Inadmissibility of cassation appeals against preparatory interlocutory orders
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed two appeals as inadmissible, leaving the lower court’s interlocutory orders in force. The dispute concerned a civil action for the restitution of an undue payment and related interest, wherein the first-instance court had ruled in favor of the insolvent plaintiff against the defendant bank, while the appellate court issued preliminary procedural orders delaying the trial and managing the process during the pandemic. The appellants challenged these preliminary orders directly, but the court held that such preparatory interlocutory rulings, which do not resolve merits or partially decide the case, form a single body with the final judgment and are not independently appealable at the cassation level. Relying on the principle of the legality of judicial remedies (Art. 457 of the Code of Civil Procedure) and the specific provision that preliminary orders may only be challenged together with the final decision on the merits (Art. 466(4) and Art. 494 of the Code of Civil Procedure), the court determined that the appeals were procedurally invalid.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 235 C. proc. civ, art. 466 alin. (4) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeals against preparatory interlocutory orders: , au fost invocate prevederile art. 1092, art. 994 din vechiul C. civ., art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în data de 20.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. - prin administrator judiciar B. a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. - Sucursala Bacău, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 542.594,29 euro, în echivalentul în RON la data plăţii efective, reprezentând plată nedatorată; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare standard, calculată de la data efectuării plăţii nedatorate - 31.08.2009 până la data restituirii efective a sumei de bani; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1092, art. 994 din vechiul C. civ., art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Prin încheierea din 23.04.2018 Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus amânarea judecării cauzei la data de 04.06.2018 şi a pus în vedere reprezentantului convenţional al reclamantei-pârâte, să depună la dosar precizări si înscrisuri cu privire la compensarea sumelor ce fac obiectul cererii reconvenţionale.
Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 1 88 din 16.04.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei de interes şi prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de pârâta-reclamantă; a admis cererea principală având ca obiect "acţiune în restituire plată nedatorată" formulată de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.A. - societate în insolvenţă prin lichidator judiciar D. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. S.A. - Sucursala Bacău; a obligat pârâta-reclamantă să restituie reclamantei-pârâte suma de 2.235.608,05 RON (echivalentul sumei de 542.594,29 euro) cu titlu de plată nedatorată şi să plătească dobânda legală penalizatoare la această sumă, începând cu data de 31.08.2009, până la data restituirii efective a sumei de bani şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională având ca obiect "compensare legală".
Împotriva încheierii din data de 23.04.2018 şi a sentinţei nr. 188 din 16.04.2019, pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamanta C. S.A. şi pârâta A. S.A. - prin lichidator judiciar D., au declarat apeluri, ce au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Prin încheierea din data de 10.02.2020 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a dispus acordarea de termen la data de 16.03.2020 pentru se formula concluzii pe excepţiile invocate în şedinţă şi pentru a se emite adresă Buletinului de Insolvenţă.
Prin încheierea din data de 16.03.2020 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a dispus ca în vederea implementării măsurilor de prevenţie adoptate ca urmare a răspândirii virusului COVID-19 şi declarării pandemiei de Organizaţia Mondiala a Sănătăţii, faţă de măsurile dispuse de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău conform Hotărârii din 11.03.2020 raportat la Hotărârea nr. 6 din 09.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă precum şi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191 din 10.03.2019, luând în considerarea şi recomandările Consiliului Superior al Magistraturii din Hotărârea nr. 192 din 12.03.2020, s-a amânat cauza la data de 04.05.2020, pentru când se s-a dispus citarea părţilor cu menţiuni ca în precedent şi comunicarea cererii de intervenţie accesorie către părţi.
Împotriva încheierii din data de 10.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, E. - mandatar al Comitetului Creditorilor şi administrator special al S.C. A. S.A. a formulat apel fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.
Totodată, împotriva încheierii din data de 16.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, S.C. A. S.A. - prin administrator special E. a formulat apel fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.
Intimata C. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursurilor, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererilor de apel, excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Comitetului Creditorilor, excepţia inadmisibilităţii cererilor de apel, solicitând ca cererile de apel să fie, în principal, anulate ca netimbrate, într-un prim subsidiar anulate ca urmare a lipsei dovezii calităţii de reprezentant, într-un al doilea subsidiar, ca inadmisibile, iar într-un al treilea subsidiar, ca nefondate.
