Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 657/2021 AI generated

Rescission claim over service agreement fails; promissory note security stands as non-payment of advance breached contract.

Case Number Decizia nr. 657/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) dismissed the claimant's appeal as unfounded, thereby affirming the appellate decision that had upheld the trial court's rejection of the claim for contractual rescission of a service agreement and return/cancellation of a promissory note given as security. The claimant had sought rescission under the contract's Article 11.3, alleging the defendant unjustifiably ceased work, while lower courts found the non-performance was attributable to the claimant's failure to pay the 10% advance required by the contract. The Court held that the appeal raised only challenges to the factual findings and evidence assessment, which cannot be reviewed on cassation, and that the lower courts had correctly applied contract interpretation rules under Articles 1266–1268 of the Civil Code without misapplying substantive law under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 C. proc. civ, art. 470 alin. (4) C. proc. civ, art. 323 C. proc. civ, art. 1268 alin. (3) C. civ, art. 1267 C. civ, art. 1269 C. civ; Rescission claim over service agreement fails; promissory note security stands as non-payment of advance breached contract: The claimant had sought rescission under the contract's Article 11.3, alleging the defendant unjustifiably ceased work, while lower courts found the non-performance was attributable to the claimant's failure to pay the 10% advance required by the contract. The Court held that the appeal raised only challenges to the factual findings and evidence assessment, which cannot be reviewed on cassation, and that the lower courts had correctly applied contract interpretation rules under Articles 1266–1268 of the Civil Code without misapplying substantive law under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
promissory note service contract article of civil procedure advance payment cancellation of securities nullity of contract

Cited Legislation

AI generated
art. 6 C. proc. civ
civ., cu consecinţa încălcării dreptului acesteia la un proces echitabil, drept fundamental consfinţit de dispoziţiile art. 6 C. proc. civ.
art. 470 alin. (4) C. proc. civ
În primul rând, a susţinut recurenta-reclamantă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 470 alin. (4) C. proc. civ., nimic nu împiedică partea care formulează apel să se folosească de noi probe în aceasta fază de judecată, deci motivarea instanţei pe această chestiune este neavenită.
art. 323 C. proc. civ
Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că declaraţia martorilor nu s-a consemnat în concordanţă cu dispoziţiile art. 323 C.
art. 1268 alin. (3) C. civ
Recurenta-reclamantă a susţinut că în analiza apelului promovat instanţa de control a dat o greşita interpretare dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) C. civ., considerând că prin raportare la conţinutul clauzelor contractuale se impune interpretarea acestora.
art. 1267 C. civ
Mai mult, recurenta a arătat că înţelege să facă trimitere la dispoziţiile art. 1267 C. civ., subliniind că nu există nicio neclaritate, fiind evidentă inaplicabilitatea dispoziţiilor art.
art. 1269 C. civ
civ., subliniind că nu există nicio neclaritate, fiind evidentă inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1269 C.
art. 1266 C. civ
In continuare, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a interpretat greşit (ignorând practic scopul acestor prevederi) dispoziţiile art. 1266 C.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la data de 23.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate rezoluţiunea contractului de prestări servicii nr. x/24.05.2018, încheiat de părţi, în baza dispoziţiilor art. 11.3 din contract; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în original a biletului la ordin seria x 3 AC nr. x, predat pârâtei la data de 04.06.2018 cu titlu de garanţie, ca efect al rezoluţiunii contractului - act principal al cărui soartă o urmează şi accesoriul (biletul la ordin); anularea biletului la ordin seria x 3 AC nr. x predat pârâtei la data de 04.06.2018, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 61/C din 23.01.2019 a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 61/C din 23.01.2019 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă prin decizia nr. 638/2019 din 24 septembrie 2019, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata către intimată a sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorar de avocat).

Împotriva deciziei nr. 638/2019 din 24 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond cu încălcarea expresă a dispoziţiilor art. 264, 265, 470 alin. (4) C. proc. civ., cu consecinţa încălcării dreptului acesteia la un proces echitabil, drept fundamental consfinţit de dispoziţiile art. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că, instanţa de apel a înlăturat în mod nejustificat şi nelegal din contextul probator înscrisul depus alăturat cererii de apel, respectiv jurnalul de şantier întocmit de martorul C., reţinând că acest înscris a fost depus pentru prima dată în calea de atac, că acest înscris provine de la reclamantă şi deci nu poate avea valoare probatorie în cauză, precum şi că martorul C. nu a vorbit despre acest înscris in declaraţia sa."

În primul rând, a susţinut recurenta-reclamantă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 470 alin. (4) C. proc. civ., nimic nu împiedică partea care formulează apel să se folosească de noi probe în aceasta fază de judecată, deci motivarea instanţei pe această chestiune este neavenită.

