Competence for insolvency credit disputes assigned to bankruptcy judge

Şedinţa publică din data de 16 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

La data de 06.01.2020 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secţia Civilă, sub nr. x/2020, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ D. şi CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ E., prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că pârâta Cabinet Individual Insolventa D. a înscris in tabelul creanţelor din cadrul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal mai multe sume cu titlu de creanţa, sume care însa nu pot fi considerate drept creanţa certa si exigibila in sensul legii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 35 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1444/2020 pronunţată la data de 11 iunie 2020, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată prin întâmpinare de pârâţii Cabinetul Individual de Insolvenţă E., Cabinetul Individual de Insolvenţă D. şi S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, cu motivarea că, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti. Astfel, în condiţiile în care cuantumul obiectului cererii este peste pragul de 200.000 RON, judecătoria nu este competentă material pentru a soluţiona acţiunea.

Totodată, instanţa a reţinut că cererea reclamantei este o acţiune în constatare şi nu o contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe întocmit de lichidatorul judiciar, astfel că nu se impune declinarea acesteia în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 939 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, judecător sindic, dosar de insolvenţă nr. 1758/105/2008.

În fundamentarea acestei sentinţe tribunalul a motivat că stabilirea drepturilor cu titlu de creanţe comerciale în perioada insolvenţei face obiectul competenţei tribunalului care are pe rol cauza de faliment, respectiv Tribunalul Prahova, judecător sindic, dosar de insolvenţă nr. 1758/105/2008, astfel încât această instanţă este competentă în soluţionarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 noiembrie 2020.

Prin sentinţa nr. 16/2021 din 14 ianuarie 2021, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a judecătorului sindic si teritoriale a Tribunalului Prahova, a declinat competenţa soluţionării cauzei având ca obiect acţiune în constatare Tribunalului Vâlcea, secţia civilă. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Prahova şi Tribunalul Vâlcea, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a trimis dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta a formulat o cerere în constatare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., prin care a solicitat să se constate că o parte din sumele înscrise în tabelul creanţelor în cadrul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu pot fi considerate drept creanţe certe şi exigibile în sensul legii.

Din interpretarea prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea insolvenţei 85/2006, rezultă, a reţinut tribunalul, că, dacă la alin. (1) se enumeră în mod exemplificativ principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, alin. (2) stipulează că atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar sau lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură juridică aferente procedurii insolvenţei. Având în vedere multitudinea activităţilor specifice procedurii insolvenţei, a motivat tribunalul, este imposibilă stabilirea concretă, exhaustivă a tuturor operaţiunilor ce au loc pe parcursul desfăşurării insolvenţei, întrucât acestea variază de la o situaţie juridică la alta.

Astfel, soluţia aleasă de legiuitor este aceea că nu limitează atribuţiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 11 din lege, ci are în vedere şi controlul tuturor operaţiunilor şi actelor săvârşite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori şi alţi participanţi la desfăşurarea procedurii, precum şi litigiile, procesele şi cererile ce au legătură directă cu insolvenţa şi sunt prevăzute de Legea 85/2006.

În acelaşi timp, a reţinut tribunalul că această soluţie legislativă este şi restrictivă, în sensul că judecătorul-sindic nu are atribuţii în soluţionarea unei cereri ori acţiuni ce transcede procedurii insolvenţei, respectiv realizarea unui drept, o pretenţie, somaţie de plată, ori recuperarea unei creanţe, operaţiuni care nu sunt prevăzute în mod expres de Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispoziţiile dreptului comun şi aparţinând competenţei judecătorului de fond.

Este adevărat, a argumentat tribunalul, că în procedura insolvenţei există posibilitatea formulării de contestaţii împotriva înscrierii unei creanţe în tabelul preliminar si definitiv al creanţelor, procedură de care, de altfel, reclamanta, în calitate de fost administrator special al debitoarei S.C. F. S.R.L. a şi uzat, însă acest lucru nu poate echivala cu nesocotirea principiului disponibilităţii şi lipsirea reclamantului, de plano, de posibilitatea formulării unei cereri pe dreptul comun, admisibilitatea sau inadmisibilitatea unei astfel de cereri urmând a fi analizată de către judecătorul de drept comun.

În această situaţie, potrivit principiului disponibilităţii, judecătorul sindic a motivat că cererea formulată de reclamant excede competenţelor sale funcţionale prevăzute în Legea nr. 85/2006, şi, faţă de cuantumul pretenţiilor formulate, mai mare de 200.000 RON, şi domiciliile celor trei pârâţi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., Cabinetul Individual de Insolvenţă D. şi Cabinetul Individual de Insolvenţă E., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că pârâta a înscris in tabelul creanţelor din cadrul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în care S.C. F. S.R.L. are calitatea de debitoare, mai multe sume cu titlu de creanţa, care însă nu pot fi considerate drept creanţă certă şi exigibilă în sensul legii.

Se constată că litigiul pendinte are ca obiect cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L privind stabilirea drepturilor cu titlu de creanţe comerciale faţă de o societate care se află în procedura insolvenţei, S.C. F. S.R.L., precum şi că pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal se află dosarul de insolvenţă nr. 1758/105/2008 privind pe debitoarea S.C. F. S.R.L..

Înalta Curte reţine că legea nr. 85/2006 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului ce pot afecta patrimoniul acestuia, este scopul avut în vedere de legea insolvenţei.

Dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 enumeră principalele atribuţii ale judecătorului sindic, care sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii de insolvenţă.

Din conţinutul acestei reglementări reiese că legiuitorul nu limitează atribuţiile judecătorului sindic numai la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 11 din lege, ci are în vedere şi controlul tuturor operaţiunilor şi actelor săvârşite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori şi alţi participanţi la desfăşurarea procedurii, precum şi litigiile ce au legătură directă cu insolvenţa.

Astfel, cererea formulată de reclamantă privind stabilirea drepturilor cu titlu de creanţe comerciale în perioada insolvenţei, nu poate fi soluţionată decât în condiţiile reglementate de legislaţia specială, respectiv Legea nr. 85/2006, iar nu în cadrul procedurii reglementate de C. proc. civ.

Conform art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de legea insolvenţei, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului şi sunt exercitate de un judecător-sindic.

În consecinţă, în condiţiile în care cererea formulată de reclamantă priveşte stabilirea drepturilor cu titlu de creanţe comerciale în perioada insolvenţei şi văzând dispoziţiile art. 6 cu referire la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aceasta se impune a fi soluţionată pe calea legii speciale a insolvenţei, de judecătorul-sindic din cadrul tribunalului, judecător specializat in materia procesului determinată după natura obiectului său.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine judecătorului sindic învestit cu soluţionarea dosarului de insolvenţă nr. 1758/105/2008 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, acesta având posibilitatea de a analiza asupra admisibilităţii cererii din perspectiva normelor de drept aplicabile în materie.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2021.