Timeliness of recusal motion filed after opening of hearings in labor compensation dispute

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 26 mai 2017 pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pe pârâta S.C. G. S.A., pentru ca, prin hotărârea care urmează să se pronunţe, să se dispună: obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate de către reclamanţi în ultimii trei ani, cuantum valoric care urmează a fi determinat prin efectuarea unui raport de expertiză contabilă; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale corespunzătoare sumelor solicitate prin petitul 1, de la data scadenţei şi până la data plătii efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în considerarea dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

Tribunalul Alba, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 1567/2018 din 24 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.A. şi, în consecinţă: pârâta S.C. G. S.A. a fost obligată să plătească reclamanţilor drepturilor salariale neachitate, corespondente raporturilor de muncă, pentru perioada 26 mai 2014 - 1 august 2016, astfel:reclamantului A. suma de 47.611 RON; reclamantului C. suma de 29.384; reclamantului D. suma de 29.287 RON; reclamantului E. suma de 27.240 RON.

Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor drepturilor salariale neachitate, corespondente raporturilor de muncă, astfel: reclamantului F. suma de 42.793 RON, pentru perioada 27.06.2014 -01.08.2016; reclamantului B. suma de 23.307 RON, pentru perioada 21.01.2015 -01.08.2016.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate, calculate începând cu data scadenţei fiecărei obligaţii de plată până la data achitării integrale a acestora şi la plata în favoarea reclamantului a sumei de 6.840 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. G. S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii, în parte, a acţiunii şi obligării pârâtei la plata către reclamanţi a orelor suplimentare efectuate la solicitarea angajatorului, a muncii prestate în timpul sărbătorilor legale, în zilele de sâmbătă şi duminică şi a orelor de noapte, care nu au fost plătite sau compensate, avându-se în vedere perioada 26.05.2014- 31.12.2015 (pentru reclamanţii A., C., D., E. şi F.) şi perioada 21.01.2015-31.12.2015 (pentru reclamantul B.), prin raportare la prevederile H.G. nr. 38/2008 şi ale Directivei 2002/15/CE; să fie înlăturată obligaţia apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.840 de RON.

La data de 2 decembrie 2019 apelanta-pârâtă S.C. G. S.A. a formulat o cerere de recuzare a doamnelor judecător H. şi I., învestite cu soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă prin încheierea civilă nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător H. şi I., formulată de apelanta-pârâtă S.C. G. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2239/2019 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. G. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1567/2018 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Alba, care a fost schimbată, în parte, numai sub aspectul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta, acestea fiind stabilite la suma de 3.420 RON; s-a menţinut, în rest, hotărârea atacată şi s-a dispus obligarea apelantei la plata sumei de 476 RON, în favoarea fiecărui intimat, în total suma de 2856 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii civile nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, pârâta S.C. G. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că la termenul de judecată din 27 iunie 2019 societatea pârâtă a depus la dosarul cauzei o notă de probe, prin care s-a solicitat, printre altele, să se administreze proba cu expertiză contabilă, indicând, totodată, şi obiectivele acesteia.

Recurenta a susţinut că era absolut necesar să se administreze proba cu expertiză contabilă, întrucât la dosarul cauzei nu existau dovezi, prin care să se răspundă, în mod argumentat, la motivele de apel invocate în cauză.

A precizat că la termenul din 26 septembrie 2019 au fost depuse înscrisurile solicitate de instanţă şi s-au adus argumente suplimentare în sprijinul admiterii cererii de efectuare a expertizei contabile, însă la termenul din data de 21 noiembrie 2019, în mod inexplicabil, completul de judecată format din doamnele judecător H. şi I. a respins cererea de efectuare a unei noi expertize contabile şi a acordat cuvântul pe fond.

În opinia recurentei-pârâte, respingând cererea de efectuare a unei noi expertize contabile, cele două doamne judecător şi-au exprimat, în mod implicit, dar neîndoielnic, părerea cu privire la soluţia pe care urmau să o pronunţe, în sensul că, exceptând problema cheltuielilor de judecată (care era atât de greşit rezolvată de instanţa de fond, încât şi apărătorul intimaţilor-reclamanţi a solicitat schimbarea hotărârii primei instanţe), pentru rest, apelul urma să fie respins, ca nefondat.

A menţionat că nu exista nici măcar posibilitatea admiterii apelului şi schimbării, în parte, a sentinţei instanţei de fond în privinţa drepturilor băneşti cuvenite reclamanţilor, atâta timp cât la dosarul cauzei nu existau probe (calcule), care să permită o astfel de soluţie, deoarece expertul nu a răspuns obiectivelor încuviinţate la fond.

Prin urmare, singura soluţie pe care o putea pronunţa completul de judecată era aceea de respingere a motivului 2 al cererii de apel, în condiţiile în care nu existau calcule efectuate pentru o eventuală admitere, în parte, a cererii.

Astfel, societatea recurentă a menţionat că instanţa de apel nu putea verifica dacă orele de condus luate în considerare de expert au respectat normele imperative invocate, de vreme ce nu s-au efectuat calcule în acest sens.

Concluzionând, recurenta-pârâtă a arătat că era clar, încă de la momentul respingerii probei cu expertiza contabilă, faptul că instanţa de apel urma să valideze hotărârea primei instanţe.

Totodată, a învederat că prin motivul 5 de apel s-a susţinut faptul că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, acordând drepturi salariate până la data de 1 august 2016, deşi reclamanţii înşişi au recunoscut că "Până în luna ianuarie 2016 nu au fost plătite orele de noapte, zilele de sărbătoare, sâmbetele şi duminicile" .