În al doilea rând, ceea ce îi "scapă, instanţei de apel este faptul că martorul C. nu este angajatul său şi nu a fost niciodată, ci era angajatul investitorului S.C. D. S.R.L. desemnat de acesta să supravegheze lucrările subcontractate de reclamantă către S.C. B. S.R.L.. Prin urmare, acest înscris nu provine de la reclamantă în sensul că ar fi fost întocmit de aceasta sau la cererea sa.

Totodată, recurenta-reclamantă a arătat că declaraţia martorilor nu s-a consemnat în concordanţă cu dispoziţiile art. 323 C. proc. civ., prezentându-se în continuare aspecte legate de această probă şi susţinând că instanţa de apel ar fi trebuit să procedeze la analiza coroborată a probelor (declaraţia martorului şi înscrisul nou depus), astfel cum prevăd dispoziţiile art. 264 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi nu să înlăture înscrisul din întregul ansamblu probator, neanalizându-l şi încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil şi imparţial.

Recurenta-reclamantă a susţinut că în analiza apelului promovat instanţa de control a dat o greşita interpretare dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) C. civ., considerând că prin raportare la conţinutul clauzelor contractuale se impune interpretarea acestora.

În ceea ce priveşte modul de interpretare a dispoziţiilor contractuale referitoare la termenul în care se putea proceda la sistarea lucrărilor, recurenta - reclamantă a arătat, în esenţă, că in mod greşit instanţa a dat eficienta apărărilor pârâtei, constatând că art. 14.2 nu putea produce nici un efect în contextul desfăşurării faptelor.

Recurenta-reclamantă susţine că nu există nicio justificare pentru ca instanţa să procedeze la interpretarea unei neclarităţi care nu exista, când este evident că pârâta a lecturat şi a luat act de clauzele contractuale pe care şi le-a asumat.

Dispoziţiile art. 17.3 - pe care pârâta le invocă şi le recunoaşte - fac vorbire despre posibilitatea sistării executării lucrării în termen de şapte zile de la expirarea perioadei convenite.

Mai mult, recurenta a arătat că înţelege să facă trimitere la dispoziţiile art. 1267 C. civ., subliniind că nu există nicio neclaritate, fiind evidentă inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1269 C. civ., pentru că în esenţă nu este vorba despre o lipsă de înţelegere a clauzelor contractuale, ci despre o situaţie de fapt pe care instanţa trebuie să o analizeze în funcţie de contextul încheierii contractului, de conţinutul acestuia (în primul rând raportat la obligaţiile părţilor) şi de conduita părţilor pe parcursul desfăşurării lui.

In continuare, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a interpretat greşit (ignorând practic scopul acestor prevederi) dispoziţiile art. 1266 C. civ., întrucât în justificarea soluţiei adoptate, instanţa porneşte în primul rând de la premisa greşită că neplata avansului de 10%, stipulat în contract, reprezintă o culpă contractuală a reclamantei şi conferă dreptul pârâtei de a sista execuţia lucrării.

Or, adoptând această concluzie, instanţa a ignorat pe de o parte situaţia de fapt astfel cum rezultă din conduita părţilor, din corespondenţa purtată anterior demarării acestui proces, cât şi probele administrate, care conturează pe deplin o alta intenţie/voinţa reală a părţilor.

Astfel, deşi în contract este inserată clauza ce stipulează plata avansului de 10%, pârâta nu a solicitat plata acestei sume la demararea lucrărilor, căci această sumă era în concret prevăzută pentru acele situaţii în care prestatorul nu ar fi avut mijloacele necesare demarării lucrării. Or, însuşi angajatul pârâtei a arătat în mod expres faptul că S.C. B. S.R.L. avea mijloacele necesare desfăşurării acestei lucrări şi că anterior încheierii contractului aceasta a prospectat în amănunt lucrarea pe care urma să o contracteze.

Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut, că nu este lipsit de importanţă şi art. 9.2 din contract, considerând că instanţa nu a avut în vedere intenţia reală a părţilor, astfel cum rezultă din conduita acestora şi din probe, ci s-a raportat strict la modul de redactare a clauzei contractuale respective.

Prin urmare, recurenta-reclamantă consideră că este greşită soluţia instanţei de a retine că aceasta a fost o cauză de nerespectare a propriilor obligaţii ale reclamantei care justifică din partea pârâtei încetinirea ritmului lucrărilor şi sistarea acestora.

