dosar şi o cerere de renunţare la judecată, menţionând că solicită judecata în lipsă.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului principal şi recursului incident formulate de recurenta-pârâtă B. S.A. şi excepţia tardivităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă C. S.A., precum şi cererea formulată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 C. proc. civ., de recurentul-reclamant A., reţine următoarele:

1. Potrivit art. 24 alin. (2) lit. teza I din O.U.G. nr. 80/2013, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON", iar conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că, prin adresa comunicată la 10 martie 2020, recurentei-pârâte B. S.A. i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursurilor, sub sancţiunea anulării cererii, să precizeze cuantumul sumei contestate prin cererea de recurs, în vederea stabilirii timbrajului.

Se constată că aceeaşi parte a formulat şi recurs incident împotriva aceleiaşi decizii, prin care au fost formulate aceleaşi critici ca cele din recursul principal, astfel că recurenta-pârâtă datorează taxă judiciară de timbru calculată la cuantumul sumei contestate, astfel cum i-a fost pus în vedere în urma depunerii recursului principal, obligaţie faţă de care recurenta nu s-a conformat.

Având în vedere că recurenta-pârâtă B. S.A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., atât cu privire la recursul principal, cât şi cu privire la recursul incident formulat de aceeaşi parte.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 486 alin. (3) teza I, art. 493 alin. (5) şi art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte va anula, ca netimbrate, recursul principal şi recursul incident declarate de B. împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

2. În ce priveşte recursul formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1546A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, se reţine că, potrivit art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Potrivit art. 182 C. proc. civ., "(1) termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini acel act de procedură; (2) cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile".

Prin decizia nr. 34/2017, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, "în interpretarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen".

Luând în considerare faptul că decizia prin care s-a soluţionat apelul a fost comunicată recurentei-pârâte C. S.A. la 14 ianuarie 2020 (aşa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosar apel), iar cererea de recurs a fost transmisă la 14 februarie 2020, prin e-mail, la ora 5:36 PM (conform dovezii aflate la dosar recurs), se constată că recursul a fost declarat şi motivat în afara termenului legal de 30 zile de la pronunţare, prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2, art. 182 şi art. 183 C. proc. civ., în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 34/2017, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017.

Aşadar, în baza dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., în forma prevăzută de C. proc. civ. anterior modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, formă aplicabilă, conform dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., litigiului pendinte, inclusiv în interpretarea dată prin Decizia ÎCCJ 34/2017 mai sus amintită, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen, fiind considerat depus la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din C. proc. civ.

Având în vedere interpretarea mai sus amintită, în cazul de faţă, recursul transmis la 14 februarie 2020, prin e-mail, dar după ora la care activitatea instanţei a încetat, este considerat depus la data înregistrării, din 17 februarie 2020, dată la care recursul nu mai poate fi socotit în termenul legal de declarare a căii extraordinare de atac.

3. Potrivit art. 12 alin. (1) C. proc. civ. "drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi", iar potrivit art. 10 alin. (1) din acelaşi Cod, "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător."

Or, neexercitarea dreptului procesual, în speţă formularea cererii de recurs, în termenul imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 185 alin. (1), art. 493 alin. (5) şi art. 499 din acelaşi cod, va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca tardiv introdus.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că "cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.".

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condiţiile în care poate opera renunţarea reclamantului la judecată.

De principiu, renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia.

Din înscrisul intitulat "declaraţie", depus la dosar şi autentificat prin încheierea de autentificare nr. 80 din 19 ianuarie 2021 de Notar Public D., rezultă că reclamantul A. a declarat că "renunţă în mod expres şi irevocabil la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", motiv pentru care solicită instanţei să ia act de această renunţare.

Această "declaraţie" constituie o veritabilă cerere de renunţare la judecată a reclamantului A. privind cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că această manifestare de voinţă este neîndoielnică şi neechivocă în sensul renunţării recurentului-reclamant la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, iar acest act de dispoziţie al părţii reflectă principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte condiţiile de formă şi de fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Constată, de asemenea, că intimatelor-pârâte le-a fost comunicată cererea de renunţare la judecată, iar lipsa răspunsului acestora se consideră acord tacit la renunţare, conform art. 406 alin. (4) teza ultimă C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunţarea reclamantului A. la cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 şi va anula decizia civilă nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, precum şi sentinţa civilă nr. 4061 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în acelaşi dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrate, recursul principal şi recursul incident declarate de B. împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca tardiv introdus.

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. S.A. şi, în consecinţă:

Anulează decizia civilă nr. 1546 A din 9 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 4061 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.