Or, atâta timp cât reclamanţii au arătat că până în luna ianuarie 2016 nu le-au fost plătite drepturile cuvenite, rezultă că începând cu ianuarie 2016 aceste drepturi le-au fost plătite.

S-a relevat faptul că nu erau efectuate calcule care să vizeze perioada 26.05.2014-31.12.2015 (pentru reclamanţii A., C., D., E.), perioada 27.06.2014-31.12.2015 (pentru reclamantul F.) şi perioada 21.01.2015-31.12.2015 (pentru reclamantul B.), ci au fost efectuate doar calcule până la data de 01.08.2016, acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat ca expertiza să aibă un astfel de obiectiv.

Recurenta-pârâtă consideră că a existat un caz clasic de antepronunţare în cauză, ceea ce trebuia să ducă la concluzia că judecătorii erau incompatibili să soluţioneze apelul.

S-a învederat faptul că în cuprinsul cererii de recuzare societatea pârâtă a invocat, în subsidiar, aplicabilitatea pct. 13 al art. 42, întrucât existau îndoieli cu privire la imparţialitatea celor 2 judecători.

De asemenea, a precizat că a fost evidentă părtinirea judecătorilor, care pe tot parcursul procesului au urmărit să neutralizeze orice încercare a pârâtei de a dovedi că hotărârea instanţei de fond a fost nelegală şi netemeinică.

Pentru toate aceste argumente, recurenta a apreciat că încheierea atacată este nelegală, iar decizia pronunţată în cauză a confirmat pe deplin temerile societăţii, apelul fiind admis doar în privinţa cheltuielilor de judecată.

În aceste condiţii, a susţinut că se impune admiterea recursului formulat împotriva încheierii nr. 103 din 03.12.2019, arătând că în temeiul art. 179 alin. (3) din C. proc. civ. desfiinţarea încheierii va avea ca efect şi desfiinţarea de drept a deciziei pronunţate în cauză, astfel încât judecata să fie reluată de un alt complet de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. au solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 mai 2020 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva încheierii nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a stabilit termen la data de 14 ianuarie 2021, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

În cauza dedusă judecăţii, în cadrul apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1567/2018 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Alba, pârâta S.C. G. S.A. a formulat cerere de recuzare a doamnelor judecător H. şi I., ce a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă prin încheierea civilă nr. 103/2019 din 03.12.2019, ce formează obiectul prezentului recurs.

Recurenta a criticat soluţia de respingere a cererii de recuzare, apreciind că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale şi respectiv când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a efectuat formal, fără a fi dezvoltate şi indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv şi, câtă vreme nu s-a demonstrat că instanţa de apel în soluţionarea cererii de recuzare nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, instanţa supremă nu poate face o analiză a recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Din perspectiva punctului 5 al art. 488 C. proc. civ., din expunerea argumentelor în susţinerea cererii de recurs se constată că recurenta a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta apreciind ca fiind aplicabil pct. 13 al aceluiaşi articol.

În cauză se constată că, instanţa de apel în analiza cererii de recuzare a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. proc. civ. constatând că cererea de recuzare este tardivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recuzare se poate face verbal în şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate şi probele de care partea înţelege să se folosească.

Potrivit art. 44 alin. (1) C. proc. civ. "Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol,"Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute".

Ţinându-se seama de caracterul dispozitiv al normelor privitoare la recuzare, propunerea trebuie făcută înainte de începerea dezbaterilor, iar pentru împrejurările ivite în cursul procesului, conform art. 44 alin. (2) C. proc. civ., de îndată ce partea a luat la cunoştinţă de motivele de recuzare.

În cauză, se constată că până la deschiderea dezbaterilor în fata instanţei de apel care au avut loc la data de 21 noiembrie 2019, pârâta S.C. G. S.A. nu a invocat nici un incident şi nici nu a formulat vreo cerere de recuzare, iar instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 5 decembrie 2019.

La 2 decembrie 2019, pârâta S.C. G. S.A. a formulat cerere de recuzare, iar completul învestit cu soluţionarea acesteia, constatând că motivele invocate de parte s-au ivit la momentul respingerii cererii în probaţiune, nefiind invocate înainte de terminarea cercetării judecătoreşti şi deschiderea dezbaterilor asupra fondului, a reţinut că cererea de recuzare înregistrată după închiderea dezbaterilor este tardiv formulată.

Dispoziţiile legale care reglementează recuzarea prevăd că, pentru a se putea face o cerere de recuzare după începerea dezbaterilor, trebuie ca motivul să se fi ivit după acest moment sau partea să fi luat cunoştinţă de el după acel moment, altfel intervine decăderea din dreptul de a cere recuzarea.

Cum, în speţă, pârâta nu a invocat existenţa niciunui motiv de incompatibilitate ivit sau despre care au luat cunoştinţă după începerea dezbaterilor care au avut loc la 21 noiembrie 2019, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că cererea de recuzare, înregistrată la 2 decembrie 2019, este tardiv formulată.

Criticile recurentei-pârâte vizând respingerea cererii în probaţiune, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, întrucât instanţa de recurs este ţinută să analizeze exclusiv criticile privind soluţia din dispozitivul hotărârii atacate.

Este de menţionat că, din modalitatea în care au fost expuse argumentele în susţinerea cererii de recurs, recurenta a solicitat în realitate reexaminarea cererii de recuzare şi nu doar să se analizeze legalitatea încheierii recurate.

În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. G. S.A. împotriva încheierii civile nr. 103/2019 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.