Intimata S.C. A. S.A. - prin lichidator judiciar S.C. D. prin întâmpinarea depusă la dosar, după precizarea potrivit căreia lichidatorul judiciar al S.C. A. S.A. nu îşi însuşeşte recursurile formulate de d-na E., a invocat excepţia netimbrării recursurilor, excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţilor, excepţia inadmisibilităţii recursurilor şi excepţia nulităţii recursurilor solicitând respingerea recursurilor ca fiind netimbrate, formulate de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, inadmisibile, nule şi în subsidiar ca nefondate.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 5 noiembrie 2020 s-a dispus, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea acestuia părţilor.
Analizând recursurile formulate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:
Prioritar este de menţionat că întrucât potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, se impune ca cererile de apel formulate împotriva încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă să fie recalificate în cereri de recurs.
Având în vedere că la dosar există ataşate dovezile achitării taxelor judiciare de timbru, se impune respingerea excepţiilor de netimbrare a cererilor de recurs.
Cât priveşte excepţiile privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererilor de apel, lipsa calităţii procesuale de folosinţă a Comitetului Creditorilor şi lipsa calităţii procesuale active a recurenţilor, vor fi respinse ca urmare a analizei excepţiei inadmisibilităţii recursurilor.
Prezentele recursuri au ca obiect două încheieri premergătoare pronunţate de Curtea de Apel Bacău în soluţionarea apelurilor declarate împotriva încheierii din data de 23.04.2018 şi a sentinţei nr. 188 din 16.04.2019, pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, prin încheierea din data de 10.02.2020 s-a acordat termen la data de 16.03.2020 pentru se formula concluzii pe excepţiile invocate în şedinţă şi pentru a se emite adresă Buletinului de Insolvenţă, iar prin încheierea din data de 16.04.2020 s-a dispus ca în vederea implementării măsurilor de prevenţie adoptate ca urmare a răspândirii virusului COVID-19 şi declarării pandemiei de Organizaţia Mondiala a Sănătăţii, faţă de măsurile dispuse de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău conform Hotărârii din 11.03.2020 raportat la Hotărârea nr. 6 din 09.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă precum şi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191 din 10.03.2019, luând în considerarea şi recomandările Consiliului Superior al Magistraturii din Hotărârea nr. 192 din 12.03.2020, s-a amânat cauza la data de 04.05.2020, pentru când se s-a dispus citarea părţilor cu menţiuni ca în precedent şi comunicarea cererii de intervenţie accesorie către părţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 235 C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.
Dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 494 din acelaşi act normativ, conform cărora dispoziţiile din apel se aplică şi în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice.
Textele legale anterior citate instituie condiţii speciale cu privire la calea de atac ce se poate declara împotriva unei încheieri în funcţie de caracterul preparatoriu sau interlocutoriu al acesteia.
Astfel, prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, fără a anticipa soluţia, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei.
De aceea, acest tip de încheiere face corp comun cu hotărârea ce se pronunţă în cauză, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva acestei hotărâri, în măsura în care respectiva hotărâre are deschisă vreo cale de atac.
În speţă, au fost supuse căii extraordinare de atac a recursului două încheieri prin care instanţa de apel a amânat judecarea cauzei dispunând anumite măsuri preparatorii (adresă către Buletinul de Insolvenţă, comunicarea cererii de intervenţie accesorie) întocmind în acest sens încheieri premergătoare cu caracter preparatoriu.
Astfel fiind, în cauză se constată că încheierile atacate cu recurs sunt încheieri premergătoare cu caracter preparatoriu care pot fi atacate doar odată cu fondul făcând corp comun cu hotărârea finală, astfel că nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibile recursurile declarat de E. - mandatar al Comitetului Creditorilor şi administrator special al S.C. A. S.A., împotriva încheierii din data de 10.02.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi a recursului declarat de S.C. A. S.A. - prin administrator special E. împotriva încheierii din data de 16.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.