Appeal dismissed; res judicata bars imprevision defense in electricity sale contract, 636,000 RON awarded.

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 13 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A.. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 996.000 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x_17 din data de 01.11.2017, reprezentând compensaţii pentru neexecutarea conform Contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47 din 27 martie 2017 anexa 7 art. 2 alin. (1); cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1066 din 22 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 7A din 13 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1066 din 22 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.; a fost schimbată, în tot, sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost admisă acţiunea precizată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 636.000 RON către reclamantă, precum şi la plata sumei de 9.965 RON, cheltuieli de judecată în fond şi 4.982,5 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, recurenta-pârâtă arată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.267, art. 1.270, art. 1.325 şi art. 1.350 C. civ.

Recurenta-pârâtă susţine că, prin comunicarea emisă sub nr. x din 05.10.2017, a înştiinţat societatea intimată că este în imposibilitate de a mai livra energia electrică începând cu data de 17.10.2017, indicând în mod expres dispoziţiile contractuale şi legale în temeiul cărora a fost formulată, respectiv art. 20 lit. g) din contract (încetarea contractului în orice alte situaţii prevăzute de lege) şi art. 1.271 C. civ. (impreviziunea).

Recurenta-pârâtă arată că răspunsul intimatei s-a concretizat în comunicările nr. 1/7325/02.11.2017 şi nr. 1/7471/10.11.2017 şi că prin aceste înscrisuri, intimata şi-a exprimat neechivoc voinţa de a pretinde contravaloarea compensaţiilor pentru neîndeplinirea obligaţiei de a livra energia electrică, considerând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. f) din contract, a intervenit rezilierea de drept, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei.

Potrivit recurentei-pârâte, niciuna dintre adresele emise de părţi nu face referire la dispoziţiile art. 19 sau 20 lit. c) din contract şi nici la dreptul de a denunţa unilateral contractul.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a schimbat înţelesul vădit al actelor juridice prin care fiecare dintre părţile contractante a înţeles să-şi exprime voinţa cu privire la întreruperea livrărilor de energie electrică.

Pe de o parte, recurenta-pârâtă susţine că este evidentă voinţa sa de a întrerupe furnizarea, motivat de anumite circumstanţe obiective, şi de a solicita încetarea contractului pentru impreviziune, la fel de clară fiind şi voinţa intimatei de a nu accepta încetarea fortuită a contractului şi de a solicita compensaţii pentru neexecutarea obligaţiei de a livra energie electrică, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din contract.

În opinia recurentei-pârâte, schimbând natura şi înţelesul evident al actelor emise de părţi, instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 1.325, coroborat cu art. 1.169 C. civ.

Recurenta-pârâtă arată că, în exercitarea libertăţii sale de voinţă, a înţeles să stabilească conţinutul comunicării nr. 175 din 05.10.2017 şi să invoce aplicarea dispoziţiilor art. 20 lit. g) din contract, coroborat cu art. 1.271 C. civ.. De asemenea, intimata şi-a exprimat voinţa de a invoca dispoziţiile art. 18 din contract, privind rezilierea, părţile neavând în vedere dispoziţiile art. 19 şi 20 lit. c) din contract, referitoare la denunţarea unilaterală.

De asemenea, recurenta-pârâtă apreciază că ignorarea de către instanţa de apel a voinţei părţilor a determinat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.267 şi art. 1.270 C. civ., încălcarea voinţei părţilor exprimate cu ocazia întreruperii relaţiilor contractuale având drept consecinţă înlăturarea aplicării prevederilor art. 18 din contract.

Recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 18 alin. (2), (3), (4) şi 6 din contract, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâta S.C. B. S.R.L .a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică la data de 17 martie 2021.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, în extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora, în interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt sau în încălcarea unor principii generale de drept.

Criticile recurentei-pârâte privitoare la încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47/27.03.2017 pentru impreviziune nu pot fi reţinute.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod legal curtea de apel a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2568A din 20 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea formulată de S.C. B. S.R.L., având ca obiect constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47/2017, ca efect al impreviziunii ori ca efect al rezilierii din culpa S.C. A. S.A.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat.

Ca atare, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel nu putea constata încetarea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice pe PCCB-LE nr. 47/27.03.2017 pentru impreviziune, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, întrucât o astfel de soluţie ar fi contravenit soluţiei pronunţate de pronunţate de în dosarul nr. x/2017.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în susţinerea criticilor ce vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1.267, art. 1.270, art. 1.325 şi art. 1.350 C. civ., recurenta-pârâtă face trimitere la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv la adresele nr. x/05.10.2017, nr. y/02.11.2017 şi nr. 1/7471/10.11.2017, iar aceste argumente reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara analizei care se efectuează în recurs, atât timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 7A din 13 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 7A din 13 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2021.