Drept consecinţă, susţine recureta-reclamantă întreaga argumentaţie a instanţei referitoare la neplata facturii emisă la data de 04.07.2018 ca justificare a neexecutării obligaţiilor contractuale ale pârâtei reprezintă iarăşi o concluzie eronată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că în lumina dispoziţiilor contractuale, prin adresa nr. x/16.07.2018 a pus în întârziere pârâta arătându-i că "In eventualitatea unui refuz din partea dumneavoastră ne vom vedea nevoiţi să punem în aplicare art. 1.1,11.3 conform Contract nr. x/24.05.2018". Or, la aceasta adresă pârâta nu a oferit niciun răspuns.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, în principal, ca fiind inadmisibil, faţă de normele de drept invocate de recurentă - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate stabilite de legiuitor, şi, în subsidiar, ca fiind nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate; de asemenea a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 2 aprilie 2020 potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 1 octombrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., a admis în principiu recursul şi a acordat termen pentru judecata pe fond a recursului, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 264, 265, 470 alin. (4) C. proc. civ., cu consecinţa încălcării dreptului acesteia la un proces echitabil.

Or, deşi recurenta-reclamantă indică dispoziţiile art. 264, 265, 470 alin. (4) C. proc. civ., invocarea acestor prevederi legale a fost făcută pentru a se pune în discuţie o reapreciere a modului în care instanţa de apel a înţeles să administreze probatoriul în cauză şi a stabilit situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea şi relevanţa probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu şi ţinând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiţiei în cauza de faţă.

De altfel, instanţa de apel este suverană în aprecierea pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că invocarea dispoziţiilor legale s-a făcut formal, fără a fi indicate şi dezvoltate critici care pot fi subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat corect şi nu a dat o interpretare adecvată dispoziţiilor art. 1266, art. 1268 alin. (3) C. civ.

Înalta Curte reţine că instanţele sunt în drept să aplice regulile generale de interpretare prevăzute de art. 1266 - 1268 C. civ. şi să atribuie clauzelor unei convenţii înţelesul ce rezultă din intenţia reală a părţilor, în cazul când termenii utilizaţi în redactarea acestora sunt susceptibili de interpretări diferite, iar înţelesul contractului este neclar.

În alţi termeni, prin operaţiunea de interpretare a unei convenţii nu se poate ajunge la o modificare sau o complinire a conţinutului drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţile contractate, ci se urmăreşte doar determinarea şi identificarea voinţei reale şi concordante a acestora.

Este real că interpretarea contractului se poate dovedi necesară în situaţii determinate fie de o folosire improprie, greşită a terminologiei juridice sau a vocabularului uzual, fie de contradicţia dintre manifestarea expresă de voinţă şi voinţa internă, reală a părţilor, însă, nu aceasta este ipoteza în speţă.

Din această perspectivă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că instanţa de apel în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a stabilit în mod corect situaţia de fapt, pe baza probatoriului administrat şi a realizat o analiză corectă a clauzelor contractului încheiat între părţi reţinând că deşi există o neexecutarea parţială a contractului, aceasta nu este generată de culpa pârâtei, ci se datorează conduitei reclamantei.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de apel a plecat de la o premisă greşită că neplata avansului de 10% stipulat în contract reprezintă o culpă contractuală a reclamantei şi conferă dreptul pârâtei de a sista lucrările.

Astfel, se observă că, instanţa de apel printr-o analiză judicioasă a clauzelor contractuale a constatat în mod corect că, potrivit art. 17.1 din contract lit. a) Beneficiarul avea obligaţia de a achita un avans de maxim 10% din valoarea contractului, avans ce urma a fi folosit de prestator în scopul îndeplinirii contractului, potrivit lit. b) şi scăzut din facturile emise de prestator conform lit. c).

În condiţiile în care soluţia pronunţată de instanţa de apel reflectă interpretarea clauzelor contractului, ţinând seama de voinţa şi intenţia comună a părţilor contractante, care au stipulat că reclamanta va fi ţinută să plătească un avans din valoarea contractului, avans ce urma a fi folosit de prestator în scopul îndeplinirii contractului, nu se poate reproşa instanţei de apel că a plecat de la o premisă greşită a interpretării clauzelor convenite de părţi în contractul încheiat.

Neîndeplinirea obligaţiei de a achita avansul prevăzut în contract, în condiţiile în are această obligaţie nu a fost generată de vreo culpă a pârâtei, reprezintă o neexecutare a clauzelor contractuale şi care este sancţionată prin aplicarea celor convenite de către părţi în contractul încheiat, potrivit răspunderii contractuale.

Totodată, se constată că în susţinerea unei pretinse nelegalităţi a interpretării clauzelor contractuale, recurenta-reclamantă a prezentat aspecte de netemeinicie, respectiv conduita părţilor, corespondenţa purtată anterior demarării procesului, probele administrate cu referire la declaraţiile martorilor E. şi C., precum şi prezentarea aspectelor de fapt ale cauzei, sunt aspecte ce nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Altfel spus, situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului şi confirmată de instanţa de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei-reclamante nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale susmenţionate de natură să impună casarea deciziei recurate.

Prin urmare, faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reţine că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la dispoziţiile menţionate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

Pentru aceste considerente Înalta Cure, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 638/2019 din 24 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.