Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 644/2021 AI generated

Extraordinary revision for contradictory final judgments: failure of triple identity of parties, object, and cause

Case Number Decizia nr. 644/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision petition, upholding the final appellate decision that had rejected the initial appeal. The dispute concerned a request for revision under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, wherein the petitioner alleged a contradiction between two final judgments regarding unauthorized billing for thermal energy under civil liability for tort. The decisive legal basis for the dismissal was the failure to satisfy the statutory requirement of the triple identity of parties, subject matter, and cause of action; specifically, because the defendants in the two separate cases were different entities, the condition for a conflict of judgments (contrarietate de hotărâri) was not met, rendering the revision inadmissible without further analysis of other legal conditions.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 431 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary revision for contradictory final judgments: failure of triple identity of parties, object, and cause: The dispute concerned a request for revision under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, wherein the petitioner alleged a contradiction between two final judgments regarding unauthorized billing for thermal energy under civil liability for tort. The decisive legal basis for the dismissal was the failure to satisfy the statutory requirement of the triple identity of parties, subject matter, and cause of action; specifically, because the defendants in the two separate cases were different entities, the condition for a conflict of judgments (contrarietate de hotărâri) was not met, rendering the revision inadmissible without further analysis of other legal conditions.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure extraordinary revision matter in dispute legal entity cause of action

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to limit the review to admissibility and facts and to formally dismiss the revision petition.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, revizuenta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

În motivarea cererii, COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. susţine că decizia atacată este contrară deciziei civile nr. 757/R din 04 noiembrie 2019, pronunţate de către Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Revizuenta arată că la data de 04 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara a admis, prin decizia civilă nr. 757/R, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 524/A din 18 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâta S.C. A. S.R.L.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost respins recursul declarat de COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1009 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. BUNA VESTIRE S.R.L.

Astfel, revizuenta susţine că există două decizii definitive potrivnice, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în două dosare diferite, în care aceasta are calitatea de recurenta-reclamantă, iar obiectul şi cauza dosarelor mai sus menţionate sunt identice.

Revizuenta susţine că ambele litigii au fost demarate în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Timiş, în anul 2016, expunând pe larg situaţia de fapt.

Revizuenta arată că instanţa de recurs, prin decizia civilă nr. 757/R din 04 noiembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis recursul, eliminând confuzia între obligaţia de informare a Asociaţiei de Proprietari şi persoana care a produs efectiv prejudiciul şi care se face vinovată de crearea acestuia, şi anume, agentul economic, care nu putea beneficia de un preţ subvenţionat pentru energia termică, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (11) din Legea 325/2006.

Astfel, în opinia revizuentei, a doua decizie, respectiv decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, este radical opusă deciziei civile nr. 757/R din 04 noiembrie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018, fiind nesocotit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care ambele dosare au aceeaşi cauză şi acelaşi obiect.

Revizuenta arată că, în cele două cauze, ambii intimaţi-pârâţi fac parte din categoria agenţilor economici care, în calitate de consumatori, au beneficiat de energia termică furnizată de COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., în aproximativ aceeaşi perioadă, plătind tariful necorespunzător categoriei din care fac parte, cauzând societăţii un prejudiciu, cererile de chemare în judecată fiind întemeiate pe prevederile art. 1.349 din C. civ., privind răspunderea civilă delictuală.

Revizuenta susţine că autoritatea de lucru judecat nu vizează doar considerentele decisive, adică acelea care susţin şi explicitează dispozitivul, ci şi considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecăţii în mod incidental, a cărei rezolvare nu se va regăsi aşadar, în dispozitivul hotărârii.

Revizuenta invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că oricare dintre părţile litigante are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, acest beneficiu aparţinând doar acelor părţi cărora li s-a recunoscut dreptul prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind vorba de drepturi câştigate.

Aşadar, revizuenta susţine că ceea ce se urmăreşte este evitarea contrazicerilor nu doar între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi între dispozitivul unei hotărâri şi considerentele altei hotărâri care a rezolvat un aspect litigios ce are legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii sau evitarea contrazicerilor între aşa numitele considerente decizorii ale hotărârilor, fără a trebui să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. BUNA VESTIRE S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Revizuenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 433/R din 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 21 decembrie 2020.

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vin să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Este adevărat că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă, însă, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le poate adopta impune concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat poate fi valorificat ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori, în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3), raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în dosarul nr. x/2018, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 757/R din 4 noiembrie 2019, COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. are calitate de reclamantă, iar pârâtă este S.C. A. S.R.L., iar în dosarul nr. x/2018, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 290/R din 22 iulie 2020, COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A., este reclamantă, iar calitatea de pârâtă este deţinută de S.C. BUNA VESTIRE S.R.L.

Reiese astfel, că în raport de această din urmă decizie, nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi.

Aşadar, nu poate fi reţinută contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., lipsa identităţii de părţi făcând de prisos analizarea celorlate condiţii impuse de norma legală.

Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. împotriva deciziei civile nr. 290/R din 22 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2021.