Territorial jurisdiction for share assignment disputes involving foreign-domiciled parties: application of domestic civil procedure over international conflict rules

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II a civilă, de Contecios Administrativ şi Fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 469.760,715 RON, reprezentând contravaloarea a 75 % din cuantumul pierderilor cumulate ale societăţii D. S.R.L., a dobânzii legale aferente perioadei 01.03.2016 şi până la data plăţii integrale a sumei solicitate, precum şi actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei pretinse, începând cu data de 01.03.2016 şi până la data achitării efective a debitului; a solicitat, de asemenea, obligarea pârâţilor la plata sumei de 164.768 RON, reprezentând contravaloarea impozitului plătit în numele cedentei pe transferul unui număr de 90.015 părţi sociale, actualizată cu rata inflaţiei, de la data de 05.02.2018 şi până la data achitării integrale a sumei datorate, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data de 05.02.2018 şi până la data plăţii integrale; reclamantul a cerut şi plata sumei de 123.302 RON, reprezentând datorii aferente activităţii derulate de S.C. D. S.R.L., în perioada 2010-2015, a dobânzii aferente şi actualizare cu rata inflaţiei a acestei sume, calculate de la data achitării şi până la restituirea ei integrală de către reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr. 692/C din 5 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetentei teritoriale a instanţei, invocată de pârâţi, prin întâmpinări şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din declaraţiile pârâţilor, cuprinse în întâmpinările depuse, aceştia îşi au domiciliul declarat în România, Bucureşti, str. x, astfel că nu se poate reţine aplicabilitatea art. 108 din C. proc. civ., care se referă la situaţia pârâtului cu domiciliul necunoscut, incidente fiind dispoziţiile privitoare la competenţa de drept comun, reglementată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, instanţa a considerat că nu sunt incidente prevederile art. 119 C. proc. civ., având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele invocate de către reclamant, pretenţiile fiind străine de activitatea propriu-zisă a societăţii sau de raporturile dintre asociaţi şi societate sau de raporturile dintre asociaţi, dar specifice şi izvorâte din contractul de societate însuşi.

Referitor la o eventuală competenţă alternativă prin raportare la locul executării contractului, tribunalul a arătat că în contractul de cesiune de părţi sociale nu s-a arătat expres un astfel de loc.

Prin sentinţa civilă nr. 134 din 22 ianuarie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii, diferendul juridic are ca temei cesiunea părţilor sociale ale societăţii S.C. D. S.R.L., fiind aşadar în strânsă legătură cu însăşi structura societăţii.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a arătat că cei doi pârâţi nu au domiciliul şi nici reşedinţa în România, iar prin întâmpinări pârâţii au invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin raportare la prevederile art. 107 şi art. 108 C. proc. civ.

În opinia instanţei, art. 108 C. proc. civ. nu se poate aplica, întrucât normele de competenţă sunt de strictă interpretare, iar situaţia premisă este necunoaşterea domiciliului sau reşedinţei pârâtului. În prezenta cauză, domiciliul pârâţilor este cunoscut, însă acesta nu este în România, astfel cum aceştia au arătat.

Potrivit instanţei, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

Din analiza cererii de chemare în judecată, a întâmpinărilor, precum şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, tribunalul a reţinut că în prezenta cauză devin incidente prevederile din Cartea a VII-a Procesul civil internaţional, respectiv art. 1065 şi următoarele C. proc. civ.

Totodată, conform art. 5.2 din contractul de cesiune de părţi sociale "Orice dispută în legătură cu naşterea, modificarea, executarea, încetarea prezentului contract va fi de competenţa instanţelor judecătoreşti competente din România", în cauză existând o convenţie cu privire la instanţele competente.

Cum în prezenta cauză Tribunalul Braşov a rămas în pronunţare pe excepţia invocată de pârâţi, excepţie care a fost motivată pe art. 107 şi 108 C. proc. civ., iar instanţa nu a invocat propria excepţie de necompetenţă teritorială absolută prin raportare la prevederile cuprinse în Cartea a VII-a Procesul civil internaţional din C. proc. civ., această instanţă a rămas competentă pentru judecarea cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, astfel cum părţile au stabilit prin art. 5.2 din contractul de cesiune de părţi sociale încheiat la 12 decembrie 2015, "Orice dispută în legătură cu naşterea, modificarea, executarea, încetarea prezentului contract va fi de competenţa instanţelor judecătoreşti competente din România".

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. nu sunt incidente, însă, în speţă, în condiţiile în care pârâţii nu au domiciliul în România, ci în Israel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine şi faptul că incidenţa dispoziţiilor art. 1.065 şi următoarele C. civ., care reglementează procesele de drept privat cu elemente de extraneitate nu au fost invocate în susţinerea excepţiei necompetenţei teritoriale, nici de către pârâţi şi nici de către instanţa iniţial învestită.

Totodată, art. 108 C. proc. civ. statuează: "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz".

Nici art. 108 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, întrucât domiciliul pârâţilor nu este necunoscut, acesta fiind indicat, de altfel, de către reclamant prin nota înregistrată la data de 17.02.2020 la dosarul cauzei, respectiv, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul C.: Israel, Tidhar St 17, Ra,anana, iar în ceea ce o priveşte pe pârâtă B.: Israel. Aceleaşi adrese de domiciliu au fost indicate şi de către pârâţi, prin întâmpinările formulate.

Cum excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către pârâţi prin întâmpinări este întemeiată pe prevederile art. 107, art. 108 C. proc. civ., care nu sunt incidente în cauză, instanţa initial învestită, respectiv Tribunalul Braşov, rămâne competentă să soluţioneze cauza.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2021.