Construction damages claim over unpaid balance rejected as time-barred on appeal.

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2019 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, societatea A. S.R.L. (denumită A.C.M. ALPHA GRUP SRL) prin lichidator judiciar B. şi prin administrator special C., a solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata sumei de 715.328,21 RON reprezentând prejudiciul produs societăţii reclamante până la data de 09.06.2017 aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică judiciară dispus de instanţa de judecată in dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj, întrucât pârâta nu a respectat prevederile contractului de execuţie lucrări nr. x/06.12.2012 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă prin sentinţa nr. 42 din 11 martie 2020 pronunţată de în dosarul nr. x/2019, a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâtă; a respins ca fiind prescrisă acţiunea judiciară formulată de reclamanta A. S.R.L. Carcea, - prin lichidator judiciar B. şi prin administrator special C..

Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 406/2020 din 16 septembrie 2020 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 42 din 11 martie 2020 pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a I-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L. PRIN ADMINISTATOR SOCIAL E., având ca obiect pretenţii .

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L. Carcea - prin lichidator judiciar B. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că prin hotărârile pronunţate instanţele nu au ţinut cont de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015.

Recurenta-reclamantă susţine că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au supus unei noi analize momentul de la care a început să curgă termenul prescripţiei, respectiv au analizat din nou momentul când reclamanta a cunoscut existenţa prejudiciului, în condiţiile în care conform hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015, reclamanta a luat cunoştinţă despre existenţa prejudiciului în data de 26.04.2016, termenul de 3 ani nefiind împlinit la data formulării acţiunii, iar prezenta acţiune a fost înregistrată cu respectarea termenului de 3 ani, respectiv în data de 23.04.019.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele au aplicat greşit normele de drept material, respectiv art. 2517, art. 2523 şi art. 2537 C. civ.

După o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a concluziilor raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2015, a dispoziţiilor art. 8, art. 17.5 şi art. 9 din contractul nr. x din 06.12.2012, recurenta-reclamantă consideră că prejudiciul a luat naştere în momentul în care beneficiarul final al lucrării, Primăria Comunei Bărbăteşti a refuzat la plată situaţiile de lucrări, iar în urma raportului de expertiză tehnică întocmit în acest sens a rezultat că executantul S.C. D. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce derivă din contractul nr. x/06.12.2012.

Recurenta-reclamantă susţine că a promovat prezenta acţiune pentru diferenţa de 715.328,21 RON rezultată dintre prejudiciul constatat prin raportul de expertiză, respectiv 1.030.973,51 RON şi suma la care a fost obligată pârâta prin soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, respectiv 315.645,30 RON.

Din această perspectivă, susţine recurenta-reclamantă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2537 pct. 2 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, atât cererea de chemare în judecată aferentă dosarului nr. x/2015, cât şi prezenta cerere de chemare în judecată se întemeiază pe nerespectarea aceluiaşi contract de execuţie lucrări, nr. 291/06.12.2012, deci pe acelaşi raport juridic.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă susţine că există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, cu menţiunea că obiectul prezentei acţiuni este reprezentat de diferenţa de prejudiciu care a fost deja constatat definitiv în dosarul nr. x/2015.

Totodată, recurenta-reclamantă a subliniat şi faptul că pârâta S.C. D. S.R.L. prin singura apărare formulată, nu a contestat suma solicitată la plată de subscrisa, ci a considerat că nu datorează această sumă pentru că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Or, această apărare a intrat sub autoritatea de lucru judecat ca urmare a pronunţării hotărârilor definitive în dosarul nr. x/2015.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă D. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că instanţele au încălcat autoritatea de lucru judecat, întrucât au analizat din nou momentul când reclamanta a cunoscut existenţa prejudiciului, în condiţiile în care conform hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015, reclamanta a luat cunoştinţă despre existenţa prejudiciului în data de 26.04.2016 când a luat cunoştinţă de raportul de expertiză, sunt nefondate.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat.

În speţă, nu a existat o statuare a instanţei judecătoreşti cu privire la chestiunile litigioase deduse judecăţii în prezenta cauză, care să fi intrat în autoritatea lucrului judecat.

Astfel, se constată că prin prezenta acţiune, societatea reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. şi prin administrator special C. a solicitat obligarea societăţii pârâte D. S.R.L. la plata sumei de 715.328,21 RON, cu titlu de prejudiciu produs societăţii reclamante până la data de 09.06.2017, reprezentând diferenţa dintre prejudiciul total produs aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnica judiciara dispus de instanţa de judecata in dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Gorj, respectiv de 1.030.973,51 RON, şi suma de 315.645,3 RON, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinţa nr. 139 din 12.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Gorj, secţia a II a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 828/04.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admisă acţiunea judiciară cu precizarea ulterioară şi obligată pârâta D. S.R.L. către reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 315.645,3 RON, despăgubiri civile.

Ca atare, legal şi temeinic a apreciat instanţa de apel că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, drept pentru care, în speţă, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Din perspectiva criticilor aduse deciziei recurate sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei prescripţiei extinctive, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei.

Se reţine că prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie stabilit de lege, iar termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui drept.

Astfel, în privinţa pretenţiilor din prezenta cauză dreptul material la acţiune s-a născut în momentul la care apelanta creditoare era îndreptăţită să ceară executarea obligaţiei contractuale, cel mai târziu momentul în care a formulat cererea ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2015, adică momentul când a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, respectiv data de 29.06.2015.

Având în vedere că cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost introdusă la data de 22.04.2019, prin raportare la data de 29.06.2015, sau chiar la data de 15.09.2015 când a fost reziliat contractul nr. x/06.12.2012 încheiat între părţi, termenul de prescripţie reglementat de art. 2517 C. civ. era împlinit, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel.

Raportat la aceste argumente, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile dezvoltate în memoriul de recurs referitoare la momentul propus de recurenta-reclamantă ca moment de debut al cursului prescripţiei, respectiv 26.04.2016, când beneficiarul lucrării Primăria Comunei Bărbăteşti prin adresa nr. x/26.04.2016 i-a adus la cunoştinţă că refuză decontarea c/val lucrărilor pe motivul că situaţiile de lucrări cuprindeau lucrări care nu erau executate şi lucrări executate defectuos, confirmate prin Raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2015.

Astfel, instanţa supremă apreciază că ele vizează în realitate aspecte factuale, care scapă cenzurii instanţei de recurs, constituind aspecte de eventuală netemeinicie, mai ales că instanţa este chemată să aprecieze asupra relevanţei unor împrejurări de fapt pe aspectul momentului de la care începe să curgă prescripţia.

Înalta Curte, apreciază că hotărârea recurată este rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi a unei aprecieri convingătoare a faptelor reţinute în cauză.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra normelor legale incidente şi a făcut o corectă aplicare a acestora la situaţia de fapt stabilită şi că motivele de nelegalitate au fost invocate cu scopul de a repune în discuţie situaţia de fapt stabilită şi de a solicita instanţei de recurs să o reconsidere, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală.

În acest context, se constată că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 406/2020 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 406/2020 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.